Gripa este o boala infectioasa acuta a cailor respiratorii, foarte contagioasa, cauzata de virusul gripal A sau B, care apare in izbucniri epidemice de severitate variata, aproape in fiecare iarna. Infectia gripala poate afecta orice persoana, insa riscul de a dezvolta forme clinice mai severe si de aparitie a complicatiilor este mai mare la copii, batrani si persoane cu imunodeficiente sau boli cronice. Acestora le este recomandata vaccinarea antigripala.
Totusi, multe persoane nu vad vaccinul ca o metoda de prevenire impotriva gripei, ci din contra, din cauza miturilor existente se crede ca vaccinarea creste riscul aparitiei bolii.
1. Gripa este o afectiune minora.
Gripa si complicatiile cauzate de aceasta conduc la decesul a aproximativ 20.000 oameni din SUA, in fiecare an.
2. Vaccinarea antigripala conduce la aparitia a numeroase efecte secundare.
In majoritatea cazurilor vaccinul antigripal nu declanseaza efecte secundare. Dar, daca apar cele mai grave efecte secundare sunt: reactii alergice locale, febra, mialgie sau cefalee. Acestea dispar in general dupa 1-2 zile, fara tratament.
3. Vaccinul este ineficient! Sunt persoane care se imbolnavesc dupa vaccinarea antigripala.
Cu toate ca vaccinul antigripal este o masura de prevenire impotriva gripei, exista persoane care se imbolnavesc dupa vaccinare. Aceasta lucru se poate explica prin faptul ca persoana in cauza a fost expusa virusului inainte de a se vaccina, sau prin existenta unei noi tulpine de virus, care circula, iar vaccinul nu a fost conceput sa ofere protectie impotriva lui.
4. Vaccinurile sunt periculoase.
In ultimii ani au aparut multe ipoteze legate de eficienta si siguranta vaccinurilor, vizand inclusiv vaccinul antigripal. Sunt persoane care cred ca exista o legatura intre vaccinuri (in mod special, intre cele care contin substanta thimerosal) si aparitia tulburarilor de dezvoltare ale copiilor, cum ar fi autismul. Potrivit cercetatorilor nu exista dovezi ca vreunul dintre vaccinuri determina aparitia autismul sau a altor boli cronice, iar cei care se cred in aceasta ipoteza nu fac decat sa piarda din vedere cat de importante si necesare sunt vaccinurile, deoarece de-a lungul istoriei acestea au dus la stoparea uneor epidemii si la prevenirea multor afectiuni.
5. In cazul persoanelor tinere si sanatoase, vaccinarea nu este necesara!
In primul rand trebuie mentionat ca la inceputul sezonului rece se recomanda tuturor persoanelor sa se vaccineze impotriva gripei. Persoanele adulte sanatoase uita ca in timp ce ei insisi prezinta un risc scazut de a suferi de complicatiile provocate de gripa sezoniera, nu toti membrii familiei au un sistem imunitar atat de puternic.
Contactarea virusului gripal presupune transmiterea acestuia si celorlalti membrii ai familiei. Astfel, daca sistemul imunitar al adultului este puternic infectia se va manifesca ca o simpla raceala, dar daca adultul transmite virusul la copii sau varstnici, consecintele vor fi severe deoarece sistemele imunitare ale acestor categorii de persoane sunt mult mai vulnerabile in fata bolilor.
6. Daca nu va vaccinati in noiembrie, nu mai exista nicio posbilitatea sa o faceti!
In general, stocurile de vaccin antigripal ar trebui sa fie epuizate pana in noiembrie, insa in zilele noastre vaccinul este produs in cantitati suficiente pentru a se gasi in farmacii si in decembrie, ianuarie sau oricand o persoana doreste sa se imunizeze.
In plus, au fost situatii in care virusul gripal nu s-a manifestat la capacitate maxima pana in februarie, deci, in aceasta situatie o persoana se poate imuniza si la inceputul lui ianuarie si poate beneficia de protectia vaccinului.
Vaccinarea ofera protectie atat tie, cat si intregii familii, deoarece virusul gripal este usor transmisibil!
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.