Afectiuni lombare care necesita interventie chirurgicala

Actualizat: 06 Mai 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Ruxandra Iliescu
Consultant medical:

Dr. Ruxandra Iliescu
Medic rezident - Chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva

Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti

Chirurgia lombara


In functie de diagnostic, interventiile chirurgicale in sfera lombara pot reprezenta fie prima varianta de tratament, ceea ce se intampla in rare cazuri, fie alternativa de electie in durerile lombare refractare la majoritatea tratamentelor medicale.

Daca aveti dureri constante sau daca durerile apar frecvent si interfera cu somnul, cu indeplinirea atributiilor de la serviciu sau cu restul activitatilor zilnice, atunci este posibil sa fie necesar tratamentul prin interventie chirurgicala in zona coloanei vertebrale lombare.

In general, pacientii care au nevoie de o interventie chirurgicala lombara se impart in doua mari grupuri: un grup de pacienti care sufera de dureri lombare cronice si nevralgii sciatice si care sunt de obicei diagnosticati cu hernie de disc, stenoza spinala, spondilolisteza sau fracturi vertebrale, si un al doilea grup, acela al pacientilor care prezinta doar dureri in zona lombara, neinsotite de afectarea nervului sciatic; in acest ultim grup, pacientii sufera de o durere cauzata de degenerarea discurilor intervertebrale odata cu inaintarea in varsta.

De obicei rezultatele interventiilor chirurgicale lombare sunt mai predictibile in cazul persoanelor care prezinta si afectarea nervului sciatic, in cazul celor care sufera doar de dureri lombare izolate, eficacitatea interventiilor fiind mai scazuta.

Afectiuni care necesita tratament chirurgical

Hernia de disc
Aceasta este o afectiune in cadrul careia invelisul extern al discului intervertebral, alcatuit din inele concentrice de tesut conjunctiv, este lezat, permitand partii interioare a discului - care are o consistenta gelatinoasa - sa proemine in afara, comprimand nervii din jur.

Astfel apare durerea de tip sciatic, care iradiaza in lungul membrului inferior. Deseori hernia de disc mai este numita si ruptura de disc intervertebral.

Stenoza spinala
Se caracterizeaza prin ingustarea canalului osos prin care trec maduva spinarii si nervii spinali. Stenoza spinala este de obicei cauzata de dezvoltarea exagerata a osului ca urmare a osteoartritei coloanei vertebrale.

Compresia exercitata asupra nervilor in cazul stenozei spinale conduce la dureri lombare, parestezii la nivelul membrelor inferioare si pierderea controlului vezical si/sau intestinal. Acesti pacienti pot prezenta dificultati la parcurgerea oricarei distante si dureri severe la nivelul membrelor inferioare.

Spondilolisteza
Afectiune in cadrul careia o vertebra aluneca de la locul ei de la nivelul coloanei. Ca urmare a tentativelor coloanei vertebrale de a se stabiliza, articulatiile dintre vertebra care si-a modificat pozitia si vertebrele adiacente se maresc, conducand la comprimarea nervilor rahidieni la orificiile de iesire ale acestora prin gaurile intervertebrale. Spondilolisteza cauzeaza atat dureri lombare cat si dureri la nivelul membrului inferior, pe traiectul nervului sciatic.

Fracturile vertebrale
Fracturi cauzate de traumatisme ale vertebrelor sau aparute ca urmare a surparii osteoporotice a corpurilor vertebrale. Fracturile vertebrale conduc la aparitia durerilor lombare si a celor de la nivelul membrului inferior - prin comprimarea radacinilor nervilor spinali.

Proceduri chirurgicale

Iata cateva dintre cele mai des utilizate proceduri chirurgicale:

1. In cazul herniei de disc:

Laminectomia/ discectomia: in cadrul acestei interventii sunt indepartate portiunea dorsala a vertebrei afectate si o portiune ligamentara pentru a se putea extrage discul herniat, in scopul decomprimarii maduvei spinarii si a radacinilor nervilor rahidieni.

Microdiscectomia: ca si in cazul discectomiei, aceasta procedura extrage discul herniat printr-o incizie efectuata la nivelul spatelui, cu amendamentul ca incizia este mult mai mica iar medicul utilizeaza un microscop special pentru a putea localiza discul herniat.

Faptul ca incizia are dimensiuni mici scade marimea cicatricii postoperatorii si intensitatea durerii post-interventie. Se pare ca perioada de recuperare dupa interventie este aceeasi ca si in cazul discectomiei clasice.

Chirurgia laser: progresele tehnice din ultimele decenii au facut posibila utilizarea laserelor in cadrul operatiilor de hernie de disc. In timpul acestor interventii chirurgul insereaza un ac la nivelul discului si apoi elibereaza cateva pulsuri laser la acel nivel pentru a vaporiza tesutul din interiorul discului. Astfel se reduce volumul acestuia si se miscoreaza presiunea exercitata de disc asupra nervilor din jur.

Scaderea intensitatii durerilor in cazul acestei interventii nu este remarcata imediat de pacient; desi se poate intoarce la activitatile zilnice dupa 3-5 zile de la interventie, durerea scade in intensitate abia dupa cateva saptamani sau luni post-interventie. Actualmente exista anumite controverse in lumea medicala asupra eficacitatii acestui tip de interventie.

