15 remedii simple pentru durerile de urechi

Actualizat: 07 Martie 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Cu toate ca durerea de ureche este neplacuta, ea nu reprezinta o problema de ordin major. Remediile naturiste folosite acasa pot ajuta enorm la ameliorarea simptomelor, chiar daca eficacitatea lor nu prezinta o evidenta stiintifica in comparatie cu medicamentele.

Daca durerile de urechi persista mai mult de 24-48 ore, este indicat sa consultati un medic. Doar el poate verifica daca exista o problema esentiala care cauzeaza durerea.

Cauzele durerilor auriculare

Infectiile sunt cele mai frecvente cauze de durere la nivelul urechii. Acestea sunt de regula insotite de alte simptome precum presiuni la nivelul sinusurilor sau durere in gat, deoarece infectiile acestor regiuni pot afecta si zona urechii. Dar infectiile auriculare pot exista de sine statatoare, etiologia fiind fie virala, fie bacteriana.

Doar un medic poate diagnostica si trata cu succes o infectie la nivelul urechii. Nu trebuie sa va autodiagnosticati sau sa luati antibiotice fara prescriptie medicala.
Totusi, nu toate durerile la nivelul urechiilor sunt cauzate de infectii. Alte afectiuni sau conditii medicale pot declansa astfel de durere:

- durere migratoare sau care iradiaza din alte zone (dureri stomatologice, sinuzite etc.).
- afectiuni cronice la nivelul extremitatii cefalice.
- infectii cutanate din jurul urechii.
- reactii alergice.
- apa captiva in ureche.
- schimbari de altitudine.

Chiar daca durerea de ureche face parte dintr-o problema de ordin general, reducerea durerii este posibila atat cu ajutorul remediilor naturiste, cat si cu medicamente.
In acest articol vom prezenta o lista de 15 remedii care pot fi facute la domiciliu si nu implica foarte multe costuri (uneori chiar deloc, daca aveti materialele necesare in sau pe langa casa).

Care sunt cele 15 remedii pentru durerile de urechi?

1. Pungile cu gheata

O punga cu gheata tinuta la ureche poate reduce o posibila inflamatie. Daca tineti la ureche o punga cu gheata sau o carpa rece si umeda timp de 20 de minute, aceasta poate ajuta la amortirea durerii sau reducerea posibilei inflamatii.

2. Usturoiul

Usturoiul este un remediu naturist exceptional care se foloseste de mii de ani. Alicina (componenta a usturoiul) este recunoscuta pentru tratarea bacteriilor si a infectiilor care pot cauza durerea urechii. Usturoiul crud este benefic si reduce durerea, insa, daca este consumat in timpul unui tratament cu antibiotic, el poate anula efectul acestora. De aceea, este indicat sa consultati medicul inainte.

3. Perna calda electrica

O perna care se incalzeste prin mecanism electric sau o carpa fierbinte tinuta pe ureche timp de 20 de minute va poate ajuta in ameliorarea temporara a durerii. In timp ce pungile cu gheata ajuta la amortirea durerii si reducerea inflamatiei, pernele cu incalzire electrica relaxeaza muschii si ajuta la circulatia sangelui.

4. Picaturile auriculare

Administrarea de medicamente antiinflamatoare sau picaturi auriculare poate fi efecienta, mai ales daca remediile naturiste nu prea au dat roade. Totusi, substantele fara prescriptie medicala sub forma de picaturi auriculare nu ar trebui utilizate in cazul persoanelor cu timpane perforate sau care, in trecut, au avut tuburi implantate chirurgical. Unele persoane sunt sfatuite sa-si consulte medicul pentru a verifica daca tipul de remediu ales nu va intervi in eficacitatea unui alt tratament prezent.

5. Analgezicele

Analgezicele de tip ibuprofen sau alte antiinflamatoare nonsteroidiene sunt foarte eficiente in ameliorarea durerii. Totusi, aceste medicamente nu ar trebui utilizate pentru a masca durerea, mai ales daca durerea este insotita de o afectiune grava.

