Virginitatea – o decizie personala

Actualizat: 29 Aprilie 2015
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Uneori se pare ca toata lumea din scoala vorbeste doar despre cine este virgin si cine nu. Atat pentru fete cat si pentru baieti, uneori, presiunea poate fi foarte mare.
Dar decizia de a incepe viata sexuala este una dintre cele mai importante pe care le are de luat o persoana. Fiecare trebuie sa-si folosesca propria judecata si sa decida daca este momentul potrivit sau persoana potrivita.
Pentru aceasta decizie trebuie luati in considerare factori importanti, atat fizici, cum ar fi posibilitatea de aparitie a unei sarcini sau contactarea unei boli cu transmitere sexuala – cat si factori emotionali. Desi corpul unei persoane poate fi sufficient de matur pentru activitatea sexuala, acesta are, de asemeni, si consecinte emotionale importante.
Pentru multi adolescenti, factorul moral este si el foarte important. Atitudinea familiei, valorile personale, sau morala religioasa le ofera o voce interioara care ii ghideaza in a rezista la presiunea de a-si incepe viata sexuala inainte de momentul potrivit.

Problemele determinate de presiunea din partea colegilor si influenta filmelor

Nimanui nu-i place sa se simta lasat pe afara – este natural ca omul sa-si doreasca sa fie placut de cei din jur si sa se simta ca si cum ar face parte dintr-un grup. Din pacate, unii adolescenti simt ca trebuie sa-si piarda virginitatea pentru a tine pasul cu prietenii sau pentru a fi acceptat. Nu pare sa fie ceva atat de complicat; poate majoritatea prietenilor unui adolescent au avut relatii cu partenerul sau si se poarta ca si cum nu ar fi mare lucru. Dar sexul nu este doar ceva fizic; este si emotional. Si intrucat emotiile fiecaruia sunt diferite, este greu ca adolescentul sa se bazeze pe optiunile prietenilor in a decide daca a venit momentul pentru a-si incepe activitatea sexuala.

Ce conteaza pentru adolescentul in cauza este cel mai important lucru, iar valorile personale pot sa nu se potriveasca cu cele ale prietenilor. Acestea sunt lucrurile care ii fac pe oameni unici. A incepe viata sexuala pentru a impresiona pe cineva sau pentu a-i face fericiti pe prieteni, sau pentru a simti care are ceva in comun cu ei nu va face o persoana sa se simta bine fata de sine pe termen lung. Pentru adevaratii prieteni nu conteaza daca o persoana este virgina – ii vor respecta deciziile indiferent care vor fi acestea.

Chiar daca prietenii accepta deciziile, un adolescent poate fi usor inselat de filme sau de emisiunile de televiziune care il fac sa creada ca orice adolescent si-a inceput viata sexuala. Scenaristii si producatorii pot face emisiuni sau filme in care se arata adolescenti activi sexual, dar aceia sunt actori, nu persoane reale cu probleme reale. Ei nu trebuie sa se preocupe daca sunt sau nu pregatiti sa-si inceapa viata sexuala, despre cum se vor simti mai tarziu sau ce consecinte poate avea acest lucru. In alte cuvine, aceste filme si emisiuni nu sunt viata reala. In viata reala, fiecare fata si baiat trebuie sa decida singur ce este mai bine pentru sine.

Supararea baietilor sau asuprirea fetelor

Desi exista cupluri de tineri care nu fac presiuni unul asupra celuilalt pentru inceperea vietii sexuale, adevarul este ca in multe relatii, un partener vrea sa existe activitate sexuala in timp ce celalat nu vrea.
Ce este cel mai important difera de la o persoana la alta. Poate unul dintre parteneri este mai curios si are dorinte sexuale mai puternice decat celalalt. Sau unul dintre parteneri are motive religioase pentru care nu doreste sa-si inceapa viata sexuala, credinte pe care celalalt nu le impartaseste.
Indiferent de motive, aceasta situatie poate aduce stress si tensiune in relatie – fiecare vrea ca prietenul sau prietena sa fie fericiti, dar in acelasi timp nu vrea sa-si incalce valorile.

Ca si in cazul altor decizii majore in viata, e nevoie ca persoana sa faca ce e mai bine pentru ea si nu pentru celalalt. Daca cineva crede ca e o idee buna sa-si inceapa viata sexuala pentru ca partenerul isi doreste acest lucru, e mai bines a mai mediteze.
Oricine il preseaza pe celalalt spunandu-i: “daca ai tine la mine nu ai spune nu” sau “daca m-ai iubi mi-ai arata acceptand sa avem activitate sexuala” nu este interesat de partener si ce conteaza pentru acesta; cauta doar sa-si satisfaca propriile dorinte si nevoi.
Daca cineva spune ca a nu face sex ii poate afecta integritatea fizica sau psihica, reprezinta inca un semn ca acea persoana se gandeste doar la sine. Daca cineva gandeste ca ar trebui sa cedeze de teama sa nu piarda persoana draga, poate fi un moment bun pentru a pune capat acelei realtii. Sexul ar trebui sa fie expresia iubirii – nu ceva pe care o persoana se simte obligata s-o faca. Daca partenerii se iubesc, nici unul dintre ei nu pune presiune pe celalalt daca acesta nu vrea sau nu se simte pregatit pentru acest lucru.

