De ce intarzie menstruatia

Actualizat: 02 Iulie 2020
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Alina Busan
Consultant medical:

Dr. Alina Busan
Medic specialist Ginecologie

MedicZone

Generalitati


Menstruatia poate sa intarzie pe fondul mai multor factori, in afara de instalarea unei sarcini. Absenta menstruatiei este denumita medical amenoree si este diagnosticata atunci cand scurgerile menstruale normale nu apar timp de trei cicluri menstruale consecutive dar si la fete care au peste 15 ani si nu s-a aparut prima menstruatie sau menarha consecutiv.

Menstruatia mai poate fi neregulata, in special in primii ani de la prima sangerare in perioada pubertatii si in perioada anterioara menopauzei.

Cauzele intarzierii menstruatiei

Intarzierea menstruatiei poate avea diferite cauze atunci cand o femeie nu este insarcinata, de natura fiziologica si emotionala. De la nivelul ridicat de stres in stilul de viata si pana la anumite afectiuni, numerosi factori pot interfera cu echilibrul hormonal al organismului, mai ales in secretia si actiunea normala a hormonilor sexuali.

Majoritatea femeilor au intre 11 si 13 menstruatii in fiecare an, insa fiecare organism este diferit, la fel si regularitatea ciclurilor menstruale. Chiar si in lipsa menstruatiei pe perioade lungi de timp, o femeie poate sa ramana insarcina. Odata exclusa posibilitatea instalarii unei sarcini, alte cauze ale intarzierii menstruatiei pot fi

- oscilatiile extreme de greutate (slabit sau ingrasat excesive);
- subponderalitatea si obezitatea;
- tulburarile alimentare (bulimina si anorexia);
- exercitiul fizic intens (intarzierile menstruale sunt frecvente in randul atletelor de performanta);
- stresul emotional;
- anumite boli;
- calatoriile;
- medicamentele;
- tulburarile hormonale;
- consumul de droguri;
- afectiunile pelvine (himenul neperforat, sindromul ovarului polichistic, sindromul Asherman);
- alaptatul (ciclul menstrual isi recapata regularitatea, de obicei, dupa incheierea alaptatului);

Incetarea menstruatiei inainte de varsta de 40 de ani poarta numele de insuficienta ovariana prematura, afectiune cauzata de interventii chirurgicale, chimioterapie sau radioterapie efectuate la nivelul abdomenului si al pelvisului.

Alte boli pot fi responsabile pentru intarzierile menstruale, precum sindromul de colon iritabil, tuberculoza, afectiunile hepatice sau diabetul.

Stresul

Evenimentele traumatizante si situatiile stresante, negestionate corespunzator, pot cauza amenoreea hipotalamica. Hipotalamusul este o regiune cerebrala afectata intens de stres, cu rol in secretia hormonilor de care depinde regularitatea ciclului menstrual.

Disfunctiile glandei tiroide

Glanda tiroida, localizata la nivelul gatului, regleaza metabolismul si interactioneaza cu alte sisteme ale organismului, contribuind la buna lor functionare. Orice disfunctie a glandei tiroide (hipertiroidism, hipotiroidism), poate cauza simptome printre care se numara si tulburarile menstruale.

Sindromul ovarului polichistic

Sindromul ovarului polichistic cauzeaza tulburari hormonale pe fondul lipsei ovulatiei, dar si a excesului de hormone androgeni conducand la o secretie insuficienta de estrogen, progesteron si testosteron. Afectiunea poate favoriza instalarea amenoreei sau intarzieri ale menstruatiei, precum si aparitia pilozitatii excesive, dificultatea pierderii kilogramelor in plus sau infertilitatea. Tratamentul de specialitate este singura cale prin care aceste simptome pot fi ameliorate.

Bolile cronice

Orice boala cronica nediagnosticata si netratata (boala celiaca, de pilda) produce disfunctii in organism, printre care se pot numara si tulburarile menstruale.

Metodele contraceptive

Intarzierea menstruatiei poate fi si rezultatul folosirii pilulelor contraceptive. Anticonceptionalele cu doze mici de hormoni sunt deseori cauza menstrelor neregulate, alaturi de alte metode de contraceptie, precum steriletul, injectiile cu hormoni sau alte implanturi menite sa protejeze impotriva sarcinilor nedorite.

Intreruperea unui tratament cu anticonceptionale predispune, de asemenea, la menstruatii neregulate. Aceasta problema se solutioneaza de la sine in decurs de cateva luni.

Menopauza prematura

Atunci cand femeile mai tinere de 40 de ani sufera tulburari hormonale, pot intra la menopauza prematura. Aceasta se manifesta prin lipsa menstrei, bufeuri, transpiratii nocturne si uscaciune vaginala. Menopauza precoce poate fi diagnosticata exclusiv de medicul ginecolog.

Dereglarile ritmului circadian

Schimbarile bruste in programul zilnic, care bulverseaza ritmul circadian al corpului (tranzitia de la ture de zi la ture de noapte, de pilda), pot avea efecte asupra regularitatii menstruatiei. In acest caz, se recomanda pastrarea unui program de odihna fix pe termen lung, pentru reglarea ciclului menstrual.

Schimbarea medicamentelor

Femeile care au urmat un anumit tratament medicamentos o perioada lunga de timp si incep altul nou, pot observa intarzieri ale ciclului menstrual. Medicul curant poate stabili daca aceasta este cauza menstrelor dereglate si poate gasi o alternativa terapeutica pentru remedierea problemei.

Calculul gresit al ciclului menstrual

Durata ciclului menstrual variaza de la o femeie la alta. Chiar daca perioada medie este in general de 28 de ani, aceasta poate sa nu fie valabila in toate cazurile. Asadar, numeroase femei cred ca menstruatia intarzie, orientandu-se in functie de reperele generale privind durata normala a ciclului.

Prevenirea intarzierii menstruatiei

Intrucat intarzierea menstruatiei depinde si de factorii asociati cu stilul de viata, exista cai de prevenire a tulburarilor menstruale care vizeaza obiceiurile zilnice.

- Urmarea unei diete echilibrate. Modificarile extreme de greutate sunt cauze principale ale dereglarilor ciclului menstrual, astfel ca o alimentatie sanatoasa si mentinerea greutatii corporale in limite normale sunt conditii de baza in prevenirea tulburarilor menstrei.

- Evitarea efortului fizic extrem. Atletele de performanta isi pot tine sub control regularitatea ciclului menstrual prin antrenamente atent dozate din prisma efortului fizic depus. In cazul instalarii amenoreei, este importanta suplimentarea hormonala si a aportului de calciu, pentru diminuarea riscului de pierdere a masei osoase.

- Respectarea unui program regulat de somn. Odihna insuficienta sau de proasta calitate contribuie la instalarea tulburarilor hormonale, cu efecte directe asupra ciclului menstrual.


Citeste si despre:

Prima menstruatie dupa sarcina Pubertatea intarziata Sindromul Kallmann Tulburari ale ciclului menstrual Totul despre ovulatie Ciclul menstrual si sanatatea feminina: Informatii esentiale si sfaturi de la dm Greseli de evitat si modificari benefice dupa menopauza Primele semne care anunta sarcina Afectiuni care pun in pericol fertilitatea Amenoreea sau lipsa menstruatiei Intarziere de crestere intrauterina