Depresia si ciclul menstrual – care este legatura?

Actualizat: 10 Martie 2020
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Consultant medical:

Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Medic specialist psihiatru

Spitalul de Psihiatrie Voila

Depresia in timpul menstruatiei


Femeile se pot simti deprimate inainte si in timpul menstruatiei, iar acest lucru este destul de frecvent. Expertii considera ca aceste schimbari emotionale apar ca urmare a fluctuatiei nivelurilor hormonale.

Majoritatea femeilor aflate la varsta fertila vor experimenta unele simptome ale sindromului premenstrual, inclusiv durerile de cap si alterarea starii de spirit. Cu toate acestea, unele persoanele pot dezvolta simptome mai severe, cum ar fi depresia si furia. De asemenea, modificarile hormonale pot duce si la senzatie de greata in timpul menstruatiei.

Simptomele severe ale sindromului premenstrual pot indica spre o alta afectiune asociata cu depresia, aceasta fiind numita tulburare disforica premenstruala. In plus, persoanele ce sufera deja de anumite tulburari de sanatate mintala pot observa ca simptomele acestora se agraveaza temporar in timpul menstruatiei.

De ce hormonii afecteaza starea de spirit?

Modificarile hormonale din a doua jumatate a ciclului menstrual, numita faza luteala, pot provoca o diminuare a starii de spirit si chiar iritabilitate la unele persoane. Dupa ovulatie, nivelurile hormonilor sexuali feminini (estrogen si progesteron) incep sa scada.

Cresterea si scaderea nivelurilor acestor hormoni sunt factori ce pot afecta neurotransmitatorii, precum serotonina si dopamina. Aceste substante chimice sunt extrem de importante in organismul uman, deoarece influenteaza starea de spirit, somnul si motivatia.

Nivelurile scazute de serotonina si dopamina pot provoca tristete, anxietate, iritabilitate, probleme de somn si chiar pofte alimentare. Toate aceste sunt si simptome frecvente ale sindromului premenstrual si ale tulburarii disforice premenstruale. Cand nivelurile de estrogen si progesteron incep sa creasca din nou, la cateva zile de la debutul menstruatiei, aceste simptome dispar adesea.

In ciuda legaturii cunoscute dintre neurotransmitatori si hormonii sexuali, nu este inca clar de ce unii oameni dezvolta sindromul premenstrual sau tulburarea disforica premenstruala si altii nu.

Cercetarile indica faptul ca nivelurile de progesteron si estrogen sunt similare intre persoanele care dezvolta tulburari premenstruale si cele care nu. Prin urmare, expertii speculeaza ca diferentele genetice pot face ca unii oameni sa fie mai sensibili decat altii la schimbarile hormonale si la influenta acestor hormoni asupra creierului.

Tulburari de dispozitie corelate cu menstruatia

Sindromul premenstrual si tulburarea disforica premenstruala sunt tipuri de tulburari de dispozitie corelate cu menstruatia. In plus, menstruatia poate duce chiar si la o agravare a unor afectiuni de sanatate mintala existente.

Sindromul premenstrual

Acest sindrom provoaca simptome fizice si emotionale. Manifestarile pot debuta in orice etapa dintre sfarsitul ovulatiei si inceputul menstruatiei. Expertii estimeaza ca pana la 75% dintre femeile aflate la varsta fertila prezinta o anumita forma de sindrom premenstrual.

Simptomele sindromului premenstrual pot varia foarte mult. Unele persoane pot avea manifestari foarte usoare, in timp ce pentru altele sunt extrem de suparatoare si chiar debilitante. Femeile cu acest sindrom pot experimenta dureri, acnee, anxietate, balonare, plans facil, sensibilitate mamara si modificari ale apetitului. De asemenea, pot fi observate constipatie sau diaree, oboseala, dureri de cap, dificultati de concentrare, tulburari de somn, iritabilitate si chiar furie.

Tulburarea disforica premenstruala

Tulburarea disforica premenstruala este o forma mai severa a sindromului premenstrual. De asemenea, aceasta tulburare poate afecta un procent cuprins intre 3-8% dintre femeile cu ciclu menstrual. Simptomele sunt atat de severe incat afecteaza activitatile zilnice ale persoanei si, uneori, chiar si relatiile cu ceilalti.

Depresia severa, anxietatea, iritabilitatea si atacurile de panica sunt manifestari frecvente ale tulburarii. Modificarile severe ale starii de dispozitie, episoadele frecvente de plans si pierderea interesului pentru activitati si persoane sunt alte manifestari ce pot completa tabloul clinic. In plus, ideile sau incercarile suicidale sunt un posibil simptom al tulburarii disforice premenstruale, estimandu-se ca aproximativ 15% dintre femeile cu aceasta afectiune vor incerca sa se sinucida. Persoanele transsexuale prezinta un risc si mai mare.

Tulburarea disforica premenstruala si sindromul premenstrual pot avea numeroase simptome in comun, inclusiv durerile, acneea, sensibilitatea mamara, constipatia, diareea, fatigabilitatea, lipsa de concentrare sau dificultatile de adormire.

