10 obiceiuri nocive atunci cand faceti miscare

Actualizat: 14 Noiembrie 2013
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Faceti miscare si totusi rezultatele pe care le asteptati intarzie sa apara Este posibil ca strategia pe care ati ales-o in drumul parcurs catre o silueta zvelta si un corp sanatos sa fie afectata de o serie de obiceiuri nocive, care pot contracara efortul depus in timpul antrenamentului.

Nu este important doar sa faceti miscare. Modul in care va lucrati musculatura este esential pentru obtinerea de rezultate rapide, atat din prisma kilogramelor suplimentare pierdute, cat si ca formare a unor obiceiuri sanatoase din punct de vedere sportiv.

Greseli in efectuarea exercitiilor fizice

1. Antrenamentele indelungate, in ritm lent

Ritmul lent nu este tocmai reteta succesului in timpul antrenamentelor sportive, indiferent de timpul petrecut facand sport. Chiar daca orice forma de a pune musculatura in miscare este sanatoasa, ea nu aduce aceleasi rezultate pe care un antrenament sustinut le poate furniza. Folosirea timpului la randament maxim este un principiu de fitness important de respectat.

Astfel, in loc sa dati un randament de 75% timp de o ora, este mai eficient sa va implicati 100% intr-un antrenament de jumatate de ora, cu exercitiu intens si pauze mici, de 15-30 de secunde.

2. Pauzele inutile in timpul antrenamentului

Multe persoane vin la sala de fitness fara un program de antrenament bine stabilit. Din acest motiv, folosesc aparatele intuitiv si fac multe pauze intre exercitii, verificandu-si telefonul mobil, aranjandu-si coafura in oglinda sau discutand cu alte persoane din incinta.

Daca doriti sa vedeti rezultate, veniti la sala de fitness cu un orar bine pus la punct si cu pauze delimitate, de ordinul secundelor. Stimularea intensa si continua a musculaturii este singura cale de a intra rapid in forma si de a construi o conditie fizica satisfacatoare.

3. Exercitii cardio in exces, prea putine exercitii de forta

Exercitiile de tip cardio, precum alergarea pe banda, bicicleta sau joggingul, ofera marele avantaj de a arde rapid calorii, insa efectul lor se limiteaza la perioada in care ele sunt efectuate. Pe de alta parte, exercitiile de forta cresc rata cardiaca, ard calorii si dezvolta masa musculara.

Iar o musculatura dezvoltata inseamna un metabolism mai rapid si o rata constanta de ardere a grasimilor si in afara salii de fitness. Cele mai bune rezultate se obtin combinand exercitiile cardio cu cele de forta.

4. Hidratarea cu bauturi sportive

In cazul in care nu practicati un sport de performanta, este recomandat sa evitati bauturile sportive. Acestea sunt pline de zahar si calorii, care nu justifica nevoile nutritionale ale unei persoane care face sport la un nivel moderat.

Daca simtiti nevoia de energizare inainte de a face miscare, consumati o gustare sanatoasa, bogata in proteine, cu 45 de minute anterior antrenamentului. Efectul tonic va fi suficient de puternic, pentru a scapa de dorinta consumului unei bauturi sportive.

5. Repetarea exercitiilor similare perioade lungi de timp

Un alt obicei nociv in timpul antrenamentelor sportive este repetarea acelorasi exercitii fizice de fiecare data. La un moment dat, corpul se obisnuieste cu anumite miscari, le efectueaza cu mai multa usurinta, deci arde mai putine calorii. Familiaritatea muschilor fata de anumite exercitii este o sursa de scadere a randamentului efectelor antrenamentului, intrucat organismul invata sa isi dozeze energia, in loc sa scape rapid de depunerile de grasime.

Pe de alta parte, atunci cand combinati exercitiile efectuate si adaugati altele noi in antrenament, va fortati corpul sa lucreze mai intens, deci sa arda mai multe calorii. In plus, riscul monotoniei se exclude si el.

6. Evitarea antrenamentelor alaturi de alte persoane

Pana la un punct, efectuarea antrenamentelor de unul singur poate fi placuta si dezirabila. In timp, propria companie nu mai este la fel de motivanta, din multe puncte de vedere. Atunci cand faceti miscare alaturi de un partener, climatul devine mai alert, iar simtul competitivitatii creste dorinta personala de a munci mai mult.

7. Mentinerea unei posturi gresite a corpului in timpul alergatului

Renuntati la orice obicei care va determina sa va modificati postura corecta a corpului atunci cand alergati, precum intoarcerea capului catre televizorul salii de fitness sau verificarea telefonului mobil in timpul joggingului. Riscul de accidentare, intinderi musculare si alte incidente de acest tip creste atunci cand nu faceti miscare intr-o postura corespunzatoare.

Mai mult decat atat, modificarea brusca a pozitiei trupului in timpul unui exercitiu fizic, in special aplecarea, limiteaza aportul de oxigen atat de necesar in aceste momente. Imaginati-va ca cineva va toarna gheata pe spate atat de dreapta trebuie sa fie coloana, ca atunci cand reactionati unei astfel de perceptii.

8. Pierderea concentrarii

Atunci cand va lucrati intens musculatura corpului, este important ca si mintea sa fie angrenata in acest proces. Un exercitiu eficient presupune sa stiti exact ceea ce faceti si ce urmeaza sa faceti, sa va evaluati postura corporala si sa diversificati miscarile. Daca lasati ca o emisiune TV sa va distraga atentia, este posibil sa faceti exercitiul in virtutea intertiei, deci sa obtineti rezultate mai proaste decat va asteptati sau sperati.

9. Incalzirea insuficienta

O greseala facuta de un numar foarte mare de persoane este cea a incalzirii insuficiente a corpului inainte de efort, ceea ce poate conduce la dureri musculare si leziuni. Cinci sau zece minute de miscari de intindere sunt suficiente pentru pregatirea sistemului muscular de efort. Pentru fiecare dintre noi, mentinerea mobilitatii corporale si evitarea durerilor ar trebui sa fie o prioritate, in fata inceperii propriu-zise a antrenamentului.

10. Coborarea de pe banda de alergat in timp ce functioneaza

Un alt obicei nociv al persoanelor care fac miscare la sala de fitness este acela ca obisnuiesc sa coboare de pe banda de alergat, in timp ce aceasta este inca in functiune. Chiar daca miscarea economiseste timp, majoritatea oamenilor nu detin o coordonare corporala suficient de buna, pentru a evita accidentarile. Cel mai sigur este sa coborati de pe banda de alergat dupa ce aceasta s-a oprit complet din rulaj.


Citeste si despre:

Zvonuri despre sanatate: mit si adevar Sfaturi sanatoase pentru noul an Trucuri pentru combaterea oboselii 9 schimbari minore in modul de viata care aduc beneficii majore sanatatii Ce alimente sa evitati daca aveti un nivel ridicat al trigliceridelor Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral 10 motive pentru care nu reusiti sa slabiti 9 obiceiuri sanatoase pentru reducerea hipertensiunii arteriale Cum sa renuntati mai usor la obiceiurile nesanatoase 4 obiceiuri bune, 4 rele pentru sanatatea dumneavoastra Sfaturi pentru a face sport in ciuda unei vieti ocupate