Renuntarea la carne poate duce la cresterea riscului de accident vascular cerebral?

Actualizat: 20 Septembrie 2019
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Prezentare generala


Dietele vegetariene si vegane au devenit din ce in ce mai populare in ultimii ani, in mare parte datorita beneficiilor percepute pentru sanatate, dar si datorita preocuparilor cu privire la bunastarea mediului si animalelor. De asemenea, este bine cunoscut faptul ca o dieta bazata pe plante poate reduce riscul de boli de inima.

Cu toate acestea, cercetarile recente au descoperit ca dietele vegane si vegetariene ar putea pune organismul in pericol sa dezvolte o alta afectiune: accidentul vascular cerebral.

Publicat in Marea Britanie, un nou studiu de specialitate a analizat persoanele care au diete bazate pe carne, persoanele ce mananca peste si persoanele vegetariene pe parcursul unei perioade de urmarire de 18 ani.

Conform constatarilor, vegetarienii si persoanele care mananca doar carne de peste au avut rate cu 22% si 13% mai mici de a dezvolta boli de inima, comparativ cu cei care au mancat carne. Pe langa acest lucru, cercetatorii au descoperit un aspect foarte surprinzator. Acesta consta in faptul ca vegetarienii au prezentat un risc de accident vascular cerebral cu aproximativ 20% mai mare decat persoanele care mananca produse din carne.

Acest risc a fost asociat in mare parte cu accidentul vascular cerebral de tip hemoragic.

Legatura dintre o dieta lipsita de carne si riscul de a dezvolta accident vascular cerebral

Rolul pe care il are carnea in mentinerea sanatatii cerebrale

Dieta vegetariana si riscul de AVC

Accidentul vascular cerebral hemoragic este un tip de accident vascular cerebral cauzat de ruptura unui vas de sange slabit. Consecinta sa consta in extravazarea sangelui la nivelul parenchimului cerebral. Cele mai frecvente cauze includ hipertensiunea arteriala necontrolata si ruperea unui anevrism cerebral.

Specialistii explica faptul ca accidentele vasculare cerebrale de tip hemoragic pot provoca mai multe daune si cazuri de deces decat cele ischemice. Acestea din urma sunt cauzate in principal de blocarea fluxului de sange catre creier de un anumit tromb sau cheag de sange.

Studiul prin care s-a observat legatura dintre alimentatia fara carne si riscul de accident vascular cerebral a inclus informatii despre 48188 de persoane cu varste cuprinse intre 40 si 50 de ani, fara antecedente de boli coronariene sau accidente vasculare cerebrale. Aceste persoane au fost impartite in diferite grupuri, acestea fiind reprezentate de:
• Mancatori de carne;
• Mancatori de peste (pescetarieni);
Vegetarieni si vegani.

Studiul reprezinta un proiect ideal prin care se doreste examinarea efectelor pe termen lung ale tiparelor alimentare asupra sanatatii. Astfel, autorii au acordat o atentie deosebita la numerosi factori sociodemografici si au aplicat metode statistice riguroase pentru a obtine cele mai bune rezultate.

Necesitatea unor studii suplimentare

In timp ce cercetarile anterioare au asociat alimentatia vegetariana cu un risc redus de boli coronariene (comparativ cu alimentatia ce contine carne), s-au raportat putine date cu privire la riscul de accident vascular cerebral.

Pe masura ce preocuparile de sanatate, de mediu si de etica au capatat din ce in ce mai multa importanta, multe persoane s-au indreptat catre diete vegetariene sau vegane. Cu toate acestea, pe langa beneficiile potentiale pentru sanatate, s-a descoperit ca dietele fara carne pot fi insotite si de anumite pericole. Astfel, unele cercetari au aratat ca nivelurile foarte scazute de colesterol ar putea fi corelate cu un risc mai mare de accident vascular cerebral hemoragic, in ciuda faptului ca nivelurile reduse pot oferi protectie impotriva bolilor de inima.

Specialistii afirma ca riscul mai mic de boli coronariene nu depaseste riscul crescut de accident vascular cerebral la vegetarienei. In prezent, toate concluziile cu privire la riscul de accident vascular cerebral sunt trase pe baza a putine cercetari, astfel incat sunt necesare studii suplimentare pentru a vedea daca aceste presupuneri sunt valabile si pentru alte populatii.

