Stejarul face parte din familia
Fagaceae, este raspandit in zonele cu clima temperata din Europa, Asia si
cateva regiuni din Africa de Nord. In Romania este intalnit mai ales in zonele
de campie si de deal, in lunci si depresiuni. Este un arbore inalt, viguros,
ajunge pana la 50 m inaltime si 1-2 m in diametru, cu ramuri noduroase si
coroana bogata. Scoarta sa este maron- negricioasa, aspra si brazdata adanc
longitudinal si transversal. Coaja de pe ramurile tinere este neteda. Frunzele
au coditele scurte si sunt alcatuite din 4-8 perechi de lobi si sunt alterne.
Stejarul infloreste in luna mai, florile sale sunt dispuse monoic in amentii.
Fructele sale este achene, se numesc ghinde si cresc grupate cate 2-5 pe un
peduncul.
Substantele continute sunt: acid cvercitanic, acid elagic si galic,
principii amare, tanin, cvercina, fluroglucina, substante pectice, rezine,
oxalat de calciu, pentadigaloilglucoza, acid ciclogalifaric si hidrati de
carbon.
Stejaul are urmatoarele calitati: astringent, antiseptic, antidiareic, hemostatic
de suprafata, antiinflamator, dezodorizant. In fitoterapie se utilizeaza coaja
neteda, care trebuie recoltata primavara, cand se desprinde usor, dar numai de
pe ramurile de 3- 5 ani, cu grosime de pana la 10 cm. Alte utilizari: este
foarte apreciat in industria mobilei.
Uz intern:
- intoxicatii cu alcaloizi sau metale diaree severa – sub forma de infuzie de coaja maruntita sau din pulbere de ghinda coapta.
Uz extern:
- arsuri, degeraturi, diaree, eczeme exudative, enterite, epitaxis, fistule anale, gingivite, hemoragii diverse, hemoroizi, leucoree, melene, metroragii, seboree, transpiratia excesiva a mainilor si picioarelor - sub forma de gargara, spalaturi, cataplasme, comprese, bai de sezut, infuzie din coaja, pulberea de coaja aplicata ca atare.
Contraindicatii:
- Se evita administrarea interna pentru ca poate produce tulburari renale si necroza ficatului! Aplicatiile externe nu se fac pe suprafete mari!