Cum va ajuta cantarirea hidrostatica sa aflati cantitatea de grasime corporala
Generalitati
Cantarirea hidrostatica este o metoda de estimare a cantitatii de grasime corporala cu o acuratete ridicata. Principiul acestei cai prin care se poate evalua forma fizica a unei persoane a fost descoperit de matematicianul si fizicianul grec Arhimede, pornind de la ideea ca grasimea corpului pluteste.
Astfel, invatatul lumii antice a conceput o ecuatie matematica simpla, care evidentiaza procentajul tesutului adipos din corp.
Cuprins articol
Principiul de baza al cantaririi hidrostatice
Se crede ca principiul care sta la baza cantaririi hidrostatice a fost descoperit accidental de savantul Greciei Antice Arhimede, observand miscarile apei in timp ce facea el insusi baie. Potrivit legendei, fizicianul a fost atat de incantat de descoperirea sa, incat a uitat sa se imbrace la iesirea din cada si a alergat in strada fara haine, strigand "Eureka!".
Pentru intelegerea principiului cantaririi hidrostatice, o persoana trebuie sa se familiarizeze cu fenomenul flotabilitatii, mai exact capacitatea unui obiect de a pluti intr-un lichid. Greutatea este forta de care depinde aceasta calitate a unui obiect: cu cat greutatea acestuia este mai mare, cu atat mai multe sunt sansele ca el sa se scufunde.
Insa cum se explica faptul ca vapoarele de mare tonaj plutesc pe suprafata marilor si a oceanelor, pe cand un ou crud se scufunda intr-un recipient cu apa? Explicatia este simpla: vapoarele au o dimensiune mai mare, deci sunt capabile sa deplaseze o cantitate mai mare de apa, decat o poate face un ou. Arhimede a inteles acest fenomen si a inaintat teoria ca nu greutatea unui corp, ci greutatea apei care este deplasata de acesta, influenteaza gradul de flotabilitate al obiectului.
Altfel spus, daca greutatea apei deplasata de un corp este mai mare decat greutatea corpului, acesta din urma va pluti. In caz contrar, se va scufunda. Acest lucru implica, desigur, faptul ca obiectele de mici dimensiuni, dar grele (dense) se vor scufunda. In cazul compozitiei corpului uman, oasele si muschii sunt mai dense (deci mai predispuse scufundarii), in timp ce grasimea este mai putin densa, asadar va pluti la suprafata apei.
In timp ce inoata, o persoana isi foloseste bratele, palmele si picioarele pentru a impinge apa in directia opusa corpului sau, iar acest proces fizic permite corpului sa pluteasca. Un inotator suplu va depune mai mult efort in timpul inotului pentru a deplasa apa astfel incat sa poata pluti, decat un inotator cu o cantitate mai mare de grasime corporala.
In concluzie, persoanele cu un procent mai ridicat de grasime corporala vor cantari mai putin in apa, decat cele cu un tesut muscular si osos mai dezvoltat. Acest fapt sta la baza cantaririi hidrostatice si a relevantei acesteia pentru evaluarea formei fizice a unei persoane.
Cum se realizeaza cantarirea hidrostatica
Cantarirea hidrostatica, numita si cantarirea subacvatica, se realizeaza in doua etape principale: calculul densitatii corporale si calculul cantitatii de grasime din corp.
Calculul densitatii corporale
Pentru realizarea acestui calcul, este nevoie de o serie de masuratori specifice. Persoana etse cantarita la sol, iar "greutatea uscata" este notata intr-un jurnal. Apoi urmeaza efectuarea calculului volumului rezidual pulmonar (VR), mai exact a cantitatii de aer care ramane in plamanul unei persoane dupa ce aceasta expira complet. VR poate fi masurat prin folosirea de heliu diluat sau alte tehnici de oxigenare.
Volumul rezidual mai poate fi calculat prin masurarea capacitatii vitale a unei persoane (prin inregistrarea spirografica obtinuta cu ajutorul spirometrului, un aparat in care subiectul respira prin intermediul unei piese bucale, iar volumele de aer inspirate sau expirate de catre subiect sunt inregistrate ca o functie de timp) si inmultirea acestei valori cu 0,24 in cazul barbatilor si cu 0,28 in cazul femeilor.
Urmatorul pas este transferul persoanei intr-un dispozitiv special de cantarire, prevazut cu un scaun scufundat in apa. Acest fotoliu este conectat, prin intermediul unui traductor, cu un computer digital care calculeaza greutatea persoanei evaluate. Subiectul este rugat sa expire complet inainte sa stea in sezut si sa iti tina respiratia cateva secunde, pana la efectuarea calculului. Acest proces este repetat de 4-5 ori, pentru realizarea unui calcul al valorii medii obtinute, denumite "greutatea uda".
Odata ce valorile de mai sus sunt depistate, ele sunt introduse in urmatoarea ecuatie de cantarire hidrostatica, pentru obtinerea valorii densitatii corporale a unei persoane:
Densitatea corporala = Greutatea uscata [(( Greutatea uscata – Greutatea uda) Densitatea Apei) - VR – 0,1].
Valorile introduse in ecuatie sunt masurate in kilograme, iar volumul rezidual este exprimat in litri. Factorul "0,1", scazut impreuna cu VR, reprezinta volumul de aer prezent in tractul gastrointestinal al persoanei evaluate.
Calculul cantitatii de grasime corporala
Odata ce valoarea densitatii corporale este aflata prin metodele enumerate mai sus, cantitatea de grasime corporala poate fi aflata mult mai usor, prin doua formule principale:
Formula Siri: Procentajul de Grasime Corporala = [{4,95x Densitatea corporala} – 4,50] x 100;
Formula Brozek: Procentajul de Grasime Corporala = [{4.570 Densitatea corporala} - 4.142]x 100.
Limitarile cantaririi hidrostatice
Cantarirea hidrostatica este o metoda foarte eficienta de calcul a procentajului de grasime corporala cu un grad foarte ridicat de acuratate. Este utilizata de specialisti de decenii intregi, tocmai datorita eficacitatii sale desavarsite. Insa acest lucru nu inseamna ca tehnica este lipsita de marje de eroare.
O limitare importanta a metodei este calculul volumului rezidual (greutatea cantitatii de aer ramasa in plamani cu expirarea completa). Cu cat aceasta valoare este mai ridicata, cu cat flotabilitatea unei persoane creste, deci greutatea acesteia in apa scade. Calculul exact al VR este dificil si deseori afectat de erori.
O alta marja de eroare poate sa survina din formulele de calcul pentru procentajul grasimii corporale. Ambele presupun ca densitatea unei mase corporale fara grasime este constanta, pe cand aceasta variaza de la o persoana la cealalta. Prin urmare, procentajul grasimii corporale a unei persoane suple va fi putin mai ridicat, iar cel al unei persoane obeze va fi unul mai scazut.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
