Schistosomiaza: cauze, simptome, tratament

Actualizat: 05 Noiembrie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este schistosomiaza?


Schistosomiaza este o infectie parazitara cauzata de trematode.

Schistosomele sunt agenti microbieni parazitari ce fac parte din categoria viermilor plati (trematode) si, atunci cand ajung in corpul uman, pot provoca infectie.

Acestea se gasesc de regula la animale, acestea fiind gazda lor fiziologica.

Schistosomele ce ajung de la diverse animale in apa si o contamineaza, pot fi ulterior ingerate de catre oameni, producandu-se transmiterea infectiei.

Exista doua forme principale ale infectiei la oameni: schistosomiaza urogenitala si cea intestinala.

Prevalenta

Schistosomiaza poate afecta pe oricine care intra in contact cu apa contaminata, fie prin inot in apa fie prin bautul acesteia.

Exista insa zone geografice in care prevalenta acestei parazitoze este mult mai mare fata de altele.

Astfel riscul este mai mare in randul persoanelor care locuiesc sau calatoresc in urmatoarele regiuni:

- Africa, inclusiv sub-sahariana si de Sud.
- Brazilia si Venezuela
- Republica Dominicana, Insulele Caraibe, Martinica
- Sudul Chinei
- Unele regiuni din Asia de Sud
- Corsica

Se estimeaza ca mai mult de 230 de milioane de oameni la nivel mondial au aceasta infectie. In ultimii ani mai ales, locurile de pe glob unde sunt diagnosticati pacientii s-au extins considerabil, datorita calatoriilor din ce in ce mai facile in destinatii indepartate.

Semne si simptome

Multi pacienti nu au simptome infectioase nici dupa o lunga perioada de infectie.

Atunci cand apar, primele semne si simptome includ pruritul tegumentar si o eruptie cutanata cu aspect de "iritatie".

Simptomele ulterioare apar de regula intre ziua 30 si 60 de la momentul infectiei si includ:

- Febra

- Frisoane

- Tuse

- Durere musculara

In lipsa tratamentului, schistosoma ramane in organism in stare "dormanta", insa poate produce simptome chiar si la ani de zile de la momentul infectiei.

Acesti pacienti vor experimenta:

- Durere abdominala

- Cresterea in dimensiuni a ficatului sau hepatomegalie

- Sange in urina (hematurie)

- Dificultati de urinare sau durere (disurie)

- Sange in fecale

- Avort spontan

Schistosomiaza "cronica", netratata, creste riscul de cicatrizare hepatica si de cancer de vezica urinara.

In cazuri mai grave, ouale parazitare ajung in creier sau maduva spinarii, producand simptome neurologice grave.

Cauze

Schistosomiaza este cauzata de un parazit ce se gaseste preponderent in unii serpi si alte animale ce traiesc in jurul apei.

Parazitul poate ramane in ape, de unde ajunge in corpul uman fie prin ingerare, fie in urma inotului in diverse lacuri sau rauri.

Parazitul poate penetra pielea umana.

Totusi, infectia nu se poate transmite de la om la om, in nici o situatie.

Diagnostic

Uneori ouale parazitare pot fi identificate in probele de urina si materii fecale, insa metoda standard de diagnostic este analiza sanguina numita hemocultura.

Parazitul este identificat la microscop, iar istoricul de calatorii in tari exotice ajuta de asemenea la orientarea diagnosticului.

Tratament

Schistosomiaza este tratata prin tratament medicamentos specific, numit praziquantel.

Acesta exista sub forma de comprimate pentru administrare orala si face parte din clasa medicamentelor antihelmintice (impotriva viermilor).

Deseori acesta trebuie administrat in doza unica, o singura zi, pentru a putea elimina parazitul.

Asigurati-va ca vorbiti cu medicul dumneavoastra inainte de a urma orice tratament, spunandu-i despre orice alt medicament sau supliment luati acasa sau ati luat recent.

Medicamentele antiparazitare se elibereaza doar cu prescriptie medicala.

Riscuri si complicatii

Efectele adverse pot aparea fie in urma tratamentului medicamentos, fie din cauza infectiei netratate.

In ambele situatii, riscurile includ:

- Durere de cap

- Febra

- Dureri abdominale, greata sau varsaturi

- Ameteala

- Prurit tegumentar

- Stare de rau

In lipsa tratamentului, infectia poate duce la leziuni hepatice, urogenitale si intestinale.

Femeile fac mai frecvent schistosomiaza urogenitala, tesuturile pot fi lezate si creste riscul de boli cu transmitere sexuala.

Infectia persistenta este de asemenea asociata cu o incidenta mai mare a cancerului de vezica urinara.

Preventie

Schistosomiaza poate fi prevenita prin evitarea regiunilor endemice, sau, cel putin, evitarea contactului cu ape din aceste tari.

Astfel, daca locuiti sau calatoriti in aceste zone, evitati orice lac sau rau pentru a inota.

Expertii recomanda:

- Consumul de apa strict imbuteliata, din surse sigure

- Evitarea inotului in apele potential contaminate; nu va expuneti riscului nici daca localnicii va asigura ca apa este sigura

- Evitarea utilizarii apei pentru a va spala hainele sau alte obiecte personale

- Evitarea consumului de peste din aceste ape

Pentru o siguranta suplimentara, faceti o vizita medicului dupa ce ati calatorit in astfel de regiuni, pentru un control. Diagnosticul precoce al infectiei va va usura evolutia.

Prognostic

Cu ajutorul tratamentului specific, infectia se vindeca si parazitul este eliminat.

Daca insa locuiti in continuare intr-o zona cu prevalenta crescuta a schistosomelor, va trebui sa luati precautii suplimentare pentru a evita reinfectia.

Reinfectia este cu siguranta posibila si nu exista vaccin sau alta forma de imunizare in aceasta situatie.

In lipsa tratamentului, infectia persista si poate induce disfunctie hepatica, intestinala, urologica.

Astfel este esential sa va prezentati la medic inca de la primele simptome.

In unele cazuri, complicatiile dezvoltate in urma infectiei pot fi fatale.

Cand ar trebui sa mergeti la medic?

Daca locuiti, lucrati sau calatoriti in zone unde schistosomiaza este o infectie frecventa, consultul medical ar trebui sa fie esential.

Este bine sa mergeti la medic chiar daca nu aveti simptome, insa mai ales daca acestea apar.

Mergeti la medic si daca ati intrat in contact cu o persoana deja infectata, chiar daca riscul de transmitere inter-umana este minim.

Concluzie

Desi schistosomiaza nu este o infectie comuna in Europa, exista in continuare cai de dobandire a acestei parazitoze, in special in era calatoriilor.

Ar fi bine sa va verificati dupa o calatorie indepartata, in special daca aveti simptome. Intarzierea diagnosticului si tratamentului cresc riscul de complicatii severe.

Bibliografie
https://www.cdc.gov/dpdx/schistosomiasis/index.html
https://www.who.int/health-topics/schistosomiasis#tab=tab_1


Citeste si despre:

Miocardita pediatrica Esentialul despre gastrita Inotul in piscina publica: ce boli putem contracta? Tulburari ale ciclului menstrual Gastrita cronica De ce merg romanii la stomatolog? Pentru un zambet ca la Hollywood Viermii si parazitii intestinali Varicele esofagiene Cum ne putem feri de simptomele depresiei pe perioada iernii Cele mai ciudate simptome de sarcina Sindromul post-avort - simptome si tratament