Eruptia dintilor la copii: cand incepe si la ce trebuie sa te astepti

Actualizat: 01 Februarie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Butila Liana Maria
Consultant medical:

Dr. Butila Liana Maria
Medic Rezident Pediatrie

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures

Generalitati


Eruptia dentara reprezinta miscarile efectuate de viitorul dinte, din pozitia sa de formare intraosoasa pana la statutul de dinte functional.

Este un proces complex, care se declanseaza in jurul varstei de 6 luni si care dureaza intre 13 si 15 ani.

Cand apar primii dinti?

Dintii primari, care mai sunt denumiti si dinti de lapte, apar de regula la varsta de 6 luni. Exista insa cazuri de bebelusi carora primii dinti le ies la 3-4 luni, dar si copii care sarbatoresc deja primul an de viata si carora nu le-a iesit niciun dinte. Toate sunt cazuri absolut normale si nu trebuie sa ingrijoreze.

Pana va implini 3 ani, un copil trebuie sa aiba toti cei 20 de dinti primari.

In ce ordine ies dintii?

Dintii erup intr-o ordine oarecum stabilita genetic, dar aceasta nu reprezinta o regula generala. In mod normal, ordinea de aparitie a dintilor la bebelusi este:

- Incisivii centrali de pe mandibula;
- Incisivii centrali de pe maxilar;
- Caninii;
- Molarii.


Care sunt simptomele?

Eruptia dentara este in general un proces dureros pentru copil. Cu 3-5 zile inainte de strapungerea gingiei, apar o serie de simptome:

- Gingii rosii si dureroase
- Salivatie abundenta
- Febra moderata (37,5-38'C)
- Lipsa poftei de mancare
- Tuse sau gag
- Dispozitie proasta, stare de neliniste, de iritabilitate
- Neliniste in timpul somnului
- Copilul isi duce constant mainile la gura pentru a-si masa gingiile
- Copilul isi freaca urechile si/sau obrajii
- Aparitia eritemului fesier.

Trebuie apelat de urgenta medicul pediatru in cazul in care simptomele devin severe sau starea copilului se inrautateste. Trebuie spus ca exista si copii care nu par afectati de eruptia dintilor.

Utilizarea produselor de dentitie

Copilul poate fi ajutat sa treaca mai usor peste perioada dificila a eruptiei dentare. Exista cateva solutii la care poti apela:

- Ofera-i un obiect sigur, precum un inel de dentitie rece sau o jucarie speciala, dintr-un material non-toxic, pe care sa il poata mesteca
- Gelul de dentitie are rolul de a reduce durerea, insa trebuie utilizat doar la recomandarea medicului
- Daca durerile sunt persistente, consulta medicul pediatru.

Tulburari care pot aparea in eruptia dentara

- Tulburari legate de varsta de eruptie. Dintii pot erupe prematur, ceea ce inseamna ca dintele iese inainte de termen, este incomplet format, este mobil si, cel mai frecvent, se pierde. Eruptia poate intarzia, dintii reusind sa sparga gingia mai tarziu, cand sunt perfect formati.

- Tulburari legate de pozitia de eruptie. De obicei, caninii superiori si premolarii sufera malpozitii. De asemenea, pot aparea transpozitii, adica inversarea intre doi dinti vecini a locului pe arcada, cel mai frecvent intalnindu-se intre incisivul lateral si canin, intre canin si premolar.

- Tulburari legate de ordinea de eruptie. Aceste tulburari nu ar trebui sa te ingrijoreze atat timp cat dintii se dezvolta normal.

Dintii secundari sau permanenti ii inlocuiesc pe cei primari in jurul varstei de 6 ani. Acestia erup in aproximativ aceeasi ordine cu cei primari.


Citeste si despre:

Faringita streptococica acuta Sfaturi utile pentru calatorii…exotice! Eruptia dentara Patologia eruptiei dentare Molarul de 6 ani primul dinte permanent aparut la copii Cum scapam de scrasnitul dintilor? Eruptia dentara – dintii temporari si permanenti Imunitatea copiilor, provocarea parintilor. Cum facem fata acestei provocari? Colicile la sugari: sfaturi practice pentru parinti Cand este recomandata sigilarea dintilor copilului Bruxismul: scrasniti din dinti noaptea? Primii dinti la copii sau eruptia dentara Sfaturi pentru protejarea dintilor permanenti Ingrijirea dentitiei de lapte Pedodontie - Dentitia copiilor Agenezia dentara - cauze, simptome si solutii pentru lipsa dintilor