Ce trebuie sa stii despre Boala Alexander?

Publicat: 03 Noiembrie 2017
Consultant: Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Medic specialist psihiatru
Clinica: Spitalul de Psihiatrie Voila

Generalitati


Boala Alexander este o boala neurologica extrem de rara, de obicei progresiva si fatala, intalnita mai ales la sugari si in prima parte a copilariei. A fost numita dupa W.S. Alexander, medicul care a descoperit aceasta afectiune in anul 1949.

Face parte din clasa leucodistrofiilor (afectiunile materiei albe din creier), care afecteaza in principal mielina, un material format din grasimi care inveleste axonii nervilor.

Mielina favorizeaza transmiterea eficienta a impulsurilor nervoase si ofera culoarea „albicioasa” a asa-numitei materii albe cerebrale. Pacientii cu aceasta afectiune au un deficit marcat in formarea de mielina, in special in lobii frontali, dar acest deficit se observa doar la persoanele cu debut tardiv.

Caracteristica bolii Alexander este insa prezenta agregatelor anormale de proteine la nivelul astrocitelor, numite „fibre Rosenthal”. Aceste fibre se acumuleaza de regula in unele zone ale creierului si ale maduvei spinarii, la nivelul astrocitelor, celule care mentin un mediu propice (suport si nutritie) neuronilor din sistemul nervos central.

De aceea, boala Alexander ar trebui considerata mai degraba o afectiune a astrocitelor (astrogliopatie), decat o afectiune a materiei albe (leucodistrofie).

S-a estimat ca boala Alexander apare la o frecventa de 1 la 1 milion de nasteri, fara a tine seama de rasa, etnie, localizare geografica sau sex. Desi initial s-a diagnosticat doar la copii, astazi se observa o distribuire egala in ce priveste varsta debutului. De obicei, o persoana diagnosticata cu boala Alexander traieste in medie zece ani de la instalarea simptomelor.

Semne si simptome

La inceput au fost descrise patru forme ale bolii Alexander in functie de varsta debutului: neonatala, infantila, juvenila si adulta. Cu timpul, insa, s-au obtinut mai multe date si s-a revizuit aceasta clasificare, cea noua cuprinzand doar doua forme: Tipul I, cu debut inainte de 4 ani, si Tipul II, cu debut dupa varsta de 4 ani, distributia fiind aproximativ egala intre tipuri.

Simptomele asociate tipului I includ:

- retard de crestere in inaltime si greutate;
- intarzieri in dezvoltarea fizica, mintala si comportamentala (tulburari de dezvoltare psihomotorie);
- macrocefalie, sau circumferinta crescuta a capului;
- spasticitate musculara si restrangerea miscarilor;
- lipsa de coordonare (ataxie);
- semne bulbare si pseudobulbare precum varsaturi, dificultati in inghitire, respiratie sau vorbire.

Aproximativ 90% dintre copiii bolnavi prezinta probleme de dezvoltare si crize convulsive, iar jumatate prezinta si celelalte simptome. Totusi, nu exista un simptom sau o combinatie de simptome care sa fie prezente in fiecare caz.

Pacientii cu tipul II arareori prezinta intarzieri in dezvoltare, macrocefalie sau crize convulsive, iar declinul cognitiv se instaleaza extrem de incet sau chiar deloc.

Acestia pot prezenta semne pseudobulbare sau bulbare (in jumatate dintre cazuri), 75% au ataxie si 33% spasticitate.

Deoarece simptomele nu sunt specifice, forma adulta a bolii Alexander este confundata deseori confundata cu scleroza multipla sau cu procesele neoplazice.

Comorbiditati:

- hipotonie;
- hipotiroidie;
- hipertensiune arteriala;
- diabet zaharat;
- pubertate precoce;
- scolioza, lordoza sau cifoza;
- tulburari de dispozitie;
- osteopenie.

Cauze

Aproximativ 95% dintre cazuri sunt cauzate de mutatiile unei gene, numita GFAP. Aceasta gena este implicata in producerea unei proteine structurale, numita proteina acid fibrilara gliala, localizata pe cromozomul 17.

Mutatiile determina alterarea structurii proteinei si acumularea ei in astrocite, astfel constituind fibrele Rosenthal. Inca nu se cunoaste responsabilul pentru celelalte 5 procente ramase.

Boala Alexander este o boala autozomal dominanta, ceea ce inseamna ca este necesara o singura copie a unei gene mutante pentru a dezvolta boala. Majoritatea pacientilor dobandesc mutatii noi, indicand ca niciunul dintre parinti nu a avut acea mutatie.

