Stilul de viata si planul alimentar pot sta la baza declansarii unui atac de cord sau accident vascular cerebral. In acelasi timp, acestea pot preveni aparitia unor boli cardiovasculare grave - de multe ori fatale. Primul pas in diminuarea riscului acestor doua conditii este acela de a elimina obiceiurile nesanatoase care contribuie la dezvoltarea acestora.
Multe conditii, inclusiv hipertensiunea artertiala, nivelul ridicat de colesterol, fibrilatia atriala sau diabetul zaharat, cresc probabilitatea ca o persoana sa aiba atac de cord sau accident vascular cerebral. Din fericire, exista numeroase metode de a diminua aceste riscuri, dar si metode de prevenire sau ameliorare a multor situatii ce contribuie la declansarea unui accident vascular cerebral sau atac de cord.
- Imbunatatirea nivelului de colesterol. Riscul afectiunilor cardiovasculare se mareste odata cu cresterea valorii totale a colesterolului. Un nivel total de colesterol peste 200, cu HDL (colesterol bun) sub 40 si valoarea colesterolului rau (LDL) peste 160, indica un risc major de boli de inima. Desigur, interpretarea valorilor colesterolului total trebuie sa fie individualizata, luand in considerare toti factorii de risc pentru bolile de inima.
- Controlul tensiunii arteriale. Foarte multe persoane au hipertensiune arteriala - un factor comun al bolilor de inima. Unul din patru adulti are tensiunea arteriala sistolica peste 140 si tensiunea arteriala diastolica de peste 90. La fel ca si in cazul colesterolului, aceste valori variaza de la un individ la altul, dar in cazul celor care sufera de hipertensiune arteriala exista un risc mai ridicat de a face atac de cord sau accident vascular cerebral. In prezent este mai usor sa controlati tensiunea arteriala, deoarece medicamentele actuale sunt eficiente, sigure si usor de utilizat.
- Mentinerea unei greutati corporale sanatoase. Excesul de greutate pune o presiune semnificativa asupra inimii si agraveaza o serie de boli care pot creste riscul de boli de inima. Cercetatorii spun ca este o certitudine faptul ca obezitatea in sine este un factor determinant in majoritatea cazurilor de atac de cord si accident vascular cerebral.
Urmati o dieta sanatoasa si faceti exercitii fizice regulate, pentru a pierde in greutate si apoi pentru a va pastra o greutate normala in scopul reducerii probabilitatilor aparitiei bolilor de inima.
- Consumati cu moderatie ciocolata neagra. Mai multe studii arata ca persoanele care mananca ciocolata neagra pot reduce riscul declansarii bolilor de inima cu aproape 40%, de diabet zaharat si accident vascular cu aproximativ 30%. Pana cand cercetatorii vor stabili care este cantitatea optima de ciocolata neagra pe care sa o consumati in siguranta, consumati cantitati mici de ciocolata neagra, astfel incat sa nu exagerati si sa nu acumulati kolograme nedorite.
- Faceti exercitii fizice moderate in fiecare zi. Exercitiile moderate scad riscul de atac de cord cu 50%. Asigurati-va ca faceti cel putin 30 de minute de miscare pe zi, cel putin 5 zile pe saptamana. Cele 30 de minute pot fi impartite in mai multe parti pe parcursul zilei si pot fi alergari, plimbari usoare sau antrenamente la sala de fitness.
- Mergeti mai devreme la somn. Un studiu recent pe un numar mare de subiecti a constatat ca cei care au dormit mai putin de sapte ore pe noapte aveau un risc mai mare de aparitie a bolilor cardiovasculare. Cercetatorii cred ca lipsa de somn creste nivelul hormonului de stres, presiunea arteriala si nivelul de zahar din sange. Este important sa dormiti cel putin sapte ore pe noapte. Daca rutina zilnica va cere sa va treziti prea devreme, incercati sa mergeti seara la somn, cu o ora mai devreme decat de obicei.
- Consumati peste, cel putin o data pe saptamana. Mancati peste saptamanal - sote, la gratar sau cuptor sau chiar prajit (cat mai putin posibil). Studiile au constatat ca cei care mananca peste cel putin o data pe saptaman,a prezinta un risc mai scazut de a dezvolta boli cardiovasculare. Beneficiile sunt in aceeasi masura si pentru femei si pentru barbati, iar aportul regulat de peste reduce semnificativ riscul aparitiei fibrilatiei atriale - batai rapide, neregulate ale inimii - o cauza majora de moarte subita.
- Mergeti la dentist. Aveti grija de dantura dumneavoastra si curatati-va dinti intr-un cabinet stomatologic la fiecare 6 luni, pentru a reduce riscul de atac de cord cu 25% si riscul de accident vascular cerebral cu 13%. De asemenea, un medic dentist poate detecta prematur anumite semne ale unor afectiuni cardiace - cum ar fi gingii umflate sau caderea anormala a dintilor.
- Faceti mai mult sex. Da, ati citit bine. Pe langa implicatiile sentimentale, activitatea sexuala este considerata activitate fizica. Conform statisticilor, barbatii care fac sex de cel putin doua ori pe saptamana sunt mai putin susceptibili de a suferi un accident vascular cerebral sau alte probleme cardiovasculare, decat cei care fac mai putin sex. Barbatii de varsta medie trebuie sa stie ca activitatea sexuala frecventa nu va creste riscul de accident vascular. Dimpotriva, activitatea sexuala regulata poate oferi protectie impotriva bolilor coronariene.
- Luati vitamine din complexul B in fiecare dimineata. In cadrul unui studiu efectuat pe pacientii care au suferit interventii chirurgicale asupra arterelor si care au luat in prealabil o combinatie de trei vitamine B (acid folic, B6 si B12), au prezentat un nivel mai scazut de homocisteina, o substanta ce este asociata cu riscul ridicat de boli de inima. In plus, dilatatia vaselor de sange la cei care au luat vitaminele B era mai mare decat la cei care nu au luat aceste vitamine.
- Reduceti consumul de bauturi acidulate indulcite si beti suc de portocale. Motivul este legat de raspunsul organismului la inflamatii. Inflamatia cronica asociata cu bolile de inima este influentata in mod semnificativ de ceea ce consumati, alimente si bauturi.
De exemplu, oamenii de stiinta au descoperit ca apa indulcita cu glucoza a declansat o reactie inflamatorie la subiecti, in timp ce un pahar de suc de portocale cu aceeasi cantitate de calorii nu a avut acelasi efect. Cercetatorii sustin ca proprietatile antiinflamatorii ale vitaminei C si a flavonoidelor din sucul de portocale au oferit protectie impotriva inflamatiei. De asemenea, acidul folic din sucul de portocale protejeaza inima si reduce nivelul homociteinei.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.