Curiozitatea

Tinerii pot avea multe senzatii sexuale si ganduri noi. Aceste senzatii si ganduri sunt lucruri normale – inseamna ca hormonii lucreaza adecvat. Dar uneori, curiozitata si senzatiile sexuale il pot face pe tanar sa considere ca e momentul potrivit pentru inceperea activitatii sexuale, chiar daca acest lucru nu e adevarat.

Chiar daca organismul este pregatit si tanarul este nerabdator sa-si satisfaca curiozitatea, nu inseamna ca si mintea este pregatita. Desi unii adolescenti inteleg cum sexul ii poate afecta din punct de vedere emotional, multi dintre ei nu inteleg – si acest lucru poate duce la confuzie si la sentimente profund ranite mai tarziu. Dar in acelasi timp, e bine ca tanarul sa nu se judece prea aspru daca isi incepe activitatea sexuala si apoi is doreste sa nu fi facut acest pas. Prezenta senzatiilor de natura sexuala este normala si uneori pot fi dificil de controlat, chiar daca tanarul planuieste ca lucrurile sa fie altfel. Chiar daca a facut sex o data nu inseamna ca va trebui sa faca in continuare sau ca nu va putea spune nu, indiferent ce ii spun ceilalti. A face greseli nu e doar omeneste, dar si o parte importanta din a fi adolescent – tanarul poate invata din greseli.

De ce asteapta unii tineri?

Unii adolescenti asteapta mai mult pana la inceperea vietii sexuale – ei se gandesc mai profund la ce inseamna pierderea virginitatii si implicarea intr-o relatie sexuala.
Pentru acesti tineri, exista mai multe motive pentru abstinenta. Unii nu vor sa-si faca griji pentru sarcini neplanificate si toate consecintele lor. Altii vad abstinenta ca pe o metoda de a se proteja de bolile cu transmitere sexuala. Unele boli cu transmitere sexuala (cum ar fi SIDA) fac ca activitatea sexuala sa fie o problema de viata si de moarte, si multi adolescenti iau acest lucru in serios.

Unii adolescenti nu is incep viata sexuala pentru ca religia lor interzice acest lucu in afara casatoriei sau pentru ca au un sistem de valori propriu foarte puternic. Alti tineri recunosc ca nu se simt pregatiti emotional si vor sa astepte pana vor fi absolute siguri ca pot face fata situatiei.

Cand vine vorba de sex, exista doua lucruri importante de tinut minte: unu, ca fiecare este responsabil de propria fericire si de propriu corp; si doi, ca tinerii au tot timpul inainte pentru a se hotara cand se simt pregatiti pentru acest pas. Daca un adolescent alege sa amane acest moment este foarte bine – indiferent de ce spun cei din jur. Mentinerea virginitatii este o dovada ca acea persoana este responsabila, si ca este destul de puternica sa ia propriile decizii in ce priveste mintea si corpul propriu. Daca un tanar se simte nesigur in ce priveste aceste decizii, ii poate fi de folos sa discute cu un adult (cum ar fi un parinte, un medic, un frate mai mare, o matusa sau un unchi) si sa-i ceara sfatul. De retinut totusi ca parerea fiecaruia despre sex poate fi diferita. Chiar daca un adult poate oferi un sfat folositor, decizia apartine fiecaruia in parte.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Clinica Alegria
Tel: 0770508524
Bucuresti, Str. Turnu Magurele Nr. 240-242, Bloc 1, Sector 4
CLINICA VIA MENTIS
Tel: 0775271001
Bucuresti, Str Bardului Nr 5

Medici

CONF. UNIV. DR. MANEA MIHNEA
Psihiatrie - CLINICA VIA MENTIS
Bucuresti, 0775271001
DR BURSAN RALUCA
Psihiatrie - CLINICA VIA MENTIS
Bucuresti, 0775271001

Citeste si despre:

Depresia rezistenta la tratament Himenul - dovada a virginitatii feminine? 7 salate pe care copiii le vor adora Unt versus margarina Dieta restrictiva caloric Alimentatie pentru o viata lunga Stresul, anxietatea necesita calmante naturale eficiente? Ce inseamna, de fapt, un produs cosmetic NATURAL? 10 boli care nu pot fi vindecate astazi Top 15 alimente pentru persoanele cu insuficienta renala Piramida alimentatiei Raceala si gripa - oamenii de stiinta au separat fictiunea de adevar Cum sa vorbim cu adolescentii despre sex? Uleiul de cocos, o optiune sanatoasa pentru gatit
Cere sfatul medicului ×