Compensarea medicamentelor cu 90% este o intentie buna, dar care creste birocratia, spun medicii

Publicat: 03 Martie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Medicii de familie considera ca ordonanta privind compensarea cu 90% a medicamentelor pentru pensionarii cu venituri lunare sub 600 de lei este o initiativa buna, dar punerea ei in aplicare va nedreptati unele categorii de pacienti si va creste timpul de asteptate la cabinete.

"Nu este nici prima nici ultima data cand masurile pe care le propune Ministerul Sanatatii sporesc birocratia si nemultumirea unora dintre pacienti, dar medicii de familie vor face fata noilor prevederi si pana la urma intentia autoritatilor este una buna", a precizat, pentru NewsIn, presedintele Societatii Nationale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Rodica Tanasescu.

Presedintele SNMF mentioneaza, printre problemele pe care le pune noua reglementare, faptul ca medicii trebuie sa scrie retete separate pentru medicamentele compensate in proportie de 90%, ceea ce creste timpul de asteptare la cabinete. In plus, pacientilor trebuie, de cele mai multe ori, sa li se explice care sunt conditiile care se pun pentru a beneficia de aceste compensari, respectiv, numai pensionarii cu venituri mai mici de 600 de lei, ceea ce inseamna pensie plus alte venituri, pot primi, o singura data pe luna, in limita a 300 de lei, medicamentele compensate. "Unii pacienti vor fi nemultumiti ca sunt impuse atatea conditii, pentru ca exista cazuri in care un membru al familiei are 500 de lei pensie, dar celalalt are 5.000 de lei, dar exista si cazuri in care un cuplu traieste dintr-o singura pensie de 800 de lei", a mai spus dr. Rodica Tanasescu.

Potrivit Colegiului Farmacistilor din Romania, modificarea softurilor farmaciilor a inceput sambata, iar pana in prezent ar fi trebuit finalizata. Din punctul de vederea al farmacistilor noua prevedere se va pune in aplicare fara probleme. Softurile medicilor de familie nu sunt inca gata, dar acestia se asteapta ca situtatia sa se rezolve in timp util.

Pensionarii cu venituri lunare mai mici de 600 de lei beneficiaza, incepand de duminica, de medicamente compensate cu 90%, destinate in principal afectiunilor cardiovasculare, circulatorii si ale capacitatii mentale, a anuntat ministrul Sanatatii, Ion Bazac."Vor beneficia de aceasta compensare peste jumatate dintre pensionarii din Romania. In total, este vorba de 650 de medicamente, corespunzand la 217 denumiri comune internationale de pe lista B a medicamentelor compensate. De pilda, medicamentul Preductal, care avea, pana acum, pretul de referinta 43,6 lei si era compensat la 21,83 lei, va putea fi cumparat cu doar 4,37 lei", a precizat Bazac.

Numarul pensionarilor care vor beneficia de aceasta masura este de peste trei milioane. Fondurile pentru compensarea medicamentelor vor fi asigurate 50% din Fondul National al Unic al Asigurarilor de Sanatate si 40% de la bugetul Ministerului Sanatatii, din taxa pentru viciu.


Citeste si despre:

Care este cel mai bun ulei pentru gatit Ce cantitate de alcool este „sigura si buna” pentru sanatate? Cat alcool este „prea mult”? Guma de mestecat este un rau pentru tine? Este sigur sa dormi cu castile in urechi? Cand este timpul sa incheiati o relatie? Supradoza de medicamente la copii. Masuri de prim ajutor De ce este micul dejun atat de important pentru sanatate si silueta Enterolactis Duo: Partenerul Ideal pentru un tranzit Intestinal regulat Ce este testosteronul si care sunt rolurile acestuia in organism? Apa te ajuta sa slabesti rapid. Totul despre cel mai bun aliat in lupta cu kilogramele si celulita! Ce trebuie sa stim despre alergia la penicilina De cata nefericire ai nevoie ca sa fii fericit? Circumcizia feminina – Mutilarea genitala feminina Totul despre mamografie Diabetul: bazele alimentatiei sanatoase! Tehnici de reproducere asistata (ART) - mama surogat