Hemoroizii si regimul alimentar

Actualizat: 08 Noiembrie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Mihaela Posea
Consultant medical:

Dr. Mihaela Posea
Medic specialist Diabet, Nutritie si Boli Metabolice

Clinica Smart Nutrition

Ce sunt hemoroizii?


Hemoroizii sunt vase de sange care s-au dilatat in interiorul rectului - ultima parte a tubului digestiv, care se intinde de la colon pana la orificiul anal.

Cat de des ii intalnim?

La nivelul mondial, prevalenta bolii hemoroidale simptomatice este de 4.4%. Nu sunt diferente de sex in ceea ce priveste aparitia ei, insa, se pare, ca barbatii sunt cei care cauta mai des ajutor medical. Prevalenta hemoroizilor creste odata cu varsta, cu un varf la persoanele cu varsta cuprinsa intre 45-65 de ani.

Cum se manifesta?

Simptomele intalnite in boala hemoroidala (adica prezenta hemoroizilor) sunt nespecifice si pot fi intalnite si alte situatii. Cel mai des intalnim sangerari rectale, dureri sau prurit (mancarimi).

Alte simptome care pot fi intalnite sunt - disconfort sau durere in timp ce stam pe scaun (la birou, acasa, in masina), iritatii si dureri in jurul anusului, mancarime si umflaturi dureroase langa anus, sangerari la defecatie. In cazul in care apare anemia datorita sangerarilor, se pot intalni si senzatia de slabiciune sau tegumentele palide.

Cauze

Orice situatie in care apare cresterea presiunii la nivelul rectului poate contribui la aparitia hemoroizilor:
Constipatia;
• Statul pe toaleta pentru mult timp;
• Diareea cronica;
• Obezitatea;
• Sarcina si travaliul;
• Dieta saraca in fibre alimentare;
• Abuzul de alcool si alimente picante;
• Ridicari frecvente de greutati;
• Istoric familia de boala hemoroidala, etc.

Diagnostic

Descrierea simptomelor de catre pacient si un examen local (care include de cele mai multe ori anoscopie, insa, in anumite situatii pot fi indicate si sigmoidoscopia sau chiar colonoscopia) sunt suficiente pentru a determina prezenta hemoroizilor. Anoscopia vizualizeaza canalul ano-rectal, sigmoidoscopia- vizualizeaza si o parte din colon, denumita sigmoid iar coloscopia permite vizualizarea intregului intestin gros.

Tratamentul bolii hemoroidale

Prima linie in tratamentul bolii hemoroidale il reprezinta masurile igieno-dietetice precum:
- reducerea timpului petrecut pe vasul de toaleta;
- bai calde, in cada;
- activitate fizica regulata pentru a evita sedentarismul si a reduce timpul petrecut pe scaun;
- schimbarea regimului alimentar.

De asemenea, pot fi recomandate si medicamente cu administrare locala sau orala- flebotonice, laxative, anti-inflamatoare nesteroidiene, anestezice locale, etc.

In cazul in care prima linie de tratament nu reuseste sa controleze simptomatologia cauzata de hemoroizi, proceduri precum ligatura, scleroterapie sau hemoroidectomie pot fi recomandate de catre medicul curant.

Preventia bolii hemoroidale prin regim alimentar

Pentru a preveni constipatia cre poate duce la aparitia hemoroizilor, este nevoie de urmatoarele 3 masuri:

Hidratare corespunzatoare-EFSA (Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentelor) recomanda pentru barbati- un aport de 2.5 l apa/zi iar pentru femei- 2l apa/zi. Autoritatile din SUA recomanda un consumul a 3.5 l/zi pentru barbati si 2.7 l/zi pentru femei, de data aceasta, de lichide (apa, alte bauturi si mancare )

• Evitarea consumul de alcool si alimente picante;

• Consum de fibre.

Fibrele absorb apa si se maresc in tractul digestiv. Necesarul zilnic este de 25-35 g/zi (sau 14 g pentru fiecare 1000 kcal mancate). Alimentele cu cel mai mare continut in fibre sunt legumele si fructele.

Dintre legume, broccoli, morcovul, varza si vinetele au cel mai mare continut 3 g fibre/100 g aliment. Spanacul, ciupercile, conopida, ridichile, prazul, telina si salata verde sunt pe locul al doilea in ceea ce priveste continutul de fibre- 2g/100 g aliment.

La fructe, cel mai bogat este fructul pasiunii, cu 10 g fibre/100 g dar acesta este importat in tara noastra si il gasim mai greu. Un alt fruct, importat dar pe care il gasim mai des, este avocado-ul- cu 7 g fibre/100 g.

Zmeura este insa un fruct pe care il gasim in tara noastra, sezonul incepand in luna iulie, are tot 7 g fibre/100 g. Un continut de fibre intre 2- 5 g fibre/100 g aliment au si murele, perele, merele, afinele, cirese, piersici, capsuni dar si portocale, banane, kiwi.

Dintre leguminoase, cele mai multe fibre- 10 g/100 g aliment le gasim in fasolea alba cu boabe mici dar un continut de 8 g fibre/100 g aliment au si lintea si nautul.

Castigatoare in ceea ce priveste continutul de fibre sunt insa semintele- chia, in, dovleac, susan, migdale, fistic. Dar portia pentru aceste alimente este de obicei de 15-20 g deoarece sunt bogate in calorii (peste 500 kcal/100 g, comparativ cu legumele care au 30-50 kcal/100 g).

Concluzii

Boala hemoroidala poate fi prevenita printr-un stil de viata sanatos care include hidratare, miscare si alimentatie cu fibre.

Bibliografie:
https://emedicine.medscape.com/article/775407-clinical

https://aecp-es.org/images/site/documentos/GUIAS/ESCP_haemorrhoids20.pdf


Citeste si despre:

Dieta pentru afectiunile gastrointestinale Anemia din ciroza hepatica Consumul redus de fibre - 6 riscuri pentru sanatate Urzica in tratarea anemiei Tratamentul incontinentei fecale Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Tulburarile gastrointestinale Analiza sangelui din materiile fecale Constipatia la copiii mai mari de 12 ani Constipatia la adulti Hemoroizii – Informarea pacientului