Exacerbarea altor tulburari de sanatate mintala

Schimbarile hormonale ce au loc inaintea menstruatiei pot agrava simptomele unor alte tulburari de sanatate mintala deja existente. Acest fenomen mai poarta si denumirea de exacerbare premenstruala.

Cele mai frecvente tulburari care pot fi agravate de sindromul premenstrual sunt reprezentate de:
Tulburarea afectiva bipolara;
• Depresie;
• Tulburarea distimica;
• Tulburarea de anxietate generalizata;
• Atacurile de panica.

Pe langa toate aceste lucruri, specialistii sugereaza faptul ca depresia tinde sa fie mai raspandita in randul persoanelor cu sindrom premenstrual decat in cazul celor fara aceasta afectiune.

Ce este de facut?

Persoanele ce sufera de depresie in timpul menstruatiei ar trebuie sa discute cu medicul, deoarece sunt disponibile diverse tratamente atat pentru depresie, cat si pentru sindromul premenstrual si tulburarea disforica premenstruala. Asadar, optiunile variaza de la remedii simple si pana la medicamente.

Remedii naturale

Modificarile dietetice si ale stilului de viata pot fi utile in cazul sindromului premenstrual usor. In cazurile mai severe, precum tulburarea disforica premenstruala, remediile de la domiciliu nu sunt intotdeauna eficiente si nu fac o diferenta semnificativa in starea pacientei. Cu toate acestea, eficienta lor creste daca sunt combinate cu alte tratamente.

Consumul unei diete echilibrate si limitarea aportului de zahar, grasimi, sare, glucide rafinate si alcool reprezinta prima etapa ce trebuie avuta in vedere. Ulterior, cresterea nivelului de activitate fizica si adoptarea unui program regulat de somn sunt factori ce pot fi de ajutor. Foarte importanta este si reducerea stresului prin eliminarea surselor acestuia, acolo unde este posibil. De asemenea, yoga si tehnicile mindfulness pot fi metode foarte eficiente in lupta contra depresiei ce se asociaza cu menstruatia.

Suplimentele alimentare pot fi utile, dar este important sa se discute cu medicul inainte de a le administra. Cercetarile de specialitate sugereaza ca suplimentele pe baza de calciu pot reduce simptomele legate de sindrom premenstrual, inclusiv oboseala, modificarile de apetit si depresia.

Medicamente

Medicul poate sugera controlarea fluctuatiilor hormonale prin recomandarea de pilule contraceptive (anticonceptionale). In plus, exista cazuri in care medicul poate prescrie si medicamente antidepresive. Gasirea tratamentul corect poate necesita mai multe incercari si erori, deoarece echilibrarea hormonilor si a neurotransmitatorilor poate fi dificila.

Anticonceptionalele pot atenua depresia si celelalte simptome emotionale si fizice. Cu toate acestea, exista si un mic risc cu privire la agravarea depresiei din cauza lor. In ceea ce priveste tulburarea disforica premenstruala, inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei reprezinta tratamentul de prima linie. Aceste medicamente pot fi de ajutor si in cazurile mai severe ale sindromului premenstrual. Administrarea inhibitorilor selectivi ai recaptarii serotoninei poate avea loc pe tot parcursul ciclului menstrual sau doar in faza luteala.

Cercetarile indica faptul ca aproximativ 60-70% dintre femeile cu tulburare disforica premenstruala raspund la tratamentul cu inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei. In ciuda acestui procent favorabil, cazurile care nu raspund eficient vor putea fi tratate cu alte tipuri de antidepresive. Asadar, femeile ce se confrunta cu depresie din cauza ciclului menstrual trebuie sa discute cu medicul, acesta putand fi in masura sa ofere un tratament eficient.

Bibliografie:
Barth, C.,et al.(2015). Sex hormones affect neurotransmitters and shape the adult female brain during hormonal transition periods. ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4335177/
Ghanbari, Z.,et al.(2009). Effects of calcium supplement therapy in women with premenstrual syndrome. sciencedirect.com/science/article/pii/S1028455909602710?via%3Dihub
Hofmeister, S., & Bodden, S. (2016). Premenstrual syndrome and premenstrual dysphoric disorder.
aafp.org/afp/2016/0801/p236.pdf
Pearlstein, T., & Steiner, M. (2008). Premenstrual dysphoric disorder: Burden of illness and treatment update.
ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2440788/
Sadr, S. S.,et al.(2014). Premenstrual syndrome and comorbid depression among medical students in the internship stage: A descriptive study.
ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4364481/
Women & suicide. (n.d.).
iapmd.org/female-suicide


Citeste si despre:

Ciclul menstrual – probleme ce pot sa apara Opioide vs. opiacee: Care este diferenta? Care este varsta optima pentru a avea un copil? Ciclul menstrual Care este legatura dintre tulburarea obsesiv-compulsiva si depresie? Ciclul menstrual si sanatatea feminina: Informatii esentiale si sfaturi de la dm Problemele ciclului menstrual: cheagurile de sange, modificarile de culoare si de consistenta HIV si SIDA: care este legatura? Care este legatura dintre ADHD si dopamina? Modalitati de a preveni depresia prenatala Cafeaua previne depresia