Ce trebuie sa stim despre ruptura de ligament colateral medial

Actualizat: 08 Aprilie 2019
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este ruptura de ligament colateral medial


O ruptura a ligamentului colateral medial (LCM) la genunchi poate cauza durere, tumefactie si o lipsa de stabilitate la nivelul genunchiului. Tratamentul include cel mai adesea gheata, o proteza pentru genunchi si fizioterapie. Interventia chirurgicala poate fi necesara in situatii rare.

Ligamentul colateral medial (LCM) face legatura intre coapsa si piciorul inferior. Acest ligament se intinde de-a lungul genunchiului interior, in vreme ce ligamentul colateral lateral (LCL) se intinde de-a lungul genunchiului la exterior. Aceste doua ligamente impreuna cu alte ligamente ajuta la sustinerea genunchiului la locul sau.

Aceste ligamente sunt, de fapt, alcatuite dintr-un testut conjunctiv puternic. Atunci cand la nivelul ligamentelor apare o entorsa puternica sau chiar a rupere a acestora, vorbim despre o vatamare grava a ligamentelor. In cazul acestor vatamari grave, apare riscul ca genunchiul sa nu mai fie tinut in siguranta la locul sau.

Accidentarile la nivelul ligamentului colateral medial apare cel mai adesea in sporturile de contact. In cazul unui contact direct la exteriorul genunchiului sub forma unei coliziuni, poate sa apara impingerea genunchiului in lateral. Aceasta coliziune pune o presiune enorma asupra LCM si acesta se poate rupe.

De asemenea, contractarea muschiului pe durata alergarilor sau in timpul intoarcerilor poate pune presiune asupra ligamentului si rezultatul poate fi o entorsa sau chiar o ruperea a acestuia.

Semne care arata o ruptura de ligament colateral medial

O ruptura de LCM provoaca durere in interiorul genunchiului. Ruperea ligamentului provoaca o durere mult mai severa comparativ cu o entorsa.

In situatiile in care o persoana sufera de o ruptura a ligamentului, este foarte probabil ca in acel moment sa se auda un sunet precum o pocnitura. Mai departe urmeaza aparitia unei tumefieri la nivelul genunchiului, tumefactie care poate sa nu apara imediat si care se poate extinde si in alte zone ale genunchiului.

Persoanele care sufera de ruptura de ligamente pot experimenta rigiditate la nivelul genunchiului si activitati precum urcatul scarilor, indoirea sau indreptarea piciorului vor deveni dureroase.

O rupere a ligamentului poate reduce considerabil stabilitatea la nivelul genunchiului si poate, de asemenea, sa afecteze si alte ligamente precum ligamentul colateral lateral sau ligamentul incrusiat anterior.

Cum se pune diagnosticul de ruptura de ligament colateral medial

De obicei pentru a pune diagnosticul cel mai corect medicul va intreba care a fost activitatea care a dus la accidentare. De asemenea, medicii vor intreba si care sunt simptomele resimtite la nivelul genunchiului.

In urma unei examinari fizice si a unei comparatii intre cei doi genunchi, un medic ar trebuie sa fie capabil sa puna diagnosticul corect daca este vorba despre o ruptura de ligament colateral medial. Pentru confirmarea diagnosticului, medicul va efectua de asemenea si o serie de radiografii la nivelul genunchiului accidentat.

Astfel, in urma unei examinari RMN se poate obtine o imagine detaliata la nivel de tesuturi moi din corpul nostru si se poate confirma un diagnostic de ruptura de ligament.

Tratamentul in cazul rupturii de ligament colateral medial

Pentru reducerea inflamatiei si a durerii la nivelul genunchiului punerea de comprese cu gheata este de mare ajutor. Astfel de comprese cu gheata in zona afectata a genunchiului se tin pentru 15 sau 20 de minute si se pot repeta daca este necesar, facand pauza de 1 ora intre aceste comprese.

Mai mult decat atat, ridicarea genunchiului pe un scaun poate ajuta la usurarea starii de disconfort.

Pe durata tratamentului este recomandat sa se protejeze LCM de alte accidentari si astfel sa se grabeasca vindecarea. O proteza pentru genunchi este foarte utila in a preveni miscarile inspre lateral a genunchiului si astfel sa fie protejat ligamentul de presiune.