6. Dormitul in pozitie ridicata

Dormitul in pozitie ridicata este uneori recomandat pentru a reduce presiunea acumulata in urechi.

7. Guma de mestecat

Daca o durere de urechi are loc in timpul unui zbor cu avionul sau cand sunteti la o inaltime mai mare, mestecatul gumei poate ajuta la reducerea presiunii sau in momentul in care simtiti ca va “pocnesc” urechile.

8. Distragerea atentiei

Metoda care functioneaza mai ales in cazul copiilor este cea de distragere a atentiei prin jocuri (de preferat in natura sau cel putin jocuri fizice – nu jocuri pe suport electronic) sau exercitii fizice.

9. Chiropractica

Chiropractica este o abordare medicala alternativa care incearca sa reduca din durerea urechii si a altor afectiuni medicale prin lucrarea muschilor si a oaselor. Multi cercetatori afirma ca durerile de urechi apar din cauza unor “alinieri” gresite ale oaselor in partea de sus a gatului. Un chiropractician (terapeut) poate ajuta la “realinierea” oaselor si ulterior reducerea durerii.

10. Uleiul din arbore de ceai

Uleiul din arbore de ceai poate fi utilizat in multe moduri. Cateva picaturi de ulei fierbinte pe zi poate reduce semnificativ durerile de urechi. Cu toate acestea, inainte de a fi folosite direct in interiorul urechii, se recomanda testarea pe piele pentru a se verifica riscul de alergie. De asemenea, se recomanda diluarea uleiului din arbore de ceai cu uleiul de masline sau uleiul de migdale (de obicei intre 3 si 5 picaturi la 1 ml de ulei). Uleiul din arbore de ceai are proprietati antiseptice, antifungice si antiinflamatorii.

11. Uleiul de masline

E o metoda foarte veche, insa lipsita de evidenta stiintifica. Cu toate acesteaa, Academia de Pediatrie Americana sustine ca utilizarea catorva picaturi calde de ulei de masline este o metoda eficienta si sigura.

12. Exercitiile pentru gat

Uneori, durerile de urechi sunt cauzate de tensiunea muschilor din jurul canalului auditiv, exercitand astfel presiune in toata zona. In acest caz, cateva exercitii pentru gat pot ameliora disconfortul. De exemplu, rotiti usor gatul si capul, radicand umerii pana aproape de urechi; repetati pe parcursul zilei.

13. Apa oxigenata

Apa oxigenata este folosita de foarte mult timp ca si remediu in tratarea durerii de urechi. Turnati 5-10 picaturi, apoi asezati-va pe o parte cu urechea afectata in sus. Apoi scurgeti asupra chiuvetei si clatiti cu apa rece. Nu va speriati de bulele create de apa oxigenata, deoarece acestea ajuta la indepartarea excesului de ceara din canalul auditiv.

14. Ghimbirul

Despre ghimbir se spune ca are multe proprietati anti-inflamatorii. Aplicarea sucului de ghimbir (ghimbir ras in putin ulei incalzit si apoi strecurat) in jurul urechii poate calma durerea. Nu introduceti ghimbirul direct in ureche.

15. Uscatorul de par

Dupa baie, setati uscatorul de par la o temperatura mai mica si tineti-l la distanta de ureche. Continuati cel mult 5 minute. Aveti grija sa nu va ardeti urechea. Daca durerea de ureche persista mai mult de 24-48 de ore, este indicat sa consultati medicul.


Citeste si despre:

12 comportamente ciudate ale corpului si explicatiile lor Iata care sunt cauzele insomniei Prim ajutor in caz de degeraturi Gripa - cum separam mitul de adevar Cum iti poti da seama daca ai sau nu o alergie Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate 15 aspecte pe care mersul le dezvaluie despre sanatatea unei persoane 10 simptome generale care nu trebuie trecute cu vederea Cele mai frecvente cauze ale durerilor de urechi Urechile: ingrijirea si prevenirea afectiunilor frecvente Afectiunile care provoaca durere faciala