2. In cazul stenozei spinale:

Laminectomia: atunci cand ingustarea canalului vertebral comprima radacinile nervilor rahidieni cu aparitia de dureri sau parestezii, medicii recurg la decomprimarea canalului vertebral, apeland la un procedeu chirurgical numit laminectomie.

Se practica o incizie larga, al carei scop este inlaturarea partiala a ligamentelor si a osteofitelor aparute in urma osteoartritei. Interventia este laborioasa si necesita internare in spital si efectuarea de sedinte de fizioterapie pentru recapatarea fortei si mobilitatii coloanei vertebrale.

3. In cazul spondilolistezei:

Fuziunea spinala: atunci cand alunecarea unei vertebre produce largirea spatiului dintre doua fatete articulare adiacente tratamentul implica atat laminectomia (descrisa mai sus) cat si fuziunea spinala. Fuziunea spinala este o interventie chirurgicala prin care doua sau mai multe vertebre alaturate sunt fixate cu ajutorul unor grefe osoase, al unor suruburi sau al unor tije pentru a opri alunecarea unei vertebre. Fragmentele utilizate pentru grefare provin din alte zone precum soldul sau bazinul. In anumite cazuri se poate utiliza tesut osos provenit de la un donator.

Chiar daca interventia in sine are o rata mare de succes, ambele tipuri de grefare au dezavantajele lor. Utilizarea de tesut osos propriu presupune o alta interventie chirurgicala in timp ce utilizarea unei grefe provenite de la un donator prezinta riscul transmiterii unei infectii si de asemenea exista riscul respingerii grefei.

In ultimii ani au aparut niste proteine speciale, numite proteine osoase morfogenice, care sunt utilizate pentru a stimula cresterea osoasa, eliminand necesitatea grefelor. Proteinele sunt plasate in zona afectata a coloanei vertebrale in interiorul unor bureti speciali de colagen. Indiferent de felul in care se realizeaza fuziunea spinala, aria implicata devine, post-operator, fixata si rigida.

4. In cazul fracturilor vertebrale osteoporotice:

Vertebroplastia: atunci cand durerea lombara este cauzata de o fractura aparuta prin osteoporoza sau traumatism medicii pot efectua o mica incizie cutanata deasupra ariei afectate, prin care se injecteaza o un polimer numit polimetacrilat in vertebra fracturata, ceea ce scade durerea si stabilizeaza coloana vertebrala. Metoda este efectuata ambulatoriu sub anestezie locala.

Kyfoplastia: asemanatoare vertebroplastiei, kyfoplastia este utilizata pentru a scadea durerea si a stabiliza coloana vertebrala in urma unor fracturi osteoporotice. Kyfoplastia este o procedura in doi timpi. Initial medicul introduce un dispozitiv asemanator unui balon pentru a reface inaltimea si forma coloanei vertebrale.

Ulterior, se injecteaza polimetacrilat pentru a repara vertebra fracturata. Procedura decurge sub anestezie si in anumite cazuri poate fi efectuata ambulatoriu.

5. In cazul durerilor lombare cauzate de afectarea degenerativa a discurilor vertebrale:

Terapia electrotermica intradiscala: una dintre cele mai noi si mai putin invazive terapii adresate durerii lombare; implica inserarea unui fir conductor in interiorul discului vertebral, printr-o mica incizie la nivelul pielii in zona lombara. Trecerea unui curent electric prin acest fir intareste fibrele de colagen si le apropie, micsorand volumul discului intervertebral. Procedura se poate efectua ambulatoriu, sub anestezie locala. Actualmente eficacitatea terapiei electrotermice intradiscale este subiect de dezbatere in lumea medicala.

Fuziunea spinala: atunci cand discul alterat produce durere chirurgul poate recomanda inlocuirea sa si fuzionarea acestuia pentru a scadea intensitatea durerilor. Fuziunea poate fi realizata prin abdomen - fuziune lombara anterioara sau prin zona lombara - fuziune lombara posterioara. Procedura are o rata de succes de 60-70%. Interventia trebuie insa sa fie efectuata doar in cazul in care reprezinta ultima alternativa terapeutica.

Inlocuirea discului vertebral: atunci cand un disc vertebral este herniat una dintre alternative la interventia de discectomie - interventie chirurgicala in cadrul careia discul este indepartat - este interventia de inlocuire a discului cu un disc confectionat dintr-un material sintetic special.

Inlocuirea discului afectat cu un disc artificial restabileste inaltimea spatiului intervertebral si mobilitatea normala a coloanei la acel nivel. Exista mai multe tipuri de discuri artificiale, astfel incat acestea sa poata fi adaptate in cazul oricarei arhitectonici a coloanei vertebrale.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Ovidius Clinical Hospital
Tel: 0241480400
Constanta, DN 2A, Km 202+880

Citeste si despre:

Sfaturi pentru prevenirea hiperlordozei Aspecte importante despre operatia de hernie de disc Indicatiile opiozilor in tratamentul stenozei spinale Hematomielia poate duce la paralizie daca nu este tratata la timp Endometrioza - proliferare endomentru, generalitati Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Fizioterapia in scolioza Ce trebuie sa stim despre biopsia renala Ce este chiropraxia? Cum pot fi ameliorate durerile lombare? Recuperarea medicala pentru durerile lombare