Colita ulcerativa: o boala care poate fi fatala. Nu ignora niciodata simptomele ei!

Actualizat: 15 Octombrie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Laura Popa
Consultant medical:

Dr. Laura Popa
Medic Rezident Gastroenterologie

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central

Generalitati


Colita ulcerativa este o boala inflamatorie intestinala caracterizata prin leziuni inflamatorii care afecteaza mucoasa rectului si/sau a colonului, fara a se extinde in straturile profunde ale peretelui intestinal (sau foarte rar, in evolutie indelungata). In general implica rectul si se poate extinde proximal, afectand colonul, insa exista cazuri in care mucoasa rectala poate ramane indemna.

Incidenta sa este una bimodala, cu un varf de debut intre 15 si 30 de ani, iar celalalt intre 50 si 70 de ani, insa oamenii de orice varsta pot suferi de colita ulcerativa. Aceasta boala este complexa si necesita tratament precoce si optim, pentru a preveni complicatiile pe termen lung si afectarea calitatii vietii.

Care sunt cauzele aparitiei colitei ulcerative? 

Cauza clara de aparitie a colitei ulcerative nu este cunoscuta, insa multipli factori au fost incriminati:

In ceea ce priveste factorii de protectie, fumatorii si pacientii cu apendicectomie la varste tinere par sa aiba un risc mai scazut de a dezvolta colita ulcerativa. De asemenea fumatorii par sa prezinte pusee de boala mai usoare cu spitalizari reduse si necesar scazut de medicamente. Cu toate acestea, este important sa intelegem ca fumatul reprezinta un factor nociv pentru foarte multe alte boli, inclusiv cardio-vasculare si oncologice, motiv pentru care este bine sa evitam tutunul.

Cum se manifesta rectocolita ulcerativa?

Simptomul principal al acestei boli este diareea cu rectoragii (sange in scaun), asociata sau nu cu prezenta de mucus in scaun. Debutul simptomelor este in general gradual, cu perioade de agravare si perioade de remisiune. Alte simptome asociate pot fi senzatia urgenta de a merge la toaleta, dureri abdominale, febra, pierdere ponderala si stare generala de rau.

Un procent dintre pacienti pot prezenta manifestari extraintestinale, printre care regasim: afectare oculara (uveita, sclerita), afectari articulare (in special spondilita anchilozanta, sacroileita), dermatologice (eritem nodos), precum si biliare (colangita sclerozanta primara). 

Cum diagnosticam colita ulcerativa?

Diagnosticul porneste de la anamneza si un examen obiectiv minutioase, care se completeaza cu explorari paraclinice si imagistice:

In functie de extensia bolii la colonoscopie, colita ulcerativa se poate grupa astfel:

  1. Proctita - afectarea mucoasei rectului
  2. Colita stanga sau distala
  3. Pancolita- afectarea extensiva a colonului
  4. Un mic procent dintre pacienti poate dezvolta inflamatie si la nivelul ileonului terminal- ileita de reflux.

Care este evolutia bolii in absenta tratamentului? Care sunt complicatiile colitei ulcerative?

Colita ulcerativa este o boala incurabila, dar cu care, in prezenta tratamentului, pacientul poate avea o speranta de viata similara cu populatia generala. Evolutia acesteia in absenta tratamentului este caracterizata de pusee de boala alterand cu perioade de remisiune, insa evolutia indelungata este grevata de complicatii de ordin infectios si chirurgical.

Cea mai de temut complicatie este megacolonul toxic, iar odata cu durata bolii si extensiva semnificativa, creste si riscul de cancer colorectal. De asemenea, riscul de cancer creste suplimentar la pacientii cu colita ulcerativa care asociaza si colangita sclerozanta primara.

Printre complicatii regasim:

Cum se trateaza colita ulcerativa?

Tratamentul induce remisiunea la majoritatea pacientilor si poate include:

Pe langa acesti agenti, puseele severe de boala repetate pot necesita spitalizare si tratament de reechilibrare, iar la pacienti cu colita fulminanta, megacolon toxic, complicatii importante, cancer colorectal sau lipsa de raspuns/toleranta la tratamentul medicamentos, se indica tratamentul chirurgical (colectomie). Tratamentele simptomatice si probioticele pot de asemenea sa fie utile in controlul bolii, iar regimul alimentar trebuie sa fie unul echilibrat, preferabil fara alimente cu potential inflamator.

Concluzii

Desi in aparenta colita ulcerativa pare un diagnostic infaust, este important ca medicul specialist gastroenterolog sa stabileasca o relatie buna cu pacientul, astfel incat acesta sa inteleaga ca aceasta boala nu este o sentinta si ca managementul adecvat si controalele periodice pot asigura o remisiune de lunga durata si un impact minim asupra calitatii vietii.

Pacientul va necesita adiminstrare periodica a tratamentului, cu monitorizare regulata, inclusiv colonoscopica, insa cu ajutorul unei bune colaborari medic-pacient, aceste procese vor fi facile si pacientul va duce o viata aproape de normalul populatiei generale.


Bibliografie: 

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK459282/


Citeste si despre:

Colita ulcerativa la copii Sfaturi pentru gestionarea colitei ulcerative 9 greseli alimentare in cazul colitei ulcerative Transplantul de fecale, tratament eficient contra colitei ulcerative Cauze si manifestari ale colitei ulcerative Enterolactis Duo: Partenerul Ideal pentru un tranzit Intestinal regulat Colita Colita cu clostridium difficile sau colita pseudomembranoasa Colita microscopica Anemia hemolitica Artrita din bolile inflamatorii intestinale