Trebuie sa schimbi ceva in stilul tau de viata?

Actualizat: 11 Aprilie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Uneori ne simtim lipsiti de energie, lipsiti de acea vitalitate care ne ajuta mai demult sa facem foarte multe lucruri repede, foarte bine, fara a ne simti osteniti de truda si dornici de noi provocari. Aceste lucruri sunt normale pentru fiecare persoana care are un program cotidian relativ fara prea multe sau mari schimbari.

Este acea rutina zilnica de care ne simtim impovarati si dorim sa schimbam ceva, sa facem ceva si acel “ceva” sa ne revigoreze mintea sau trupul, astfel incat sa ne reumplem bateriile pentru o perioada mai mare de timp.

Fireste ca si tu, cititorule, ai simtit asa ceva macar o data in viata si poate ai gasit acele resurse care sa te revigoreze.

Poate ca nu ai reusit sa faci asta si te multumesti cu traiul tern al vietii cotidiene, simtind uneori ca ai ajuns la un soi de final al resurselor. Acesta este momentul in care trebuie sa te revigorezi, sa te detoxifici de unele lucruri, fizic sau mental pentru a regasi echilibrul, dorinta de realizare si capacitatea de a depasi orice limite.


Sa nu fiti mirati daca ceea ce am afirmat mai sus le resimtiti deopotriva barbati si femei…in fond, orice om poate trece prin momente similare. Important este cum le depasim!


Primul pas pentru a schimba ceva in modul de viata este sa analizati foarte bine ce traiti, ce simtiti, cum va simtiti trupeste si sufleteste. Priviti in jur si identificati ceea ce nu este tocmai cum ar trebui in locuinta dvs., in relatiile sociale pe care le aveti, in obiceiurile pe care vi le-ati facut chiar de la primul sunet al ceasului desteptator pana cand somnul va cuprinde intr-o binefacatoare odihna mentala si trupeasca.

Gasiti timp pentru a analiza si pentru a va analiza cu mare obiectivitate. Descoperiti ceea ce doriti sa faceti, deoarece termenul “a dori sa faci” presupune o motivatie, un angajament cu tine insuti in scopul realizarii unor lucruri noi sau de prea mult timp amanate.

Gandind asa, eliminati gandurile negative; veti reusi sa va planificati viata, activitatea, tot ce intreprindeti intr-un timp relativ apropiat ca sa va fie mai bine decat va este in prezent.

Daca reusiti acest lucru, veti vedea ca activitatile pe care le realizati pana la ducerea la indeplinire a planului cu scopul atingerii tintei propuse se vor derula altfel, cu mai multa repeziciune, veti avea mereu in minte scopul, dorinta, bucuria de a realiza ce v-ati dorit.


Invatati astfel sa scapati de dezordinea mentala. Mintea umana este programata sa stocheze un numar mare de informatii importante pentru viata noastra de zi cu zi. Incercati sa gasiti timp pentru a nu face nimic si a nu gandi la nimic.

Pare imposibil, dar daca reusiti asta pret de cateva minute in fiecare zi, veti vedea viata altfel, veti reusi sa eliminati activitati inutile care va impovareaza existenta. Incercati sa va detoxivicati de rautate si de ranchiuna (sentimente si emotii negative care nu fac altceva decat sa va consume inutil energia).

Incercati sa priviti relatiile interumane pe care le-ati stabilit, dintr-o alta perspectiva. Incercati sa faceti o introspectie, pe cat de utila pe atat de revigoranta, a relatiilor cu ceilalti. Incercati sa ganditi calm si obiectiv asupra dvs. ca persoana, puneti in balanta ceea ce ati reusit foarte bine si ceea ce ati gresit in relatiile cu ceilalti.

Astfel veti invata sa va schimbati si sa va reganditi atitudinea fata de dvs. insiva, dar si fata de ceilalti; incercati sa identificati aspectele care cu adevarat sunt valoroase si importante in personalitatea dvs.; cautati acel echilibru interior care va va oferi o perspectiva optimista asupra propriei persoane, va va creste increderea si stima de sine si sa relationati mai bine cu cei din jur. Nu uitati de fiecare data sa fiti sinceri cu voi insiva.


