Astm

Actualizat: 29 Iulie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Antonius Adriana
Consultant medical:

Dr. Antonius Adriana
Medic specialist Medicina Interna

Clinica MedLife

Ce este astmul?


Astmul este o afectiune cronica a plamanilor caracterizata prin probleme respiratorii recurente cum ar fi: lipsa de aer, respiratie suieratoare, apasare in piept si tuse.

In timpul unei respiratii normale fluxul de aer intra si iese liber din plamani. Atunci cand astmul nu este controlat, caile respiratorii sunt inflamate si edematiate.

Ele devin foarte sensibile la schimbarile din mediul inconjurator si poate aparea criza astmatica. In timpul acestuia, peretii cailor respiratorii se edematiaza, muschii din jurul acestora se contracta, iar mucusul care se secreta in cantitate mare obtureaza caile respiratorii, facand respiratia foarte dificila.

Simptome

Simptomele astmatice variaza pe parcursul aceleiasi zile, in cadrul saptamanii, precum si pe intreg parcursul anului, de la o luna la alta. Ele sunt mai grave noaptea si in primele ore ale diminetii. De asemenea, gravitatea astmului difera de la o persoana la alta.

Chiar daca astmul nu poate fi vindecat, acesta poate fi tratat in mod eficient. Cercetarile arata ca aproape toti pacientii astmatici pot detine un control asupra astmului cu un tratament adecvat, reusind astfel sa participe la activitatea scolara, sa munceasca si sa isi desfasoare activitatile in conditii similare persoanelor care nu sufera de aceasta afectiune.

Ce inseamna controlul astmului si cum poate fi obtinut?

Controlul astmului inseamna ca o persoana cu astm:

- are simptome astmatice minime sau inexistente;
- nu se trezeste noaptea din cauza astmului;
- nu necesita (sau are o nevoie minima de) medicatia “la nevoie”;
- are posibilitatea de a efectua activitati fizice normale;
- are functia pulmonara normala (sau aproape normala), masurata prin determinari specifice - PEF si VEMS;
- nu are crize de astm (sau sunt foarte rare).

Obiectivul tratamentului in astmul bronsic este controlul bolii si mentinerea acestuia. Pentru indeplinirea acestui obiectiv este necesar sa existe acces atat la medicatia pentru astm, cat si la informatii care le permit pacientilor intelegerea modului de administrare a medicamentelor, evitarea factorilor de risc, evitarea “declansatorilor” care agraveaza boala, precum si un comportament adecvat in cazul in care simptomele se agraveaza.

Majoritatea astmaticilor au nevoie de doua tipuri de medicamente: medicatia “de control” (in special agenti anti-inflamatori de tipul glucocorticosteroizilor inhalatori), care trebuie luata in fiecare zi pentru a preveni simptomele si crizele de astm; si medicatia “la nevoie” (medicamente cu actiune bronhodilatatoare cu actiune rapida), care trebuie sa fie la indemana in orice moment pentru a trata crizele si a dilata rapid caile respiratorii.

Cati oameni sunt afectati de astm?

Potrivit raportului Global Burden of Asthma aproximativ 300 de milioane de oameni din inteaga lume au astm in acest moment. Raportul este o compilatie de date referitoare la raspandirea si impactul astmului in intreaga lume.

Astmul afecteaza oameni indiferent de etnie, categorie socio-economica sau varsta. Adeseori astmul apare in timpul copilariei si este cea mai obisnuita cauza a absenteismului scolar.

Raportul Global Burden of Asthma a fost realizat de Initiativa Internationala pentru Astm (GINA) cu ocazia Zilei Internationale a Astmului 2004. Documentul atesta faptul ca multi pacienti din intreaga lume au nevoi nesatisfacute legate de astmul lor, fapt ce conduce la un control deficitar al acestuia. in unele zone, de exemplu in Orientul Mijlociu sau in fostele state baltice, astmul nu este diagnosticat corect si multe persoane care au simptome astmatice prezente nu stiu ca sufera de aceasta boala.

In alte zone, cum ar fi Asia Centrala si Pakistan, lipsa de informatii si conceptiile gresite despre astm si tratamentul lui au drept consecinte un management neadecvat al bolii.