Totusi, mutatia poate surveni in timpul dezvoltarii spermatozoizilor sau ovulelor. Riscul transmiterii acestei boli genetice este de 50% pentru fiecare sarcina.

Diagnostic

Diagnosticul se stabileste de regula de catre un neurolog sau de catre neurologul pediatru. Desigur, pentru un diagnostic complet si pentru managementul eficient al bolii este nevoie de o echipa pluridisciplinara implicata in fiecare caz.

Se efectueaza un examen neurologic complet, o evaluare a dezvoltarii specifica varstei si se noteaza prezenta anumitor tulburari precum: tulburari de alimentatie, tulburari digestive, deficite nutritionale, tulburari de crestere.

Mai pot fi facute si evaluari psihologice, ale structurii familiei, evaluari sociale, consult genetic sau ortopedic.

Examenele paraclinice, care ofera mai multe informatii despre fiziopatologia bolii sunt RMN-ul cerebral, electroencefalograma (EEG), punctia lombara sau examenul histopatologic.

Astfel, pe RMN pot aparea modificari la nivelul substantei albe, in special in dreptul lobilor frontali, dar si in alte zone precum in jurul sistemului ventricular al creierului, in zona ganglionilor bazali sau a talamusului.

Pentru nou-nascuti, leziunile cele mai frecvente apar in lobii frontali si in ganglionii bazali, iar adultii prezinta mai multe modificari ale trunchiului cerebral.

Pe EEG se vor observa unde lente la nivelul ariilor cerebrale frontale, iar in cazul crizelor convulsive, descarcari epileptiforme. Punctia lombara, impreuna cu analiza LCR vor evidentia niveluri crescute de proteine gliale acid fibrilare sau acumulari de alte tipuri de proteine.

Examenul histopatologic al biopsiei cerebrale a fost examenul de referinta pentru diagnosticul de certitudine in boala Alexander, dar avansarile recente in imagistica pun examenul RMN pe primul loc in diagnosticarea acestei boli, in special pentru cea de tip I.

Deoarece tipul II nu prezinta leziuni ale substantei albe, anomaliile de la nivelul trunchiului cerebral, cerebelului si a maduvei spinarii sugereaza diagnosticul.

Un diagnostic definitiv se stabileste numai dupa identificarea mutatiei GFAP in ADN-ul pacientului. Totusi, exista cele 5 procente care nu prezinta aceasta mutatie, iar un rezultat negativ nu exclude diagnosticul.

Din nefericire, pentru persoanele cu boala Alexander care nu au mutatia GFAP, diagnosticul de certitudine este stabilit doar dupa autopsie, acolo unde se va semnala prezenta fibrelor Rosenthal diseminate.

Diagnostic diferential

Pentru a diagnostica in mod corect Boala Alexander, trebuie eliminate celelalte boli care au prezentatie similara precum:

• Alte Leucodistrofii: adrenoleucodistrofia, boala Canavan, leucodistrofia Krabbe;
• Sindromul Zellweger;
• Aciduria glutarica si hidroxiglutarica;
• Boala Tay-Sachs;
• Boala Pelizaeus-Merzbacher;
• Boli de depozit lizozomal si de biogeneza peroxizomala;
Boala Parkinson;
• Scleroza multipla.

Tratament

Din pacate, nu s-a descoperit pana in momentul de fata un tratament curativ pentru boala Alexander. Singurele tratamente care se pot face sunt simptomatice si de preventie a complicatiilor.

Consilierea genetica este esentiala in situatia in care unul dintre parinti sufera de boala Alexander sau exista antecedente familiale. Testarea genetica prenatala pentru variantele patogenice ale genei GFAP poate fi de asemenea o optiune.


Citeste si despre:

Sfaturi pentru ingrijirea pacientilor cu Boala Alzheimer Respiratie greoaie si dificila? Care sunt cauzele aparitiei acestor simptome Gestionarea reactiei la un eveniment stresant sau traumatic major Dislipidemia - un real pericol pentru cardiaci Postbioticele – O noua solutie pentru sanatatea intestinului Trateaza astmul natural cu aerosoli de sare! Boala artrozica - modalitati de ameliorare si de prevenire Splenomegalia sau marirea splinei - cauze, simptome, tratament Inima sanatoasa, corp sanatos Anxietatea si senzatia de ceata mentala. Exista vreo legatura?