Rezonanta acestor schimbari nu va intarzia sa apara in atitudinea si comportamentul celor din jur. Sa fiti convinsi ca ei vor constata schimbarea in bine! Nu intelegeti din cele de mai sus faptul ca sunteti o persoana rea, ca nu aveti relatii sociale corecte si complexe; dimpotriva, veti reusi sa va schimbati atitudinea fata de dvs. si implicit fata de ceilalti odata cu schimbarea.


Ma adresez acum in special femeilor care trebuie sa se accepte si sa se iubeasca asa cum sunt. Adesea aspectul fizic nu este cel pe care il dorim, motiv pentru care uneori suntem tentate sa cadem in tristete si depresie.

Daca ne simtim bine in pielea noastra, asa cum suntem, fireste ca vom avea de castigat: respect si stima de sine. De aici decurg celelalte: incredere, bucurie, vitalitate, bunatate, prietenie si multe altele care ne fac sa fimi indragite, acceptate, iubite, valorizate.

Nu totdeauna un aspect fizic de exceptie ascunde un suflet generos, o minte ascutita, o indemanare de necontestat, o capacitate de intelegere si empatie cu cei din jur….si cate alte calitati care nu au nimic in comun cu greutatea corporala, cu configuratia fetei sau cu culoarea parului si a ochilor.

Pentru a face totusi o schimbare importanta in viata dvs. revizuiti-va garderoba, incercati sa eliminate hainele care nu va mai vin sau care sunt uzate; cumparati-va cateva obiecte vestimentare cu care sa abordati un nou luck. Incercati sa adaugati cateva accesorii noi, vechii tinute, astfel incat sa-i oferiti un plus de farmec si de eleganta.

Iata o schimbare binevenita in viata dvs. care va va determina sa va gasiti resursele interioare pentru a face fata noilor provocari ale vietii.


Nu uitati sa va limpeziti mintea! Acest procedeu la indemana si necostisitor va va ajuta sa reganditi si sa ganditi altfel problemele vietii. Veti elimina energiile negative care va sleiesc de puteri uneori si va fac sa priviti viata in doua culori: gri si negru.

O revitalizare este absolut necesara! Sa nu intelegeti ca trebuie la nesfarsit sa va organizati mintea astfel incat sa stati “la panda” pentru a va identifica greselile. Nu. Sunt suficiente zece zile in care puteti sa va schimbati viata, modul de abordare a situatiilor, sa gasiti o tinta (realizabila) la care sa visati, sa gasiti oportunitatea de a va pune in postura de a schimba, de a face, de a realiza, de a dori, de a obtine, de a fi copii.


Satisfactia reusitei este mare! Schimbarile din viata dvs. isi vor pune amprenta asupra tuturor lucruilor pe care le faceti, dar si vitalitatea va creste in mod simtitor! Veti fi uimiti de efectele celor zece zile in care ati incercat si ati reusit sa va schimbati stilul de viata si de gandire, atitudinea fata de propria persoana si fata de ceilalti.

Veti fi uimiti ca daca incepeti sa va schimbati dvs. in bine, astfel incat sa fiti impacati cu stilul de viata, stilul de munca si realizarile pe care le aveti, totul in jur se va schimba si va capata o noua lumina; veti privi totul intr-o noua perspectiva si veti fi privit altfel de catre cei din jur.


Nu uitati in primul rand sa zambiti! Priviti-va in oglinda si zambiti-va in fiecare dimineata! Un zambet face mai mult decat 100 de cuvinte; oferiti si celor din jur un zambet pentru a va simti mai bine si pentru a-i face si pe ceilalti sa se simta mai bine!

Opiniile exprimate in acest material apartin partenerului nostru. Aceste opinii pot sa nu reprezinte pozitia SfatulMedicului.ro si nici sugestie de achizitie. Va sfatuim ca pentru orice problema medicala, sa consultati intotdeauna un medic, inainte de a incepe sau a schimba un plan de tratament.


Citeste si despre:

Terapia orientata pe solutii Simti ca nu iti mai ajunge timpul? Iata ce trebuie sa faci ca sa devii eficient Cum sa cresti nivelul de implicare, sprijin si afectiune din partea partenerului Oboseala si somnolenta: cauze comune Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Esti mereu stresat si ingrijorat? Iata 6 modalitati sigure prin care sa devii pozitiv Preia controlul asupra sanatatii tale: 6 sfaturi de urmat Restrictie alimentara si post intermitent - avantaje si dezavantaje Dureri lombare