5 exercitii pentru corectarea strabismului

Actualizat: 05 Februarie 2020
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este strabismul?


Strabismul este o afectiune in care axele celor doi ochi nu se aliniaza corect. Ochii privesc in directii diferite, fie din cand in cand, fie tot timpul. Acest lucru se datoreaza de obicei lipsei de coordonare a activitatii muschilor externi ai globilor oculari sau unei afectiuni a scoartei cerebrale. Prin urmare, vederea binoculara nu e posibila si pacientul nu poate percepe relieful obiectelor sau distantele in adancime.

Strabismul sau privirea incrucisata poate fi prezent in diferite forme. Axele celor doi ochi nu sunt aliniate corect, astfel incat cei doi ochi nu privesc simultan in acelasi loc. Unul dintre ochi poate devia spre exterior (exotropie), spre interior (esotropie), in sus (hipertropie) sau in jos (hipotropie).

Strabismul poate fi congenital, ereditar, sau dobandit in urma unei boli (apare in hidrocefalie, pojar, sindromul Noonan), a lezarii nervilor cranieni sau a viciilor de refractie - miopia, hipermetropia sau astigmatismul. Viciile de refractie ale ochiului duc mai ales la esotropie si la dezvoltarea tardiva a strabismului, dupa varsta de 2 ani.

Strabismul apare mai des la bebelusi sau la prescolari, datorita factorilor ereditari sau datorita tulburarilor de dezvoltare. Cele mai multe cazuri la copii apar prin conexiunea slab dintre creier si muschii sau nervii ochiului. Strabismul poate aparea si la adultii care sufera de diabet sau in urma unui atac cerebral sau a unei traume cerebrale.

Tratarea strabismului

Tratamentul poate fi uneori chirurgical, prescrierea de ochelari de corectie sau recomandare pentru efectuarea unor exercitii de vedere, care pot imbunatati coordonarea celor doi globi oculari.

Exercitiile pot fi prescrise de optometrist sau de ortoptist, dar nu sunt suficiente ca tratament prescris, fiind doar adjuvante ale terapiei. Inainte de inceperea exercitiilor trebuie sa mergem la oftalmolog pentru un consult complet. Strabismul poate fi tratat la orice varsta, dar tratamentul inainte de varsta 6 ani e cel mai eficient.

1.Exercitii cu varful creionului

Sunt exercitii pentru punctul cel mai apropiat de convergenta oculara. Scopul e fixarea ambilor ochi in acelasi punct. Se incepe cu creionul tinut in mana cat mai departe, intre cei doi ochi, dupa care se apropie lent creionul de nas. In tot acest timp fixand privirea asupra gumei creionului sau a literelor imprimate pe el. Exercitiul se intrerupe in momentul in care vederea devine tulbure.

2. Sfoara Brock

Este o metoda inventata de optometristul Frederick W. Brock. Se utilizeaza o sfoara de aproximativ 1,5-2,5 metri, pe care se afla trei margele colorate diferit, ocupand impreuna cel putin 0,5 metri din lungimea sforii. Un capat al sforii se fixeaza de manerul unei usi sau de alt punct fix, cum ar fi speteaza unui scaun. Celalalt capat al sforii se tine fix la varful nasului, pacientul fiind asezat pe scaun, astfel incat sfoara sa fie intinsa. Una dintre margele se fixeaza pe sfoara in apropierea clantei, cea din mijloc se fixeaza la 25 de cm, iar margeaua cea mai apropiata de nas se fixeaza la 10 cm.

Pacientul isi focalizeaza privirea asupra unei singure margele, pe care trebuie sa o vada clar, fara sa se dubleze. Margeaua cea mai apropiata va fi vazuta clar si va aparea la intersectia a doua sfori, care formeaza un X si se intretaie exact acolo unde e margica. Daca sforile par sa se intersecteze in fata margelei sau in spatele ei inseamna ca privirea nu este bine focalizata.

Margeaua apropiata va fi mutata la distante tot mai mici fata de varful nasului, pana la aproximativ 2,5 cm., unde se va observa un V in locul X-ului, crescand astfel gradul de dificultate al exercitiului. Fixand ochii asupra margelei din mijloc, se va percepe un X format din dublarea sforii, cu margeaua la intersectia celor doua sfori. Fixand atentia asupra margelei indepartate se percepe un V cu varful la margea si cele doua laturi care par sa plece din globii oculari. Exercitiul poate fi variat prin modificarea pozitiei margelelor si prin intoarcerea partiala a capului intr-o parte sau in alta si prin atentia si asupra celorlalte obiecte din campul vizual.

