Hepatita este de fapt termenul generic care defineste inflamatia parenchimului hepatic.
Ea poate fi de diverse cauze (autoimune, alcoolice, toxice, virale). Hepatita B este inflamatia determinata de infectia cu virusul hepatic B. Hepatita are 2 faze: acuta si cronica. Faza acuta apare la scurt timp dupa expunerea la virus si la un numar redus din pacienti poate fi insotita de manifestari grave (este hepatita fulminanta). Faza cronica este infectia persistenta cu virus ce are durata mai lunga de 6 luni. Aproximativ 90-95% din pacientii infectati au un sistem imun competent care poate indeparta virusul din organism. La 5-10% din pacienti insa, infectia se cronicizeaza si pacientii trebuie sa fie inclusi intr-un program adecvat de tratament.
Hepatita B este cea mai importanta infectie a ficatului (din punct de vedere al gravitatii si prevalentei). Se pare ca in lume sunt peste 350 milioane de persoane infectate cronic cu virus hepatic B, dintre care mai mult de 500 de mii mor anual din cauza patologiei determinate de aceasta infectie. Virusul hepatic B se transmite parenteral si sexual, cel mai adesea prin contact direct dintre membrane si fluide infectate: saliva, ser, sperma - toate au incarcare virala.
Hepatita B este periculoasa atat datorita evolutiei clinice acute cat si a complicatiilor.
Cronicizarea este una din cele mai de temut deoarece aceasta sta la baza aparitiei hepatitelor cronice active, cirozei hepatice si in final chiar a cancerului hepatocelular. Cancerul hepatocelular este cea mai importanta cauza de deces prin neoplazii in zonele in care hepatita este endemica. El apare la 25-30 de ani de la infectia initiala si se pare ca este determinat de acutizarile inflamatiei cronice si de fenomenele de regenerare celulara.
Simptomele sunt in general similare celor din starile gripale obisnuite: astenie, pierderea apetitului, prurit generalizat, greata. Semne si simptome sugestive pentru o afectare hepatica includ: icter, durere in hipocondrul drept, colorarea urinii si decolorarea materiilor fecale.
Hepatita acuta este de cele mai multe ori o infectie autolimitata si nu necesita tratament special, doar suportiv (in special daca se complica cu diaree si deshidratare importanta).
Hepatita cronica este o boala cu evolutie trenanta care trebuie tratata corespunzator. Optiunile terapeutice includ interferon alfa 2a, interferon pegylat alfa 2a si o gama larga de antivirale.
Interferonul este un modulator al sistemului imun cu actiune ce mimeaza rolul substantelor endogene (interferonii sunt produsi in mod natural de catre organism si au rol antiviral, antiseptic si antioncogenic). In tratamentul hepatitei cronice B se utilizeaza mai multe tipuri de interferon care se poate administra atat pe cale intramusculara cat si subcutanat. Aceste tipuri sunt produse in laborator si scopul lor este de a ajuta organismul sa lupte impotriva agresiunii virale (inclusiv de a diminua sau chiar de a reduce multiplicarea virusului in organism).
Interferon alfa este o glicoproteina sintetizata in organism ca raspuns al celulelor la infectia virala. Efectul sau se realizeaza prin legarea de un receptor specific membranar. Aceasta legare initiaza o serie de reactii intracelulare care in final au ca efect exprimarea unor gene care vor creste metabolismul celular si vor induce aparitia unor caracteristici in celulele respective, de exemplu capacitatea de a inhiba replicarea virala in celulele infectate si distrugerea celulelor tinta de catre limfocite.
Interferon alfa 2a se administreaza de 3 ori/saptamana, in timp ce interferonul pegylat se administreaza 1 doza/saptamana (acesta difera de interferonul alfa 2a printr-o grupare chimica ce il face sa aiba un timp de injumatatire mai lung si de aceea este administrat mai spatiat).
Datorita duratei mai lungi de actiune a interferonului pegylat, este preferat acesta in tratamentul hepatitei B. Durata tratamentului variaza intre 4 luni si 1 an.
Interferonul este indicat in tratamentul cronic al infectiei cu virus hepatic B (atat la adulti cat si la copii) in special daca exista un risc crescut de aparitie a unei patologii grave (ciroza, neoplasm hepatic). Specialistii au emis o serie de recomandari in vederea alegerii pacientilor care au indicatie precisa de tratament cu interferon. Instituirea tratamentului se face tinand cont de prezenta antigenelor virale in sange, nivelul de ADN viral si concentratia enzimelor hepatice.
Tratamentul este nerecomandat pacientilor cu antecedente de abuz de droguri (sau consum activ), de consum cronic de alcool sau pacienti cu transplant de ficat sau ciroza.
Doza recomandata de interferon alfa 2a este de 5 milioane de UI/zi sau 10 milioane UI x3 ori/saptamana administrat injectabil subcutanat sau intramuscular timp de 16 saptamani. Aceste doze s-au demonstrat a fi eficiente in scaderea replicarii virale (care va fi obiectivata prin reducerea antigenelor serice de virus) si in vindecare pacientului in cursul unui an.
Interferonul poate determina aparitia sau poate agrava anumite probleme psihice.
De aceea, pacientii care trebuie sa ia un astfel de tratament sunt sfatuiti sa isi anunte medicul daca sufera de depresii, anxietate, tulburare bipolara, daca au ganduri suicidale sau daca abuzeaza de droguri sau alcool.
