Febra la copii - cat de periculoasa poate fi

Actualizat: 01 Februarie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Butila Liana Maria
Consultant medical:

Dr. Butila Liana Maria
Medic Rezident Pediatrie

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures

Ce este febra


Febra este de obicei primul semn de ingrijorare pentru parinti. Desi este adesea inofensiva, este motivul pentru care majoritatea copiilor ajung in sectiile de primiri urgenta pentru tratament de specialitate. Febra este de cele mai mule ori un semn ca organismul lupta impotriva unei infectii.

Cand vine vorba despre bebelusi, febra trebuie tratata cu mai multa seriozitate si consultat cat mai repede un medic pediatru, deoarece nou-nascutii si sugarii au organismul mult mai vulnerabil, iar o infectie la aceasta varsta duce adesea la complicatii grave.

Cauzele febrei

Febra nu este o boala, ea reprezinta raspunsul organismului in fata unei agresiuni din partea mediului inconjurator.

Infectia este cea mai frecventa cauza de febra mai ales in perioadele reci ale anului.

Febra post vaccinare apare frecvent la copiii mici, este usoara si nu prezinta motiv de ingrijorare.

Nou-nascutii si sugarii pot face febra daca sunt expusi timp indelungat la o temperatura necorespunzatoare (prea cald) atat prin expunerea prelungita la soare cat si prin imbracaminte, deoarece ei nu isi pot regla temperatura corpului.

Eruptia dintilor de lapte duce la o usoara crestere a temperaturii, dar niciodata nu depseste 37,8 grade C.

Orice febra persistenta, care nu cedeaza la manevre si tratamente uzuale, trebuie investigata de medicul pediatru.

Identificarea febrei la copiii mici. Masurarea temperaturii

Febra poate aparea din senin, ca prim simptom, manifestandu-se prin frison, transpiratie abundenta, apatie, somnolenta, dificultati respiratorii, convulsii sau poate fi precedata de refuz alimentar, obstructie nazala, tuse, agitatie, iritabilitate, plans continuu, manifestandu-se de cele mai multe ori seara.

Temperatura la nou-nascut si sugar se ia cu termometru intrarectal introdus aproximativ 1,5 cm si mentinut continuu timp de 3 minute. Nu se lasa liber pentru a se preveni eventualele accidente. La copii mai mari de 2- 3 ani se poate lua temperatura axilar.

Se considera febra cand temperatura are valoare peste 38,5grade C intrarectal sau peste 38grade C axilar.

Cat de periculoasa este febra la bebelusi?

Deoarece nou-nascutii si sugarii nu isi pot regla bine temperatura corpului, ei nu pot sa o scada eficient cand aceasta creste brusc sau sunt tinuti mult timp in soare. Desi fiziologic au o temperatura mult mai ridicata decat a unui adult, complicatiile apar rapid cand febra creste brusc.

Ne prezentam la medic cand:
Avem un sugar pana in 3 luni care dezvolta febra. Trebuie investigate cauzele infectiei si prevenite complicatiile.
Avem un copil sub 2 ani cu febra ce dureaza de mai mult de 24 de ore.
Avem un copil cu tratament antibiotic, dar febra se mentine.
Bebelusul da semne de deshidratare.
Febra apare la un copil cu alte boli asociate.
Copilul are o stare generala proasta, nu mananca, nu consuma suficiente lichide.
Copilul a fost recent vaccinat si are o temperatura peste 39 grade C.

Ne prezentam in urgenta cand:
Copilul cu febra este nou-nascut.
Copilul are o criza convulsiva care dureaza mai mult de 15 minute.
Temperatura copilului creste peste 40grade C; nu scade dupa administrarea antitermicelor sau revine mai repede de 5 ore.

Tratament

Tratamentul medicamentos trebuie intodeauna recomandat de medicul specialist pediatru sau medicul de familie. Antibioticele nu se dau de rutina, nu au nici un efect in infecatiile virale si pot agrava starea generala de sanatate prin aparitia efectelor adverse, precum diareea. Antibioticul se indica doar cand avem o infectie bacteriana certa diagnosticata prin analize de sange sau culturi.

Tratamentul febrei nu trateaza cu adevarat problema, dar previne convulsiile si deshidratarea.
Acasa, febra se combate cu antitermice in doze specifice varstei, in variante usor de administrat. Daca nu se poate administra acasa se indica administrarea in spital de catre personalul specializat.

