Semne si simptome ale unui intestin nesanatos

Actualizat: 12 Aprilie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este intestinul uman


Intestinul uman, atat cel subtire cat si cel gros, prezinta o complexitate incredibila a ceea ce se numeste microbiom uman. Sanatatea intestinala influenteaza puternic starea generala a organismului, iar afectarea intestinului si astfel a microbiomului poate avea consecinte asupra multor alte sisteme din organism.

Numeroase studii din ultimii zeci de ani au demonstrat o legatura puternica intre sanatatea intestinala si sistemul imun, starea psiho-emotionala, afectiuni endocrine si dermatologice, dar si multe tipuri de cancer. Astfel, afectarea microbiomului creste riscul pentru aceste afectiuni, iar aparitia semnelor si simptomelor specifice afectiunilor sunt primele semne ale unui intestin nesanatos.

Rolul sistemului digestiv

Sistemul digestiv are rolul esential de a depozita, absorbi si excreta alimentele. Totusi, in ultimii ani s-a demonstrat ca rolul si importanta sistemului digestiv sunt mult mai extinse si mai complexe.

Microbiomul intestinal reprezinta multitudinea de microorganisme ce traiesc permanent in interiorul intestinului. Fiecare persoana are intre 300 si 500 de specii diferite in tractul digestiv. Desi multe microorganisme sunt agenti patogeni, daunatori organismului uman, microorganismele din microbiom au numeroase beneficii, fiind necesare pentru orice organism sanatos.

Conform studiilor, varietatea mare a acestor microorganisme sustine functia sistemului imun, functia psihica si functiile metabolice, avand si alte numeroase beneficii.

10 semne ale unui intestin nesanatos

Multi factori ce apartin de societatea si stilul de viata modern ne pot distruge complet microbiomul, daca nu acordam grija acestui aspect. Factorii includ niveluri ridicate de stres, prea putine ore de somn, alimentatie haotica si procesata si nu in ultimul rand, administrarea de antibiotice. Prin afectarea microbiomului, vom observa manifestari negative din partea creierului, inimii, pielii, sistemului digestiv, sistemului imun, echilibrului hormonal si metabolic. De asemenea, un microbiom sarac creste semnificativ riscul de cancer, in principal formele de cancer ale sistemului digestiv.

Din fericire, exista numeroase moduri prin care ne putem da seama daca intestinul si microbiomul sunt integre, sanatoase, sau daca incep sa sufere diverse afectiuni. Aceste includ:

1. Probleme digestive

Semnele si simptomele gastrice precum balonarea, flatulenta, diareea si constipatia sunt printre primele semne ale unui intestin nesanatos. Atunci cand microbiomul este afectat, tubul digestiv are dificultati in procesarea si eliminarea mancarii.

- Balonarea si flatulenta. Chiar daca gazele sunt o componenta normala a fermentatiei si procesului de digestie, scaderea microbiomului sau prezenta unor microorganisme daunatoare pot exagera aceste procese, aparand chiar situatii dureroase. Gazele blocate in tractul digestiv cauzeaza balonare si pirozis (senzatie de arsura retrosternala).

- Diareea, acuta sau cronica, este un semn al intestinului nesanatos. De asemenea diareea poate inrautati afectiunea existenta, prin eliminarea excesiva a bacteriilor bune, cele din microbiom.

- Constipatia este de asemenea legata de un intestin dezechilibrat. Persoanele afectate de constipatie, in special cronica, au un nivel redus de microorganisme intestinale, ceea ce va reduce si procesul de digestie, absorbtie si eliminare.

2. Poftele alimentare

Deseori, persoanele cu afectare intestinala au tendinta sa consume o cantitate crescuta de alimente si in special alimente foarte procesate, bogate in zahar si in grasimi saturate. Aceste tipuri de alimente vor reduce aditional nivelul de microorganisme bune din intestin. Astfel se creeaza un cerc vicios. De asemenea, dieta bogata in zahar produs sub diverse forme, favorizeaza aparitia inflamatiei in organism, iar inflamatia poate fi precursorul a numeroase afectiuni intestinale, inclusiv cancer.

