Cordocenteza – Metoda invaziva de diagnostic

Actualizat: 21 August 2020
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Dan Tutunaru
Consultant medical:

Dr. Dan Tutunaru
Medic Primar Obstetrica Ginecologie

Spitalul Universitar de Urgenta Elias

Generalitati


Cordocenteza este cunoscuta si sub denumirea de PUBS (percutaneous umbilical blood sampling) si nu reprezinta altceva decat punctia vaselor din cordonul ombilical, ghidata sub control ultrasonografic si prelevarea de sange fetal.

Cordocenteza necesita aceleasi precautii si masuri de asepsie ca si amniocenteza si, in functie de scopul urmarit, se poate utiliza acelasi tip de ac folosit la amniocenteza, dar pot fi folosite si ace spinale, cu diametru mai mare in cazul transfuziei.

Tehnica

- Necesita aceleasi precautii si masuri de asepsie ca si amniocenteza;

- In functie de scopul urmarit se poate utiliza acelasi tip de ac folosit la amniocenteza, dar pot fi folosite si ace spinale cu diametru mai mare;

- Mamei i se administreaza medicatie menita sa ii scada anxietatea;

- Anestezia locala este de cele mai multe ori suficienta, dar uneori poate fi necesara o anestezie pe vena;

- Se scaneaza placenta si se identifica locul de insertie a cordonului ombilical, care constituie un punct de fixare a acestuia;

- Acul se introduce in vena ombilicala la aproximativ 1-2 cm de radacina cordonului si se extrag minimum 5 ml de sange fetal care se trimite la analiza;

- Daca placenta este inserata posterior se trece prin peretele abdominal, cel uterin si prin cavitatea amniotica;

- Daca placenta este anterioara se trece transplacentar fara ca acul sa traverseze cavitatea amniotica.

Indicatii

- Hemoglobinopatii;
- Coagulopatii;
- Diagnostic prenatal a unor infectii (rubeola, toxoplasma, CMV, parvovirus etc.);
- Diagnostic prenatal a unor boli metabolice;
- Imunodeficienta mostenita;
- Trombocitopatii;
- Cariotipare fetala (amniocenteze nereusita, mozaicism, trisomie 21- sindrom Down, anomaliile fetale);
- Evaluarea analiza biochimica a sangelui (gaze sanguine, pH), analize hematologice: hematocrit, trombocite, nivelul eritropoietinei, bilirubina, hemoglobina etc.);
- Terapeutic: transfuzie in cazul anemiei severe a fatului in izoimunizarea Rh.

Timing si riscuri

Timing:

- Cordocenteza poate fi facuta cel mai devreme la 18 saptamani de gestatie;
- Mai devreme de 18 saptamani cordonul ombilical este deosebit de fragil si pot aparea accidente.

Riscuri:

- Procentul de pierdere fetala este de 0,5-1,5%;
- Sensibilizare Rh;
- Esec al tehnicii.


Citeste si despre:

Aplicatia ecografiei in obstetrica Sensibilizarea la antigenul Rh in timpul sarcinii Cele 4 faze ale detresei respiratorii, afectiunea care pune viata in pericol Cum influenteaza alcoolul eficacitatea metodelor anticonceptionale Care sunt cele mai bune surse de antioxidanti? Coledocolitiaza – cauze, simptome, tratament, preventie Cum ne este afectata sanatatea de catre aerul poluat? Dureri de cap in sarcina: 4 posibile cauze de care sa tii cont Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Cum afecteaza coronavirusul persoanele cu anxietate sociala? Comportamente normale si anormale la adolescenti. Cum sa le diferentiezi si cum le putem gestiona ca parinti? Tot ce trebuie stiut despre mielomeningocel Cele mai comune boli profesionale Vaccin antitetanos – cand se face si cat timp este valabil Prolactinomul, una dintre cele mai frecvente tumori benigne hipofizare Sindromul scrotal acut