Daca s-a administrat antitermic, dar nu a apucat sa isi faca efectul, febra este tot crescuta, copilul trebuie dezbracat, calmat, iar daca nu se poate calma, se indica imbaierea sub dus cu apa calda racita treptat pana la o temperatura suportabila, dar nu prea rece. In felul acesta copilul se calmeaza fiind tinut in brate si febra scade treptat.

Cum sa ai grija de un copil cu febra?

Nu numai febra trebuie tratata, parintii trebuie sa fie atenti la eventuale semne de infectie.

Nasul infundat sau secretia nazala transparenta trebuie tratate prin aspiratii nazale, decogenstionte nazale pe baza de ser fiziolgic sau apa de mare, fiind esentiala o buna alimentare a sugarului sau nou-nascutului. Nou-nascutul respira predominant pe nas, iar orice obstructie duce la un aport scazut de oxigen ce poate avea efecte negative in cresterea si dezvoltarea normala a nou-nascutului.

Nasul infundat duce si la imposibilitatea alimentarii ce produce in continuare deshidratarea. Astfel, se indica igiena nasului inaintea fiecarei mese si inaintea somnului, iar daca se observa dificultati in respiratie trebuie apelat cat mai rapid la un medic pediatru pentru consult si eventual tratament.

Deshidratarea deja instalata are urmtoarele simptome usor de evidentiat: ochii infundati in orbite, buze crapate, piele uscata, urinari mai rare. Este foarte important ca pentru orice suspiciune de deshidratare sa se apeleze la medicul pediatru.

Majoritatea infectiilor aprute la copii mici sunt virale. Acestea scad sistemul imunitar al copilului. Pentru a prevenii o suprainfectie, se recomanda evitarea expunerii lui in medii aglomerate: mijloace de transport, magazine, sa se evite contactul cu alte persoane bolnave si copilul se scoate din colectivitate pentru a nu se raspandii infecia.

Complicatii

Convulsiile febrile apar in general la primul episod febril, apar de obicei la copii sub 2 ani fiind frecvente in primele 6-12 luni de viata. Nu au semnificatie patologica atata timp cat au o durata sub 15 minute, se manifesta pe ambele parti ale corpului, apar la cresterea brusca a temperaturii la un copil anterior sanatos si nu sunt asociate cu deficit motor dupa criza convulsiva.

Deshidratarea apare cel mai frecvent la nou-nascut si sugar, fiind mai rara la copilul mai mare. Starea generala alterata, transpiratia excesiva din contextul febril, imposibilitatea de a respira pe nas, oboseala rapida a sugarului, duc la o alimentare deficitara cu deficit hidric si caloric important, deficit care in forma grava poate fi fatal nou-nascutului sau sugarului si se poate corecta doar la spital.

Suprainfectia bacteriana. Aceasta complicatie apare atunci cand copilul deja agresat de o infectie virala, colecteaza un patogen bacterian de la un alt bolnav sau de la un purtator sanatos. Aceasta infectie complica foarte mult evolutia bolii si necesit obligatoriu tratament si consult de specialitate.

Concluzii

Febra sub 39grade C la copii mari este un semn ca organismul lupta cu o infectie si starea copilului trebuie urmarita indeaproape de catre parinti.
Febra aparuta la nou-nascut este intotdeauna grava.

Febra la sugar trebuie investigata cat mai repede de un medic pediatru si trebuie gasita cauza infectiei.

Bibliografie:

ninds.nih.gov/Disorders/Patient-Caregiver-Education/Fact-Sheets/Febrile-Seizures-Fact-Sheet
seattlechildrens.org/conditions/a-z/fever/
thrive.kaiserpermanente.org/care-near-you/northern-california/gsaa/wp-content/uploads/sites/18/2015/11/Fever-Myths-Parents-Often-Believe_tcm28-195283.pdf
seattlechildrens.org/conditions/a-z/fever-myths-versus-facts/
ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279457/


Citeste si despre:

Administrarea corecta a medicamentelor la copii Diareea la copii - sfaturi dietetice Alergiile alimentare la copii Infectia urinara la copii Ce este inecul uscat sau inecul secundar si cum poate fi prevenit? Inceperea noului an scolar: 3 recomandari pentru gestionarea stresului copiilor Gripa la copii - simptome, preventie si tratament Febra patata a Muntilor Stancosi cauzata de muscatura de capusa Aritmia cardiaca la copii: Cauze, diagnostic si tratament Cum se manifesta vasculita la copii? Febra de fan sau rinita alergica