Cauzele si tratamentul febrei in cazul bebelusilor

Actualizat: 24 Octombrie 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Cora Balaban-Popa
Consultant medical:

Dr. Cora Balaban-Popa
Medic specialist neonatolog

Spitalul Municipal Campina

Prezentare generala


Febra copiilor mici reprezinta o situatie frecventa in care parintii devin ingrijorati, chiar daca aceasta nu este intotdeauna periculoasa.

Prezenta febrei sugereaza ca organismul copilului lupta impotriva unei infectii, avand un sistem imunitar sanatos. Cu toate acestea, nou-nascutii au organisme mai vulnerabile, iar febra poate semnala o infectie grava ce necesita evaluarea adecvata din partea unui medic.

Identificarea febrei la copii

Pentru rezultate cat mai precise cu privire la temperatura unui bebelus, parintii sau persoanele care au grija de acesta pot folosi un termometru rectal. Astfel, temperatura poate indica valori diferite in functie de metoda de masurare, iar febra se identifica in felul urmator:

- Peste 38 grade Celsius la masurarea cu un termometru rectal;
- Peste 37,8 grade Celsius la masurarea cu un termometru de tip oral;
- Peste 37,2 grade Celsius la masurarea temperaturii la nivel axilar.

In sine, febra nu semnaleaza neaparat o boala grava. In cazul in care comportamentul bebelusului este normal, febra nu ar trebui sa reprezinta un motiv de panica. Cu toate acestea, daca un copil cu varsta mai mica de 3 luni are peste 38 de grade Celsius la masurarea cu termometrul rectal, medicul trebuie contactat imediat.

Severitatea febrei nu se coreleaza intotdeauna cu cat de bolnav este copilul. Valorile temperaturii corporale ale bebelusilor se pot ridica din mai multe motive, altele decat afectiunile de sanatate. De exemplu, temperatura corporala poate creste din cauza plansului prelungit, a expunerii la razele solare sau a unei perioade intense de joaca. Temperatura lor poate creste putin, de asemenea, atunci cand are loc eruptia dentara. Totusi, nici unul dintre aceste lucruri nu provoaca febra.

Temperatura normala pentru copii depinde foarte mult si de varsta pe care acestia o au. Astfel, copiii de pana la 2 ani au o temperatura normala situata intre 36 si 38 de grade Celsius, masurata cu ajutorul termometrului rectal. Trebuie cunoscut faptul ca masurarea intrarectala a temperaturii reprezinta cea mai eficienta si precisa modalitate de a afla acest detaliu despre un copil.

Temperaturile corporale normale variaza intre bebelusi, copii mai mari si adulti. Corpul unul bebelus nu este inca suficient de capabil astfel incat sa isi regleze temperatura ca un adult. Astfel, organismului celui mic ii va fi greu sa se raceasca in timpul febrei. In plus, corpurile bebelusilor sunt in mod natural mai calde decat cele ale adultilor, deoarece sunt mai active din punct de vedere metabolic, generand caldura.

Cauzele frecvente ale febrei

Febra este o manifestare a unei boli, nu o boala in sine. Copiii au febra, de obicei, atunci cand sistemul lor imunitar lupta impotriva unei infectii. Astfel, cele mai frecvente cauze ale febrei la bebelusi sunt reprezentate de:
- Raceli;
- Infectii la nivelul urechilor;
- Infectii ale tractului respirator, inclusiv gripa si pneumonia;
- Rujeola;
- Infectii virale la nivelul gatului.

Bebelusii pot dezvolta febra chiar si dupa anumite leziuni ale pielii, acest lucru indicand faptul ca a fost contractata o infectie. De asemenea, sugarii nu sunt capabili sa isi controleze eficient temperatura corporala atunci cand temperaturile sunt ridicate, devenind vulnerabili in aceste situatii. Imbracarea copiilor cu haine potrivite vremii de afara si evitarea expunerii la temperaturi ridicate sunt doi factori ce vor ajuta la evitarea ridicarii valorii temperaturii corporale.

Este periculoasa febra?

Unii parinti dezvolta o teama exagerata cu privire la febra. Totusi, trebuie stiut ca este normal ca temperatura corporala a copiilor sa fie mai ridicata decat cea a adultilor. In plus, multe persoane cunosc faptul ca febra reprezinta unul dintre semnele infectiilor si ofera tratamente cu antibiotice copiilor. Acest lucru este complet gresit, putand duce la rezistenta la antibiotice. Aceste medicamente trebuie luate doar la indicatia medicului si doar in dozele si intervalele de timp stabilite de acesta.

In plus, diminuarea febrei nu va face ca infectia sa dispara. Prin cresterea temperaturii, organismul are capacitatea de a distruge agentii patogeni, febra reprezentand un semn care atesta ca sistemul imunitar functioneaza in mod optim. Totusi, parintii trebuie sa monitorizeze cu atentie copilul cu febra, astfel incat sa se poate observa orice complicatii.

Exista unele temeri cu privire la leziunile cerebrale care pot sa survina in urma febrei. Acest lucru este adevarat, dar situatiile sunt foarte rare si apar doar atunci cand temperatura corporala a celui mic depaseste 41 de grade. In aceste cazuri poate fi necesara adoptarea unor masuri drastice, precum realizarea de bai cu gheata.

Studiile au constatat ca aproximativ 2-5% dintre copiii cu varste cuprinse intre 6 luni si 5 ani pot dezvolta convulsii din cauza febrei. Aceasta situatie poarta numele de convulsie febrila si reprezinta un raspuns normal al organismului, iar specialistii afirma ca nu exista riscul de a produce leziuni la nivelul creierului. Totusi, crizele prelungite, de peste 15 minute, pot ridica in cazuri rare riscul ca un copil sa dezvolte epilepsie.

