In sezonul cald, simti nevoia sa iesi in aer liber sau sa pleci in vacanta pe teritoriul tarii sau in afara ei.
Fie ca mergi la plimbare in parc cu animalul de companie sau la picnic cu prietenii pe malul lacului, trebuie sa iei cateva masuri de precautie pentru a nu fi muscat de tantari sau capuse.
Solutiile speciale de protectie, disponibile in farmacii, precum si purtarea de haine adecvate pot scadea riscul contractarii unei infectii periculoase.
1. Boala Lyme
Se caracterizeaza prin iritatia pielii, in jurul ciupiturii, insotita de febra, 9 boli trasmise de tantari si capuse: cum sa te feresti de ele.
Tratamentul cu antibiotice orale trebuie administrat cel putin doua saptamani. Netratata, boala Lyme duce la infectii ale inimii, ale articulatiilor sau ale sistemului nervos.
Din fericire, doar 3% dintre persoanele muscate contracteaza boala Lyme.
2. Encefalita de capuse
Este singura boala transmisa de capusa pentru care exista vaccin in prezent, unul pentru adulti si unul pentru copii. Din pacate, nu exista si tratament pentru acest tip de encefalita, pacientul ramanand afectat neurologic.
Simptomele apar dupa o luna de la muscatura si includ in prima faza febra, oboseala, cefalee, mialgii si greata. Ulterior, bolnavul manifesta semne de meningita sau encefalita si trebuie internat.
In perioada 2008-2010, in Romania au fost raportate 14 cazuri de encefalita cauzata de capuse, in trei judete din nord-vestul tarii.
3. Febra recidivanta
Simptomele bolii se manifesta dupa 3-18 zile de la muscatura si includ episoadele recurente de febra, cu durata de 3 pana la 6 zile, cefalee, dureri articulare, greata, dureri abdominale, diaree, vertij si fotofobie.
Exista riscul de paralizie faciala sau hemiplegie. Boala se trateaza cu antibiotice.
4. Febra hemoragica de Crimeea-Congo
Este o boala incurabila, adesea fatala, ce poate cauza stari de confuzie sau chiar agresiune.
Infectia debuteaza dupa o luna de la contractarea bolii si se manisfesta prin febra inalta, mialgii, vertij, dureri abdominale, greata, voma si sangerari.
In Romania, intepatura tantarilor nu provoaca mai mult decat o simpla mancarime. Situatia se schimba cand alegi sa-ti petreci vacanta in strainatate.
Din cele peste 2.700 de specii de tantari existente pe glob, aproximativ 100 sunt periculoase pentru om, prin bolile pe care le pot transmite.
Iata lista celor mai periculoase afectiuni:
1. Malaria
Transmisa de tantarul anofel, este o infectie raspandita in Africa sub-sahariana. In forma maligna, aceasta boala este fatala.
2. Febra galbena
Infectia este transmisa de tantarii din specia Aedes Aegypti si este raspandita in regiunile tropicale ale Africii si regiunile nordice ale Americii de Sud. Vaccinarea este cea mai buna forma de preventie.
3. Febra Dengue
Intalnita in tari din America de Sud, Africa sub-sahariana, India si Asia de Sud-Est, boala se dovedeste fatala in aproape 50% dintre cazuri.
4. Febra West Nile
S-a raspandit si la noi in tara, dar si in tari precum Grecia, Rusia, Olanda, Portugalia sau Bulgaria.
Se manifesta ca o banala gripa, dar poate evolua pana la meningita, encefalita virala sau meningo-encefalita. In forme severe, boala duce la coma si ulterior, la deces.
5. Filarioza limfatica
Cunoscuta sub numele de elefantiazis, boala afecteaza 120 de milioane de persoane din intreaga lume, o treime dintre acestea suferind de o forma grava. Simptomele pot aparea si dupa multi ani de la infectie.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.