3. Modificari de greutate neintentionate

Castigul sau pierderea in greutate fara modificari semnificative ale dietei sau stilului de viata, pot fi un semn al intestiului nesanatos. Din cauza lezarii microbiomului, organismul nu mai poate depozita grasimea corespunzator si regla nivelul de glucoza din sange si din celule, iar astfel apar aceste dezechilibre de metabolism si nutritie.

Pierderea in greutate apare de regula din cauza reducerii nivelului microbian, iar castigul in greutate apare mai tarziu, atunci cand intestinul deja si-a pierdut capacitatea de absorbtie a nutrientilor.

4. Tulburari de somn

Un intestin nesanatos contribuie la aparitia tulburarilor de somn precum insomnia sau somnul intrerupt frecvent. Aceste vor duce la fatigabilitate si oboseala cronica, in timpul zilei. Mecanismul se explica prin hormonul numit serotonina. Serotonina este un hormon cu influenta puternica asupra starii psiho-emotionale si asupra somnului, iar majoritatea serotoninei din organism este produsa la nivel intestinal. Astfel afectiunile intestinale reduc drastic nivelul de serotonina si apar consecinte specifice.

5. Alterarea starii psiho-emotionale

Tot prin reducerea nivelului de serotonina, scade si functia psiho-emotionala. Astfel bolnavii vor fi deseori iritabili, dezinteresati, cu stari de anxietate si nesiguranta, confuzi, apatici.

6. Afectiuni tegumentare

Afectiunile tegumentare includ toate leziunile ce pot aparea la nivelul pielii, cel mai frecvent fiind intalnita eczema in asociere cu un intestin nesanatos. Eczema si alte afectiuni apar prin migrarea unor proteine de la nivel intestinal la nivelul pielii, proteine ce parasesc instestinul din cauza unei inflamatii la acel nivel.

7. Boli autoimune

Studiile deja efectuate dar si studiile in curs de desfasurare continua sa gaseasca dovezi noi in legatura dintre microbiom si sistemul imun. Leziunile intestinale cresc inflamatia sistemica si astfel altereaza functia sistemului imun. Acest lucru va da deseori boli autoimune, acele boli in care sistemul imun este mult amplificat si dezorganizat, incat celulele imune ataca propriile structuri ale organismului.

8. Alergiile

Microbiomul are un rol important impotriva reactiilor de hipersensibilitate. Astfel, distrugerea acestuia va duce la alergii respiratorii, tegumentare, dar si alergii alimentare.

9. Intolerante alimentare

Intolerantele alimentare sunt rezultatul unei digestii dificile a anumitor alimente. Este important sa retinem ca nu sunt sinonime cu alergiile alimentare, care sunt produse prin intermediul sistemului imun. Prin incapacitatea microbiomului de a sustine functiile digestive, apar intolerante alimentare la anumite alimente sau categorii de alimente.

Simptomele includ flatulenta, balonare, diaree, greata, dureri abdominale, doar atunci cand persoana consuma un aliment la care are intoleranta.

10. Migrene

Migrena este o durere de cap foarte intensa, de cauza sangvina. Studiile publicate recent, in anul 2020, au aratat o legatura intre sanatatea intestinala si aparitia migrenelor.

Concluzie

Sanatatea intestinala de care ne bucuram in fiecare zi este asigurata de microbiom, acea multitudine de microorganisme bune din interiorul intestinului.

Microbiomul participa indirect la toate procesele digestive si sustine aceasta functie, dar si functii precum cea psiho-sociala sau metabolica. Este important sa ne dam seama, in primul rand, ca functia intestinala poate fi alterata, cu ajutorul acestor semne. Mai apoi vor fi instaurate schimbari ale stilului de viata si tratamente pentru reechilibrarea intestinala.

Bibliografie:
https://kauveryhospital.com/blog/gastroenterology/7-signs-of-an-unhealthy-gut/
https://www.healthline.com/health/gut-health


Citeste si despre:

Tulburari dobandite ale metabolismului Pirozis si boala de reflux gastro-esofagian la copii si bebelusi Constipatia la adulti Cancerul de colon Remedii si solutii pentru tulburarile stomacale Enterolactis Duo: Partenerul Ideal pentru un tranzit Intestinal regulat Gastroenterita - o problema de sanatate mereu actuala Fibromialgia Durerile de stomac: cauze si afectiuni posibile Deficiente nutritionale care pot provoca depresie si anxietate Alimente care determina constipatia