Totul despre grasimile trans

Actualizat: 12 Septembrie 2013
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Grasimile trans sunt considerate de specialistii in medicina a fi cel mai periculos tip de grasimi, deoarece cresc nivelul colesterolului rau in organism (LDL) si il reduc pe cel bun (HDL).

Cand colesterolul LDL predomina, apare susceptibilitatea dezvoltarii de boli cardiace, cauzele cele mai frecvente ale deceselor la nivel mondial.

Ce sunt grasimile trans

Numite si acizi grasi trans, grasimile trans sunt concepute prin adaugarea hidrogenului in ulei vegetal, in cadrul unui proces numit hidrogenare. Folosirea acestor grasimi in prepararea alimentelor procesate ajuta la prelungirea prospetimii acestora, a termenului de garantie si a aspectului atragator in rafturile magazinelor.

In urma cu cativa ani, grasimile trans erau utilizate de producatorii de alimente procesate la scara larga, gratie efectelor pozitive asupra intensificarii aromei, texturii si rezistentei hranei, de la pizza congelata, pana la prajituri.

Mici cantitati de grasimi trans se formeaza in mod natural in anumite tipuri de alimente de origine animala, precum carnea de vita, miel si lactate grase. Incepand cu anul 2006, autoritatile care reglementeaza normele de siguranta alimentara au impus producatorilor sa specifice pe etichetele produselor cantitatile de grasimi trans utilizate, astfel incat consumatorii sa fie informati asupra riscurilor la care se expun consumandu-le.

Limita maxima admisa de grasimi trans in dieta

La fel ca grasimile saturate, grasimile trans ridica nivelul colesterolului rau LDL si cresc riscul dezvoltarii bolilor cardiace. Insa, spre deosebire de acestea, acizii grasi trans mai au si efectul nociv de a reduce nivelul colesterolului bun HDL, ridicand riscuri suplimentare pentru sanatate.

In mod normal, limita maxima admisa de grasimi saturate in dieta presupune ca aceste substante sa nu depaseasca 7% din numarul de calorii consumat zilnic, iar limita maxima de grasimi trans scade la procentul de 1%. Avand in vedere ca un gram de grasimi furnizeaza circa 9 calorii, urmatoarele valori exprima cantitatea maxima recomandata de grasimi trans, in raport cu aportul zilnic de calorii

Numar total de calorii 1% din numarul total de calorii Limita maxima de grasimi trans
2.000 20 aproximativ 2 grame
1.500 15 aproximativ 1.5 grame
1.200 12 aproximativ 1 gram

Grasimi trans periculoase si alimentele in care se regasesc

Specialistii in sanatate avertizeaza asupra pericolului care ne expunem organismul atunci cand consumam din abundenta alimente cu grasimi trans periculoase (in concentratii mari), acesta fiind si motivul pentru care multi producatori din industria alimentara si-au modificat retetele, astfel incat sa inlocuiasca intr-o proportie cat mai mare acizii grasi trans.

In prezent, se pot cumpara alimente procesate, precum prajituri sau margarina, fara grasimi trans in compozitie. Chiar si asa, exista inca multe sortimente de produse care se bucura de o mare popularitate in randul consumatorilor, ce sunt preparate cu grasimi trans in cantitati periculoase.

Cititi cu atentie etichetele produselor si verificati daca acestea sunt sau nu lipsite de grasimi trans. Cele care nu au aceste ingrediente si contin cat mai putine grasimi saturate sunt, desigur, cele mai sanatoase.

Alimentele in care este cel mai probabil sa gasiti grasimi trans sunt urmatoarele

- prajiturile, biscuitii, fursecurile, aluatul de placinta sau pizza, chiflele pentru hamburgeri;
- margarina si smantana vegetala pentru gatit;
- amestecuri de prajituri, placinte si ciocolata instant;
- alimente prajite (gogosi, cartofi prajiti, bucati de pui pane etc.);
- snacksuri (chipsuri, napolitane, bomboane, pop-corn preambalat pentru cuptorul cu microunde);
- semi-preparate congelate;

Ce inseamna 0 grasimi trans

Produsele a caror eticheta este inscriptionata cu textul 0 grasimi trans nu sunt in mod necesar lipsite de acest ingredient controversat. Acest lucru se intampla, deoarecele organismele internationale care reglementeaza siguranta consumului alimentar permit folosirea acestei sintagme, chiar daca un aliment are totusi in compozitie pana la 0,5 grame de acizi grasi trans pentru o portie.

Cand cifrele nu par a fi relevante, exista cateva metode prin care puteti reduce aportul zilnic de grasimi trans in dieta

- Nu combinati alimentele care ar putea contine grasimi trans. Chiar si atunci cand va straduiti sa cumparati produse care nu au in compozitie acest tip de grasimi, este posibil sa le introduceti totusi in alimentatie in concentratii mari, fara sa realizati. Evitati sa combinati cerealele de la micul dejun cu o felie de tort la pranz si cu o portie de pop-corn pregatit la cuptorul cu microunde seara, pentru a nu consuma o adevarata bomba de grasimi trans intr-o singura zi.

- Cititi si interpretati corect etichetele alimentelor procesate. Verificati intotdeauna tabelul cu valori nutritive ale produselor si analizati continutul de grasimi trans si saturate, ambele nocive pentru organism. In lista de ingrediente, cautati termeni precum grasimi partial hidrogenate, care nu desemneaza decat existenta acizilor grasi trans. Tineti cont si de faptul ca valorile inscriptionate se refera la o singura portie din produs, estimata de regula la o cantitate mai mica decat cea consumata in mod normal un om obisnuit.

- Observati si ingredientele sanatoase. Un produs sigur pentru sanatate nu are grasimi trans, intrucat au fost inlocuite cu alte ingrediente sanatoase, precum uleiul de rapita. Daca le reperati pe acestea din urma, aveti o mai mare certitudine ca veti consuma un aliment care va menajeaza sanatatea, nu o pune in pericol.

- Optati pentru alternative alimentare sanatoase. O alta cale excelenta de a limita consumul de grasimi trans in dieta obisnuita este inlocuirea alimentelor procesate cu cele naturale si pline de nutrienti esentiali, precum fructele, legumele, cerealele integrale, lactatele degresate, carnea de pui, carnea de peste, produsele din soia, fructele oleaginoase, semintele de in, uleiul de masline etc.


Citeste si despre:

Care este diferenta dintre grasimile saturate si cele nesaturate? Grasimile: beneficii asupra organismului si siluetei Tot ce trebuie sa stiti despre consumul de oua 7 lucruri surprinzatoare despre colesterol 10 lucruri pe care nu le stiati despre colesterol Interviu despre alimentatia sanatoasa cu Prof. Dr. Nicolae Hancu Alimentele care ajuta la detoxifiere.Beneficii si importanta detoxifierii pentru organism Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor 12 reguli de respectat pentru a evita aparitia diabetului 10 greseli care pot impiedica scaderea colesterolului Topul celor mai periculoase alimente pentru sanatate Nu ignora hipertensiunea arteriala, chiar daca ai 30 de ani Alimentatia sanatoasa Atentie la grasimile hidrogenate!
Cere sfatul medicului ×