Dietele pe baza de plante si continutul redus de nutrienti

Expertii din domeniul sanatatii sugereaza ca riscul crescut de accident vascular cerebral ce se asociaza cu dietele vegetariene sau vegane poate reflecta un nivel redus al colesterolului din sange, dar si un aport scazut al unor anumite substante nutritive esentiale.

Rata crescuta de accident vascular cerebral hemoragic in grupul vegan/vegetarian pare surprinzatoare. Cu toate acestea, dupa cum subliniaza autorii studiului, aceste descoperiri nu sunt diferite fata de alte cercetari mai vechi. Acestea din urma coreleaza dietele vegetariene cu rate mai mari ale aparitiei accidentului vascular cerebral si afirma ca produsele din carne contin anumite substante ce pot avea efecte protectoare asupra creierului. Totusi, sunt necesare cercetari suplimentare pentru a se intelege exact motivele pentru care riscul este mai mare pentru AVC-urile de tip hemoragic.

Un lucru care ar putea contribui la riscul mai mare de AVC hemoragic consta in faptul ca vegetarienii si veganii au un risc mai mare de a dezvolta carente de vitamina B-12, vitamina D si alte substante nutritive importante care pot duce la boli neurologice cand sunt in deficit.

Daca organismul are un deficit nutritional, exista un risc mai mare de instalare a unor probleme de sanatate. Carentele nutritionale, in special cele de vitamine (B6, B9, B12), cresc semnificativ riscul de accident vascular cerebral. De asemenea, carenta de vitamina D poate avea aceleasi efect negativ.

Astfel, este extrem de important ca persoanele vegetariene sau vegane sa discute cu medicul lor despre carentele nutritionale, iar acestea sa fie evaluate corespunzator. In acest mod se pot observa la timp orice probleme asociate alimentatiei si se pot aborda cele mai bune solutii de tratament.

Carnea si sanatatea creierului

Creierul este un organ extrem de gras, aproximativ 60% din acesta fiind alcatuit din grasime. 20% din aceasta grasime are proprietati extraordinare pentru sanatate, fiind reprezentata de acidul docosahexaenoic.

Acidul docosahexaenoic, prescurtat DHA, are urmatoarele proprietati:
• Formeaza mielina, adica stratul ce izoleaza nervii si neuronii;
• Mentin integritatea barierei hematoencefalice;
• Ajuta la dezvoltarea cortexului.

Fara DHA, conexiunile complicate ce sunt necesare pentru buna functionare a creierului nu ar putea avea loc in mod corespunzator. Trebuie stiut ca alimentele vegetale nu contin acest acid, astfel incat o dieta fara carne ar putea duce la efecte secundare. Vegetalele ofera un acid gras Omega-3, adica acidul alfa linoleic, dar acesta este transformat cu greu de organism in acid docosahexaenoic.

Concluzii

Cercetarile recente au ajuns la concluzia ca persoanele care urmeaza diete vegane sau vegetariene au un risc mai mic de a dezvolta boli coronariene, dar asociaza un risc crescut de accident vascular cerebral hemoragic. Expertii considera ca acest lucru se intampla, deoarece dietele pe baza de plante nu contin anumite substante nutritive esentiale. Totusi, sunt necesare mai multe studii suplimentare pentru a se afla mult mai multe detalii despre asocierea dintre dietele fara carne si riscul de AVC.

Persoanele care doresc sa reduca atat riscul de boli coronariene, cat si pe cel de accident vascular cerebral trebuie sa gaseasca un echilibru nutritional. Solicitarea sfatului unui medic este extrem de importanta, acesta putand sa ofere informatii cu privire la cel mai bun plan alimentar pentru o persoana. De asemenea, exercitiile fizice, consumul de lichide, odihna si evitarea stresului reprezinta alte modalitati ce trebuie luate in calcul cand se doreste adoptarea unui stil de viata sanatos.

Bibliografie:
George Citroner, Study Finds Vegetarian and Vegan Diets May Increase Stroke Risk: What to Know, https://www.healthline.com/health-news/can-vegan-diet-increase-stroke-risk-what-to-know


Citeste si despre:

Dieta vegetariana si impotenta Proteinele in dieta vegana Dieta poate ajuta la ameliorarea simptomelor artritei reumatoide? Dieta in functie de grupa sanguina Dieta macrobiotica Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral 10 mituri combatute despre diete Cum sa urmati corect un regim alimentar vegetarian Care este diferenta dintre un vegan si un vegetarian Scaderea in greutate: exista o dieta ideala? Dieta potrivita pacientilor cu alergii de primavara