Daca accidentarea este grava, medicul poate recomanda folosirea unor carje pentru a reduce presiunea asupra ligamentului.

In unele cazuri, interventia chirurgicala poate fi necesara.

Daca zona accidentata la nivelul ligamentului nu indica o posibila vindecare sau daca a avut loc o rupere a mai multor ligamente, atunci doctorul poate recomanda pacientului o interventie chirurgicala.

Interventia chirurgicala implica reconectarea capetelor ligamentelor sau reatasarea oaselor daca este necesar.

Fizioterapia poate ajuta o persoana accidentata sa isi recapete miscarile normale ale genunchiului. Exercitiile usoare recomandate de catre un fizioterapeut pot ajuta de asemenea la intarirea muschilor la nivelul genunchiului, acest lucru ajutand procesul de vindecare. In cadrul acestor sedinte de fizioterapie se pot recomanda diverse tipuri de exercitii fizice.

Recuperarea in caz de ruptura de ligament colateral medial

In cazul unei rupturi la nivelul ligamentului colateral medial recuperarea depinde de cat de severa a fost accidentarea, dar si de organismul fiecarei persoane. Conform Asociatiei Americane de Fizioterapie, o accidentare minora a ligamentului poate sa se vindece in aproximativ doua saptamani, iar pentru o accidentare mai grava recuperarea poate sa dureze pana la doua luni.

Recuperarea inseamna cel mai adesea capacitatea de a putea umbla fara a resimti dureri la nivelul genunchiului si fara a schiopata. Pentru a evita o alta accidentare, este recomandat a se incepe usor cu exercitiile fizice si miscarile naturale.

Un medic specialist sau un fizioterapeut poate sa ofere sfatul cu privire la momentul oportun pentru intoarcerea la activitatile obisnuite. Acestia pot sa recomande folosirea unei proteze pentru a proteja genunchiul si a preveni accidentari ulterioare.

Prevenirea rupturilor de ligament colateral medial

Cel mai adesea, rupturile de ligamente se intampla in sporturile de contact. Mai pot, de asemenea, sa apara si in urma unor accidente.

Prevenirea acestor accidentari nu este posibila tot timpul, dar incalzirea muschilor si pastrarea muschilor de la nivelul genunchiului puternici reprezinta solutii pentru a preveni ruptura de LCM.

Daca muschii si ligamentele genunchiului sunt puternici si flexibili, atunci exista mai multe sanse ca acestia sa se intinda in loc sa se rupa.

Utilizarea de echipament sportiv corespunzator poate, de asemenea,sa ajute in prevenirea accidentarilor la ligamentele genunchiului. Efectuarea exercitiilor dupa accidentare sau in caz de oboseala presupune, de asemenea, un risc ridicat de accidentare la nivelul ligamentelor.

In cat timp se vindeca ruptura de ligament colateral medial

In situatia in care exista suspiciunea de ruptura a ligamentului colateral medial, punerea de comprese cu gheata si odihna pot sa imbunatateasca vindecarea. Intoarcerea la activitatea fizica mult prea curand poate sa creasca riscul de accidentari pe viitor.

O persoana care a suferit o ruptura a ligamentului poate sa fie sfatuita sa isi sustina genunchiul cu o proteza sau sa faca exercitii de intarire a muschilor la nivelul genunchiului. Cu ajutorul unui tratament, chiar si o accidentare serioasa a ligamentului colateral medial se poate vindeca in cateva luni.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Centrul LITherapy
Tel: 0724434998
Bucuresti, Bd. Corneliu Coposu 3
Quantica720
Tel: 0723271738
Sectorul 1, Strada Dr. Iacob Felix 49, București 011033

Citeste si despre:

Anatomia mainii Simptomele si tratamentul luxatiei la genunchi Ce presupune ruptura ligamentului incrucisat anterior Apa la genunchi Chirurgia leziunilor de ligament incrucisat anterior - recomandari de exercitii fizice Cum afecteaza alcoolul sanatatea ficatului si ce masuri preventive sunt recomandate Ruptura de menisc Tendinita si ruptura tendinoasa de la nivelul genunchiului Leziuni ale meniscului de la nivelul articulatiei genunchiului Leziunile ligamentelor incrucisate ale genunchiului Ce afectiuni pot ascunde durerile de genunchi