Spitalele vor avea sectii de terapie intermediara unde bolnavii operati isi vor reveni din anestezie

Publicat: 13 Mai 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Bolnavii care ies din salile de operatie si cei care sunt in stare grava, dar nu necesita internarea in sectiile de terapie intensiva (ATI), pot sta intre o ora si 24 de ore in sectiile de terapie intermediara pe care spitalele vor fi nevoite sa le amenajeze, conform unui proiect de ordin al MS.

"In acele sectii de terapie intermediara vor sta sub supraveghere pacientii care isi revin din anestezie. in sectiile de ATI vor sta pacientii care au nevoie de ventilare artificiala si tratament, pentru ca paturile care sunt in aceste sectii sunt dotate cu aparate speciale pentru pacientii in stare foarte grava", a spus directorul Spitalului Clinic de Urgenta "Elias", prof. dr. Bogdan Marinescu.

Proiectul de ordin privind organizarea sectiilor de terapie intensiva si criteriile de admitere a pacientilor in ATI va fi supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Sanatatii in aproximativ doua saptamani.

"Prin acest proiect se doreste stabilirea clara a criteriilor de internare in sectiile de terapie intensiva si, de asemenea, a ceea se intampla cu bolnavii care ies din aceste sectii si cu cei care sunt in stare semi-critica. Proiectul contine prevederi privind organizarea unor paturi de ingrijire intensiva, in sectiile de terapie intermediara, unde pacientii in stare grava si semi-critica sa fie tinuti sub observatie", a precizat, pentru NewsIn, presedintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Vasile Astarastoae.

Proiectul de ordin, aflat pe masa ministrului Sanatatii, Ion Bazac, reglementeaza si problema pacientilor incurabili si a varstnicilor in stare foarte grava. Acestia, potrivit unui proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Sanatatii in octombrie 2008, sunt “prea bolnavi pentru a beneficia de ingrijirea in terapie intensiva".

"Acea anexa din vechiul proiect a fost reformulata astfel incat sa corespunda eticii si sa nu mai existe neintelegeri privind internarea acestor clase de pacienti in sectiile de ATI. Nu se pune problema refuzului internarii acestor categorii de bolnavi la terapie intensiva. Neintelegerile au aparut din cauza faptului ca proiectul de ordin a fost tradus, aproape in totalitate, din legislatia altor tari", a explicat presedintele Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva ( SRATI), prof. dr. Dan Tulbure, in cadrul simpozionului Romano-Israelian de Actualitate in Anestezie si Terapie Intensiva.

Prof. dr. Bogdan Marinesc a anuntat ca in Romania a fost lansat un nou anestezic care permite revenirea din anestezie a pacientilor in aproximativ trei minute, fata de jumatate de ora, cat dureaza cu anestezicele folosite pana acum. "Odata cu folosirea acestui anestezic de majoritatea spitalelor, pacientii operati isi vor putea reveni mai repede din anestezie, fara multe dintre efectele secundare ale anestezicelor obisnuite, cum ar fi greata, ametelile, durerile de cap si chiar complicatii cardiace. Astfel, fluxul de pacienti din sectiile de terapie intermediara va functiona normal si nu vor fi aglomerari", a mai spus dr. Marinescu.


Citeste si despre:

Sindromul de compartiment abdominal Vasectomia - Sterilizarea definitiva 6 pozitii de yoga utile in combaterea durerilor de spate Regim pentru cresterea masei musculare Factorii de risc si cauzele aparitiei metroragiilor Copilului tau ii este frica sa mearga la scoala? Iata ce masuri poti lua 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? Ce influenta au genele in tulburarea bipolara? Operatia pentru epilepsie Sindromul Reye - posibila complicatie cauzata de administrarea aspirinei Diabetul zaharat insulino-dependent (DZ de tip I) la copii Transplantul de fata una dintre cele mai laborioase operatii de transplant PROIECT HOTARARE pentru aprobarea Contractului-cadru 2009 Contract cadru 2009