Bolnavii de SIDA se tem sa sesizeze in instanta discriminarile la care sunt supusi

Publicat: 11 Septembrie 2008
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Avocatul Fundatiei Alaturi de voi Romania - filiala Mures, Bogdan Albu, a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa, ca este necesara modificarea legislatiei, in sensul asigurarii confidentialitatii dosarelor persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, pentru a le proteja de discriminari.

„Multi dintre ei sunt discriminati, insa ezita sa se adreseze justitiei deoarece astfel datele lor ar ajunge sa fie facute publice. Chiar daca s-ar cere judecarea cu usile inchise, dosarul odata ajuns in instanta este public, deci oricine ar putea avea acces la el. Aceste persoane, pe langa teama ca le va fi incalcata confidentialitatea, nu au nici incredere in sistemul juridic”, a declarat avocatul.

Bogdan Albu a adaugat ca, cu toate acestea, la Iasi si Constanta se afla pe rolul instantelor sapte dosare ale acestor persoane care acuza institutiile publice de discriminare.

Centrul Mures al Fundatiei „Alaturi de Voi” Romania a prezentat, miercuri, rezultatele proiectului „Consolidarea si replicarea serviciului de informare, consultanta si asistenta juridica (ICAJ)”, derulat de Fundatia „Alaturi de Voi” Romania in Iasi, Constanta, Mures si Vaslui, in parteneriat cu Institutia Prefectului din aceste judete.

Proiectul a fost finantat de Uniunea Europeana prin Programul Phare cu suma de 53.995 euro si cofinantat de Fundatia „Alaturi de Voi” Romania cu suma de 6.000 euro, valoarea totala a acestuia ridicandu-se la 59.995 euro.

“La nivelul judetului Mures, implementarea acestui proiect a insemnat asistarea juridica a 15 cazuri la care au fost identificate diverse tipuri de incalcari ale drepturilor persoanelor seropozitive: dreptul la educatie, dreptul la tratament nediscriminatoriu, dreptul la tratament medical de specialitate, in special la tratament stomatologic, si respectarea dreptului la confidentialiatate”, a declarat Carmen Ciulea, directorul Centrului Mures.

Aceasta a mai spus ca, in urma unor ample campanii de informare, in mediul urban a crescut toleranta fata de persoanele infectate si afectate HIV/SIDA, iar formele de discriminare cele mai frecvente sunt in mediul rural.

Fundatia “Alaturi de voi” Romania a elaborat un ghid, “Solicita asistenta”, in care se regasesc toate informatiile necesare persoanelor infectate si afectate HIV/SIDA in ceea ce priveste drepturile pe care le au si demersurile pe care trebuie sa le faca atunci cand drepturile lor sunt incalcate.


Citeste si despre:

Masurile de prevenire a raspandirii maladiei SIDA in Romania si de protectie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA Cele mai nocive alimente pentru ADHD Hipotermia si expunerea la temperaturi joase Boli oportuniste in HIV: limfomul non - Hodgkin Ficatul Discopatia lombara - lumbago si lombosciatica Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? De ce merg romanii la stomatolog? Pentru un zambet ca la Hollywood Raceala Simptome cancer de plamani Ce ar trebui sa stii despre Enterocolita Ulcero-Necrotica? Vaccinarea antihepatita A (vaccinare neinclusa in programul national de imunizari) Bolile renale cronice Supravegherea si controlul infectiilor nosocomiale in unitatile sanitare