De retinut !
Scopul principal al tratamentului este reprezentat de reducerea inflamatiei parenchimului hepatic si incetinirea fibrozei, precum si prevenirea cirozei si a complicatiilor acesteia. Tratamentul este polimedicamentos si include antivirale (medicamente ce inhiba replicarea virala) cum ar fi famciclovir, entacavir si interferon.
Anterior instituirii tratamentului este foarte important de analizat balanta dintre riscurile si beneficiile acestui tratament.
Se considera ca fiind eficient un tratament in urma caruia analizele demonstreaza ca virusul nu se mai multiplica in organism, ca enzimele hepatice au revenit la normal si ca leziunile hepatice, in special cele inflamatorii se vindeca.
Exista o serie de parametrii care au drept scop cuantificarea eficientei raspunsului la interferon si succesul terapiei.
La peste 35% din pacienti interferonul este capabil sa determine oprirea replicarii virale, insa pot exista si numeroase cazuri de recurenta (virusul incepe sa se multiplice dupa oprirea tratamentului). Studiile recente au demonstrat ca interferonul pegylat este mai eficient in prevenirea recaderilor (comparativ cu interferonul obisnuit) insa diferentele raman mici. Pe langa faptul ca induce remisia bolii si scade concentratiile anormale de aminotransferaze, interferonul are un rol important si in intarzierea aparitiei cancerului hepatocelular la pacientii cirotici.
Interferonul este eficient in special in cazul pacientilor care au un nivel crescut al concentratiei de enzime hepatice si la care exista o replicare activa a virusului, la cei cu un sistem imun competent, care au fost diagnosticati relativ recent cu hepatita B si la care infectia nu a debutat in copilarie. Interferonul nu este recomandat pacientilor a caror boala hepatica virala a progresat la ciroza deoarece exista riscul de agravare a simptomelor.
Efectele secundare ale interferonului includ cel mai adesea:
- Cefalee, mialgii, febra, astenie, alopecie,
- Instalarea depresiei sau a altor tulburari psihice,
- Trombocitopenie, leucopenie,
- Ameteala, convulsii,
- Efectele adverse au fost adesea comparate cu simptomele cauzate de gripa.
La locul injectarii interferonului poate sa apara durere, eritem si modificarea de consistenta a tegumentelor.
Terapia cu interferon determina adesea aparitia imunosupresiei in principal prin neutropenia pe care acesta o induce.
Interferonul interactioneaza cu zidovudina si vinblastina care ii cresc toxicitatea, cu teofilina care ii scade clearance-ul (favorizeaza acumularea sa in organism), cu cimetidina care ii creste efectele antitumorale si cu interleukina 2 care creste riscul de aparitie a insuficientei renale.
Reactii adverse mai rare includ:
- modificarea activitatii tiroidei,
- confuzie,
- proteinurie (ca expresie paraclinica a unei atingeri a functiei renale),
- probleme cardiace.
Reactiile adverse sunt reversibile si dispar la cateva zile dupa sistarea tratamentului.
Tratamentul este contraindicat pacientilor cu hipersensibilitate documentata si reactii alergice la proteine din ou, lapte si la neomicina.
Precautii speciale sunt necesare in cazul pacientilor cu tulburari psihice. Rar a fost descrisa si aparitia unei hemoragii gastrointestinale severe (uneori fatala) asociata terapiei. De aceea se recomanda ca anterior instituirii tratamentului sa se investigheze complet pacientul cu efectuarea testelor de coagulare, cu determinarea hemoglobinei, trombocitelor, granulocitelor.
Tratamentul si raspunsul terapeutic trebuie monitorizat periodic (chiar lunar, de preferinta) si in cazul in care reactiile adverse depasesc beneficiile, sau nu exista un raspuns (dupa 6 luni) se recomanda sistarea tratamentului.
Interferonul are o serie de avantaje importante comparativ cu alte tratamente recomandate in hepatita cronica B, printre care:
- Lipsa rezistentei la terapie: aceasta este descrisa in cazul altor medicamente folosite si se manifesta prin faptul ca virusul nu mai poate fi distrus deoarece si-a dezvoltat mecanisme de aparare impotriva substantelor terapeutice,
- Durata mai scurta a tratamentului: tratamentul cu interferon dureaza intre 12-48 de saptamani, in timp ce tratamentul cu alte clase de medicamente dureaza cativa ani,
- Administrarea spatiala a dozelor: interferonul se administreaza de 3 ori/saptamana, iar interferonul pegylat chiar 1 data/ saptamana.
Dezavantaje
- Costul: interferon este mai scump decat alte medicamente, insa trebuie luat maxim 1 an (comparativ cu alte medicamente mai ieftine care se administreaza pentru o perioada mult mai lunga),
- Administrarea: se administreaza injectabil, ceea ce poate fi neplacut pentru anumiti pacienti,
- Reactii adverse: sunt mai frecvente in cazul tratamentului cu interferon comparativ cu alte medicamente,
- Siguranta: specialistii nu au demonstrat deocamdata daca este sigura administrarea lor femeilor insarcinate, insa in prezent nu sunt recomandate femeilor care alapteaza.
Deoarece a fost introdus ca tratament pentru hepatita cu virus B de relativ putin timp, inca nu se cunosc reactiile adverse si efectele secundare pe termen lung si modul in care administrarea lor influenteaza organismul peste ani.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.