Screeningul cancerului colo-rectal

Actualizat: 17 Iulie 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Laura Popa
Consultant medical:

Dr. Laura Popa
Medic Rezident Gastroenterologie

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central

Ce este cancerul colo-rectal


Cancerul colo-rectal reprezinta una dintre patologiile oncologice cu potential de vindecare, atunci cand acesta este diagnosticat precoce, prin intermediul testelor de screening. In prezent, acesta se situeaza pe locul 3 in lume ca incidenta si pe locul 2 in ceea ce priveste rata de mortalitate, din cauza diagnosticului in stadii avansate, grevate de complicatii.

Prevalenta sa este mai mare la barbati si riscul de aparitie este influentat atat de bagajul genetic individual, cat si factori de mediu, precum alimentatia nesanatoasa (carne rosie, grasimi, mezeluri, alimente procesate), consumul excesiv de alcool sau fumatul si sedentarismul.

Cancerul de colon

Dezvoltarea cancerului de colon este progresiva si frecvent silentioasa, pe parcursul a mai multor ani. Tipic, patternul de dezvoltare este caracterizat de aparitia la nivelul mucoasei colonului a polipilor de tip adenomatos, insa pacientii cu boli inflamatorii intestinale au de asemenea risc de dezvoltare a carcinomului colo-rectal in cursul evolutiei bolii, in special in absenta tratamentului.

Adenoamele sunt polipi benigni, care insa in timp, cresc in dimensiuni si pot suferi modificari initial displazice, si ulterior de transformare maligna, motiv pentru care, odata detectati, rezectia endoscopica a acestora este un pas important in preventia aparitiei cancerului de colon.

Cum se manifesta cancerul colo-rectal?

Evolutia acestei boli este in general asimptomatica timp de mai multi ani, insa in functie de localizarea tumorii, pacientii pot dezvolta simptome sugestive. Cancerele localizate  rectului si colonului stang au tendinta de a fi simptomatice mai devreme, prin modificari de tranzit (alternanta constipatie-diaree, scaune creionate, sangerari etc.), in timp ce cancerele colonului drept, avand mai mult spatiu de dezvoltare, pot evolua asimptomatic o perioada mai lunga de timp sau pot prezenta sangerari oculte (sangerari in cantitate mica, nevizibile cu ochiul liber).

In stadiile tardive, semnele si simptomele sunt mult mai evidente, iar pacientii pot de asemenea dezvolta semne generale, precum oboseala, pierderea in greutate, lipsa poftei de mancare sau tegumente palide.

Cum se poate preveni cancerul colo-rectal?

Pe langa ajustarea factorilor de stil de viata modificabili, precum evitarea fumatului si a consumului de alcool, respectiv adoptarea unei alimentatii sanatoase si efort fizic adecvat, este important screeningul cancerului de colon, in special la pacientii de varsta mijlocie.

Printre cele mai folosite metode de detectie precoce a cancerului colorectal se afla testele de hemoragii oculte in scaun si colonoscopia, insa alte metode precum CT-ul, videocapsula, teste ADN pot fi adjuvante in cazuri selectionate.

Testele de hemoragii oculte detecteaza sangerarile microscopice prezente in scaun, cu mentiunea ca sangerarile pot proveni si din alte surse, precum hemoroizi, angiodisplazii si alte leziuni pe traiectul colonului. Orice pacient cu test de hemoragie oculta pozitiv, trebuie indrumat catre un centru de gastroenterologie, respectiv endoscopie digestiva.

In absenta simptomelor, screeningul colonoscopic al pacientilor ar trebui sa inceapa de la 45 de ani, insa pacientii care au o ruda de gradul I cu cancer de colon ar trebui sa beneficieze de aceasta procedura chiar mai devreme, de la 40 de ani sau cu 10 ani mai devreme decat varsta rudei diagnosticate.

Ce presupune o colonoscopie?

Colonoscopia sau endoscopia digestiva inferioara presupune avansarea unui aparat de-a lungul traiectului colonic, dupa o pregatire in prealabil cu o solutie purgativa cu rol de a elimina continutul intestinal si a permite vizualizarea in intregime a mucoasei colonului.

Cel mai frecvent, detectia leziunilor colonice poate fi insotita si imediat de abordare terapeutica, astfel incat, in cazul polipilor colonici, medicul poate realiza si rezectia endoscopica a acestora. Pe langa evidentierea leziunilor precursoare, colonoscopia permite si diagnosticarea cancerului colonic in stadii mult mai precoce, unele dintre ele permitand chiar indepartarea endoscopica a formatiunii, fara a mai fi necesara chirurgia, chimioterapia sau radioterapia.

Screeningul cancerului de colon la nivel mondial

Reticenta pacientilor in ceea ce priveste screeningul cancerului de colon este cauzata partial de lipsa de informare si educare de catre personalul medical, respectiv aparenta “invazivitate” a colonoscopiei. Daca rata de screening este mai crescuta in cazul testelor de hemoragii oculte, deschiderea pacientilor catre efectuarea unei colonoscopii, in special la varsta mijlocie si in absenta simptomelor, este semnificativ mai redusa.

Majoritatea tarilor, inclusiv Romania, prefera implementarea programelor cu dublu screening, prin test si colonoscopie, cea mai mare aderenta observandu-se in randul tarilor precum Croatia, Germania sau UK. In prezent, programele de screening din tara noastra par a demonstra utilitatea screeningului atat pentru detectia cancerului colo-rectal, cat si a polipilor adenomatosi, polipi care, in timp, pot degenera malign.

Diagnosticat devreme, acesta permite abordarea unor terapii extrem de eficiente, care pot asigura vindecarea si cresterea sperantei de viata a pacientului.

Concluzii

In concluzie, avand in vedere evolutia indelungat asimptomatica a neoplasmului colonic, este esentiala incurajarea populatiei de a participa in programul de screening, cu scopul de a preveni dezvoltarea unei boli asociate cu morbiditate si mortalitate semnificative in stadii avansate.

Colonoscopia ramane standardul de aur in detectia cancerului-colorectal, in special la pacientii de varsta mijlocie si poate face diferenta intre o speranta de viata indelungata si afectarea calitatii vietii si a supravietuirii secundare acestei afectiuni oncologice.

Bibliografie:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8996939/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK559064/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7352919/


Citeste si despre:

Polipii colonici Endoscopia si colonoscopia - investigatii de ajutor in depistarea precoce a bolilor Cancerul colorectal - generalitati Relatia intre alimentatie si cancer Cancerul adrenal poate fi tratat daca este diagnosticat la timp Cum sa previi si sa tratezi sangerarile rectale Top 5 lucruri esentiale pe care sigur nu le stiai despre Omega-3 Infectii Urinare Dese? Cum poti sa-ti calculezi riscul unei noi infectii urinare Cum poate influenta alimentatia riscul de cancer Cancerul rectal, oglinda unei alimentatii incorecte Cum sa ne confruntam eficient cu ocluzia intestinala Sangele in scaun - hemoragiile digestive Tratamentul incontinentei fecale Sedentarismul este foarte periculos
Cere sfatul medicului ×