Lipomatoza: cand apelam la chirurgie?

Actualizat: 27 Septembrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Livia Claudia Todireasa
Consultant medical:

Dr. Livia Claudia Todireasa
Medic specialist medicina de familie

Generalitati


Lipomul este o formatiune tumorala unica sau multipla, formata din tesut adipos (grasime), ce poate aparea pe diverse zone ale corpului.

Este vorba despre o “bula de grasime” de consistenta moale, mobila, bine delimitata, rotunjita, nedureroasa la compresiune, localizata frecventa subcutanat, putand atinge dimensiuni de la cativa centimetri pana la dimensiuni de 20 cm.

El se formeaza predominant in zonele cu grasime prin o multiplicare exagerata a celulelor adipoase numite si adipocite.

Lipomatoza este afectiune ce se manifesta prin prezenta generalizata a acestor lipoame, fara a se sti cu exactitate cauza si fara a avea un tratament tintit. Leziunile din lipomatoza sunt dispuse pe toata suprafata corporala, fara a respecta o zona anume si fara a avea dimensiuni egale, ele variind ca marime si forma.

Cauzele nu au fost elucidate, dar studiile au aratat ca ele se intalnesc la mai multi membri din cadrul aceleiasi familii, asa ca ereditatea ramane cauza principala ale acestor tumori benigne.

Frecventa

Sunt intalnite cel mai frecvent la varsta a doua, uneori descoperite intamplator, deoarece sunt nedureroase si au o crestere foarte lenta.

Factori de risc

- varsta intre 40-60 de ani;
- alte boli asociate cu ar fi: neurolipomatoza, sindromul Gardner, sindromul Cowden;
- factori genetici;
- traumatisme repetate in aceeasi zona.

Localizarea lipoamelor poate fi oriunde la nivelul corpului, insa indiferent de zona, ele sunt localizate imediat sub piele. Frecvent apare pe: gat, umeri, antebrate, spate, abdomen, coapse, fie cate o tumora izolata, fie mai multe localizate pe aceeasi zona sau diseminate.

Simptome

Lipoamele nu prezinta simptome care sa puna viata pacientilor in pericol si, de aceea, ele nu sunt dureroase decat atunci cand cresc in dimensiuni si fac compresiune de tesuturile adiacente.

Initial, sunt moi la atingere, cu o textura comparata cu aluatul de paine, dar pot fi indurate cand se maresc si uneori suparatoare daca comprima un nerv.

Unele pot fi si mai profund situate, dar majoritatea sunt superficiale si mai implica si parti estetice.

Dupa inlaturare, aspectul lor este galbui, invelit intr-o membrana subtire si transparenta ca o capsula de protectie. Exista si situatii in care capsula lipseste, iar forma este usor neregulata, dar asta nu inseamna ca pune probleme de diagnostic.

Diagnosticul se stabileste in urma examenului clinic prin examinarea pacientului, localizarea tumorii, consistenta ei, dimensiunile si zona adiacenta.

Ecografia este importanta pentru a putea stabili diagnosticul diferential, iar in cazurile unde tumora este de mari dimensiuni, se indica efectuarea unui RMN, pentru a vedea cu precizie pe ce face compresiune si a evita lezarea tesuturilor nervoase.

Diagnosticul diferential se face cu:
- hematoame;
- chisturi sebacee;
- chist sinovial;
- edeme de alta natura.

Tratamentul

Este necesar doar atunci cand el devine dureros si face compresiune pe un pachet vascular sau nervos si atunci trebuie indepartat.

Exista mai multe tipuri de tratament:

1. Indepartarea prin chirurgie clasica, unde se face o incizie de dimensiuni diferite in functie de marimea tumorii, se sutureaza incizia, se schimba pansamentul regulat la 2 zile.

Cu toate acestea, dupa fiecare interventie pot aparea mici echimoze (vanatai) ce se retrag in cateva zile, iar cicatricea care uneori se poate infecta daca nu sunt respectate regulile de igiena a placii deschise.

2. Chirurgia cu laser ofera o excizie mai fina si o recuperare mai rapida fata de chirurgia clasica, iar cicatricea este mai fina.

Atat in cazul chirurgiei clasice, cat si in cazul celei cu laser, ambele interventii necesita anestezie locala daca lipomul este de mici dimensiuni sau anestezie generala daca este vorba despre lipoame generalizate (lipomatoza).

3. Liposuctia, ce presupune extractia cu ajutorul unei seringi mari, prevazute cu un ac special, insa exista riscuri de recidiva deoarece nu se poate inlatura invelisul lipomului.

4. Injectiile cu steroizi ajuta la micsorarea lipoamelor, dar nu le elimina.

Cand cerem sfatul specialistilor?

Este recomandat sa apelam la specialisti atunci cand sesizam o umflatura sau mai multe la nivelul corpului care este nedureroasa, dar care poate deveni suparatoare atunci cand se mareste.

In cazul in care medicul are o suspiciune de alta natura a tumorii, in urma exciziei se va face examen histopatologic pentru a se confirma diagnosticul corect.

Este indicat sa mergem la medicul de familie, sa ii aratam formatiunea, sa ii spunem de cat timp a aparut, daca a crescut foarte mult in dimensiuni in ultima perioada, iar el ne va indruma catre chirurgia plastica sau generala, pentru tratament excizant daca este cazul.

In literatura medicala au fost descrise si lipoame interne, situate pe anumite organe (ficat, splina, rinichi etc.). Odata excizat, lipomul poate reaparea, dar acest lucru nu inseamna ca este o boala neoplazica, care sa perturbe homeostazia organismului.

Preventie si educatie

Nu exista o preventie stricta care sa preintampine aparitia acestei afectiuni deoarece, fiind genetica, se intalneste doar la anumite persoane.

Totusi, pentru a preveni aparitia lor sau a stopa inmultirea adipocitelor in exces este indicat evitarea alimentelor grase, a medicamentelor care stimuleaza pofta de mancare, alimentor de tip fast-food sau a bauturilor cu un continut exagerat de calorii si zahar.

Un regim de viata echilibrat si practicarea unui sport pot limita cresterea lor in dimensiuni prin tonifierea tesutului muscular, fara a lasa loc celui adipos sa creasca in exces.

Concluzii

Lipomul si lipomatoza au aceeasi structura, diferenta fiind determinata de numarul formatiunilor, dar este important de retinut ca acestea nu sunt formatiuni canceroase care sa puna probleme de diagnostic si tratament.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Ovidius Clinical Hospital
Tel: 0241480400
Constanta, DN 2A, Km 202+880

Citeste si despre:

Terminologie in domeniul oncologiei Spina bifida - afectiune congenitala a coloanei vertebrale Primele semne si simptome in aparitia cancerului Tot ce trebuie sa stii despre hernia inghinala Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Tumorile timusului - clasificare, cauze, simptome si tratament Tumorile benigne pot deveni maligne? Sindromul de tunel tarsian Tumorile cardiace - canceroase si necanceroase