Pe de alta parte, in alte regiuni ale lumii, preturile medicamentelor restrictioneaza accesul la medicatia pentru astm. Chiar si in regiuni ca Europa de Vest si America de Nord astmul nu este tratat in mod corespunzator sau tratamentul nu respecta recomandarile ghidurilor terapeutice internationale, cum este GINA, sau cu alte principii derivate din medicina bazata pe dovezi.

Raportul, disponibil la www.ginasthma.org, prezinta de asemenea cresterea prevalentei astmului in intreaga lume, in conditiile in care comunitatile adopta stilul de viata occidental si se urbanizeaza. Se estimeaza ca inca 100 de milioane de persoane se vor imbolnavi de astm pana in anul 2025.

Care sunt cauzele astmului?

Cauzele astmului sunt inca insuficient intelese. Cresterea prevalentei acestei boli in intreaga lume ramane unul dintre cele mai mari mistere ale medicinei moderne.

Acum zece ani exista teoria conform careia gazele de esapament si poluarea aerului reprezinta cauzele posibile ale epidemiei de astm. Se stie acum ca situatia este mult mai complexa. Cercetatorii studiaza rolul factorului genetic, precum si modul in care se dezvolta sistemul imunitar in primii ani ai vietii.

In prezent cauzele care declanseaza criza astmatica sunt mult mai bine cunoscute si intelese. Persoanele astmatice prezinta o inflamatie cronica a cailor aeriene. Sub actiunea unei game largi de factori, caile respiratorii ale pacientului astmatic se contracta mult mai repede decat la o persoana care nu sufera de aceasta afectiune.

Factorii care pot genera o criza astmatica (numiti si “factori declansatori”) includ alergenii inhalati (cum ar fi acarienii, polenul, alergenii proveniti de la caini si pisici), fumul de tigara, poluarea aeriana, efortul fizic, reactiile emotionale puternice (cum ar fi rasul sau plansul intens), factorii iritanti chimici si anumite medicamente (aspirina si beta-blocanti). Fiecare astmatic reactioneaza la anumiti factori si un pas important in obtinerea controlului bolii este identificarea si evitarea lor.

Diagnosticare

Informatiile necesare pentru a diagnostica astmul pot fi oferite de un istoric medical atent, examinarea fizica si teste ale functiei plamanilor. Masurarea functiei pulmonare este utila atat pentru diagnosticul de astm cat si pentru a monitoriza evolutia bolii si nivelul de control.

Aceste teste includ spirometria, o investigatie care evalueaza limitarea fluxului de aer, si PEF (peak-expiratory flow), debitul de varf, ce masoara viteza maxima la care fluxul de aer poate iesi din plamani.

Spirometria se realizeaza in cabinete specializate, in timp ce PEF-ul poate fi testat cu peak-flow-metre portabile, din plastic, ideale pentru utilizarea la domiciliu sau la locul de munca. Monitorizarea fluxului de varf este pentru multi pacienti o metoda eficienta de monitorizare a bolii precum si de evaluare a modului in care raspund la tratament.

De unde pot afla mai multe lucruri?

Mai multe detalii despre astm si despre un program de management eficient, bazat pe dovezi, pot fi gasite in documentele GINA disponibile la www.ginasthma.org.

Pe langa elaborarea unor documente educative variate, GINA organizeaza anual in luna mai, Ziua Mondiala a Astmului, un eveniment de sensibilizare a opiniei publice la problema pe care astmul bronsic o reprezinta in prezent.


Citeste si despre:

Primul ajutor in caz de astm indus de efortul fizic Astmul bronsic este agravat de fumat Nasterea prin cezariana - factor de risc pentru astm? Prim ajutor in caz de astm bronsic Medicamente folosite pentru controlul astmului Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Remedii naturiste pentru astm Astmul bronsic si alergiile - raspunsuri la intrebari frecvente Alergiile - Anafilaxia, rinita alergica, astmul bronsic, dermoalergiile, alergii medicamentoase, alimentare si alergii la veninul insectelor (simptome si tratament) Primul ajutor in cazul obstructiei acute de cai respiratorii Tratamentul infectiilor respiratorii acute si cronice prin terapia cu aerosoli