Cel mai mare risc asociat cu convulsiile febrile consta in posibilitatea de cadere a copilului, urmata de lovirea capului. Astfel, supravegherea copiilor in timpul convulsiilor febrile este obligatorie, in acest mod putand fi evitate complicatiile. Medicii trebuie informati intotdeauna cu privire la eventualele convulsii suferite de un copil.

Ingrijire si tratament

Academia Americana de Pediatrie recomanda monitorizarea copiilor pentru orice semne de boala si realizarea unui confort cat mai sporit pentru acestia, dar fara a trata neaparat febra. Aceasta are rolul de a ajuta organismul sa distruga agentii patogeni. Astfel se recomanda:

- Monitorizarea nivelului de activitate al copilului, dar si confortul general – bebelusii care par fericiti si atenti pot sa nu necesite tratament;
- Asigurarea unui nivel optim de hidratare – febra ridica riscul de deshidratare, astfel incat poate fi necesara cresterea aportului de lichide si chiar consumul de bauturi cu electroliti;
- Monitorizarea copilului cu privire la semnele de deshidratare – aceste manifestari includ lipsa urinarilor fata de modul obisnuit, uscarea si craparea buzelor, uscarea pielii, deprimarea fontanelei (indica deshidratare severa);
- Evitarea trezirii copilului pentru administrare de medicamente antipiretice – antipireticele trebuie administrate doar la indicatia medicului. Acesta va indica un medicament potrivit si ii va determina doza in functie de greutatea copilului;
- Evitarea administrarii de medicamente noi fara acordul medicului;
- Evitarea introducerii copilului in colectivitate pana la vindecarea infectiei;
- Permiterea copilului sa se odihneasca in mod suficient.

Vizita la medic

Vizita la medic sau solicitarea de asistenta medicala trebuie realizata cat mai rapid atunci cand copilul are febra si una dintre urmatoarele manifestari:

- Copilul este letargic si pare bolnav;
- Febra dureaza mai multe de 24 de ore si nu are alte simptome;
- Febra depaseste 38 de grade Celsius;
- Febra nu se diminueaza chiar si cu tratamentul oferit;
- Simptomele nu se imbunatatesc chiar si dupa inceperea tratamentului cu antibiotice;
- Exista orice semne de deshidratare;
- Copilul are un sistem imunitar deficitar, din cauza altor afectiuni de sanatate sau tratamente.

Asistenta medicala de urgenta trebuie solicitata imediat atunci cand:
- Febra afecteaza un nou-nascut;
- Febra produce convulsii pentru prima data sau acestea dureaza peste 15 minute;
- Temperatura depaseste 39,4 grade Celsius.

In orice caz, daca febra suferita de un copil produce ingrijorare, vizita la medic este indicata. In acest mod copilul poate fi evaluat corect si pot fi primite sfaturi potrivite din partea unui specialist.

Particularitati la nou-nascuti

Febra ce survine la nou-nascuti poate reprezenta un semn al unei afectiuni medicale grave. Nou-nascutii sunt mai vulnerabili la infectii si, prin urmare, este importanta vizita la medic ori de cate ori exista suspiciuni. Medicul trebuie informat imediat atunci cand nou-nascutul are febra sau alte semne de boala.

Una dintre cele mai mari preocupari cu privire la nou-nascuti o reprezinta infectia respiratorie. Nou-nascutii nu reusesc sa respire foarte bine prin intermediul gurii, folosindu-se in mare parte de nas. Atunci cand se instaleaza congestia nazala, respiratia este ingreunata foarte mult, iar lipsa de oxigen poate afecta negativ copilul.

Cand dificultatile respiratorii inca exista, chiar daca febra a disparut, medicul trebuie anuntat. Semnele ce indica dificultati de respiratie includ:
- Respiratie suieratoare;
- Batai ale aripilor nazale;
- Retractie intercostala si suprasternala;
- Cianoza.

Bibliografie:
AAP issues advice on managing fevers in children. (2011). https://www.aap.org/en-us/about-the-aap/aap-press-room/Pages/AAP-Issues-Advice-on-Managing-Fevers-in-Children.aspx
Febrile seizures fact sheet. (2018). https://www.ninds.nih.gov/Disorders/Patient-Caregiver-Education/Fact-Sheets/Febrile-Seizures-Fact-Sheet
Fever. (2019). https://www.seattlechildrens.org/conditions/a-z/fever/
Fever myths parents often believe. (n.d.). https://thrive.kaiserpermanente.org/care-near-you/northern-california/gsaa/wp-content/uploads/sites/18/2015/11/Fever-Myths-Parents-Often-Believe_tcm28-195283.pdf
Fever — myths versus fact. (2019). https://www.seattlechildrens.org/conditions/a-z/fever-myths-versus-facts/
How is body temperature regulated and what is fever? (2016). https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279457/
Normal body temperature ranges. (2006). Retrieved from https://www.welchallyn.com/content/dam/welchallyn/documents/upload-docs/Training-and-Use/Clinical%20In-Service%20Presentations/sure-temp-plus/Normal-Temp-Range-QRC.pdf
Reuter, S. et al. (2014). Respiratory distress in the newborn. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4533247/
What are some basics of infant health? (2016). https://www.nichd.nih.gov/health/topics/infantcare/conditioninfo/basics


Citeste si despre:

Simptome la copii - semnificatii posibile Influentarea sarcinii prin expunerea accidentala la substante toxice Infectiile sanului - mastitele Pneumonia la copii Modificarile patologice ale unghiilor Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Febra Varicela Febra la copii: Ce trebuie sa stii Febra de fan sau rinita alergica Febra la copii - semnal de alarma?