3. Exercitii cu cilindri colorati

Acest exercitiu e folosit pentru corectarea exotropiei, fiind util mai ales pentru adulti. Se utilizeaza cartonase speciale (7,6 cm x 12,7 cm), pe care se deseneaza trei cilindri colorati sau trei discuri colorate – in verde pe o parte si in rosu pe cealalta, de dimensiuni diferite, in ordine crescatoare a marimii lor, astfel incat sa se suprapuna desenele cu aceleasi dimensiuni de pe cele doua fete ale cartonasului.

Cartonasul se tine lipit de nas, perpendicular pe linia buzelor, la fel cum septul nazal separa narile. Cilindrul mai aproape de nas trebuie sa fie cel mai mic ca dimensiune. Se focalizeaza privirea ca si cum am privi incrucisat, aproape de nas, mai intai pe cilindrul cel mai mare, pana cand el se observa ca o unica imagine cu ambele culori amestecate, in timp ce ceilalti cilindri se observa dubli. Se mentine privirea astfel timp de 5 secunde, apoi se repeta exercitiul pentru ceilalti cilindri.

4. Exercitiu in oglinda

Stati in fata oglinzii cu picioarele departate, astfel incat sa nu va pierdeti echilibrul daca va intoarceti trunchiul intr-o parte. Acoperiti ochiul sanatos si priviti drept in fata cu ochiul bolnav. Va intoarceti incet trunchiul spre partea ochiului bolnav catre oglinda pana cand vedeti in oglinda imaginea ochiului si apoi reveniti in pozitia initiala. Repetati de 6 ori acest exercitiu si apoi efectuati exercitiul acoperind ochiul sanatos.

5. Aplecari intr-o parte

Stati in picioare cu picioarele indepartate la o distanta aproximativ cat distanta dintre umeri. Ridicati bratele intinse pana la nivelul umerilor.

Intoarceti capul in directia opusa celei in care deviaza ochiul bolnav (daca ochiul drept tinde sa devieze spre interior, deci spre stanga, intoarceti capul spre dreapta, daca deviaza spre exterior, deci spre dreapta, intoarceti capul spre stanga si la fel in directie contrara defectului pentru ochiul stang). Priviti mana intinsa de pe partea in care va intoarceti in timp ce miscati capul si trunchiul.

In timp ce va intoarceti spre dreapta, ridicati mana dreapta spre tavan si coborati mana stanga spre podea, aplecandu-va trunchiul spre stanga. Indreptati-va apoi trunchiul si dupa aceea va aplecati spre dreapta, cu mainile in pozitie inversa. Exercitiul se repeta privind apoi cealalta mana.

Inainte de efectuarea acestor exercitii sau a altora similare este bine sa consultam medicul, care ne poate recomanda sau nu astfel de exercitii.Trebuie sa fim siguri ca le efectuam corect. Incaperea in care efectuam aceste exercitii trebuie sa fie linistita, fara factori perturbatori.

In afara de aceste exercitii, acoperirea ochiului mai bun poate stimula dezvoltarea muschilor ochiului mai slab si poate facilita vindecarea in anumite forme de strabism. Detectarea timpurie a tulburarii, prin controale periodice, este baza necesara pentru un tratament adecvat.


Bibliografie:

Squint / convergence exercises, https://www.bateseyeexercises.com/squint_convergence.php
Strabismus: Natural Ways to Help Resolve Crossed Eyes’, https://draxe.com/health/strabismus/
3 Eye Exercises to Help Strabismus, https://www.healthline.com/health/eye-health/strabismus-exercises


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

NeoVista Constanta - Clinica de Oftalmologie
Tel: 0374499499
Constanta, Strada Mircea Cel Bătrân 99c

Medici

Medic Primar Oftalmolog, Chirurg, FEBO-SP Dr. Raluca Nițescu
Oftalmologie - NeoVista Constanta - Clinica de Oftalmologie
Constanta, 0374499499

Citeste si despre:

Miopia Consecintele nepurtarii ochelarilor Clipesti des? Care sunt cele mai frecvente cauze Strabismul la copil - care sunt primele semne Operatia pentru strabism - cand si cui este recomandata Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Preparatele injectabile cu botox Despre ochi si vedere: mit si adevar Retinopatia de prematuritate Tulburari ale vederii de departe (Miopia) Retinoblastomul