Compozitie
oxacilina: Oxacilina sodica monohidrat, echivalent cu 250 mg oxacilina/capsula. Oxalin: Oxacilina sodica monohidrat, echivalent cu 500 mg oxacilina/capsula.
Actiune terapeutica
Oxacilina este o penicilina semisintetica apartinand grupei izoxazolilpenicilinelor. penicilinele apartinand acestei grupe sunt eficace in infectiile provocate de majoritatea stafilococilor, fapt pentru care se mai numesc si peniciline antistafilococice. Datorita catenei voluminoase prezente in molecula, oxacilina este rezistenta la actiunea hidrolitica a penicilinazei, b-lactamaza secretata de stafilococii rezistenti la penicilina G (protectia stereochimica impiedica enzima sa atinga nucleul b-lactamic si sa il desfaca). Actiunea bactericida fata de stafilococul auriu este sinergica cu cea a aminoglicozidelor. in rest spectrul antibacterian al oxacilinei este asemanator celui al penicilinei G, dar sensibilitatea germenilor este mai mica; CMI fata de stafilococii penicilinazo-negativi si fata de streptococi (exceptand pneumococii) sunt mai mari. Enterococul si germenii gramnegativi sunt putin sensibili.CMI (g/ml) staphylococcus pyogenes (penicilinazo-negativ): 0,35 staphylococcus pyogenes (penicilinazo-secretor): 0,40 streptococcus pyogenes grup A: 0,05 - 0,1 streptococcus pneumoniae: 0,5 Streptococcus faecalis: >12,5 Rezistenta la izoxazolilpeniciline: exista o rezistenta intrinseca legata de o structura diferita a peretelui celular, in cazul germenilor rezistenti (modificarea sau absenta unei proteine tinta). Este cazul unor tulpini de stafilococi si tulpini de Streptococcus epidermidis. Stafilococii rezistenti la meticilina sunt rezistenti la toate penicilinele si cefalosporinele, la streptomicina si tetraciclina, dar sunt sensibili la rifampicina, vancomicina si eritromicina. Rezistenta unor germeni gramnegativi (Neisseria, Enterobacteriaceae, Pseudomonas) se datoreaza faptului ca oxacilina nu poate traversa peretele exterior al celulei, ca si a unei afinitati reduse pentru proteinele membranare specifice.
Doze si mod de administrare
Examenul microbiologic, destinat identificarii germenului responsabil pentru infectie si determinarea sensibilitatii acestuia la izoxazolilpeniciline este obligatoriu. Durata tratamentului depinde de tipul si gravitatea infectiei, de raspunsul clinic al bolnavului la medicatie. In infectiile stafilococice severe tratamentul va dura minimum 14 zile. Acesta trebuie continuat cel putin 48 de ore de la disparitia febrei si a simptomelor bolii. In cazul endocarditei si a osteomielitei durata terapiei cu oxacilina poate fi si mai lunga.
Indicatii
Tratamentul infectiilor stafilococice. Infectii ale pielii si ale tesuturilor moi: dermatite, furunculoze, antrax, flegmoane, limfadenite, mastite, plagi si arsuri infectate. Infectii ORL: otite externe, abcese dentare. Infectii ale tractului urogenital: sunt rareori datorate stafilococilor penicilinazo-secretori (pielonefrite, pielocistite, endometrite). Alte infectii: osteomielite, artrite purulente, enterocolite cu stafilococ. in cazul endocarditelor sau a septicemiilor stafilococice se va recurge la tratament parenteral !
Contraindicatii
Hipersensibilitate la peniciline si cefalosporine.
Masuri de precautie
Penicilinele antistafilococice nu se administreaza la persoanele cu hipersensibilitate la peniciline. Se impune prudenta la bolnavii cu antecedente de astm sau diateza alergica. Se evita administrarea per os la bolnavii cu infectii severe sau cu tulburari gastrointestinale. Poate sa apara o suprainfectie cu microorganisme rezistente, in care caz se intrerupe administrarea oxacilinei. in cazuri grave in care se suspecteaza o infectie cu stafilococi secretori de penicilinaza, tratamentul cu oxacilina se incepe inainte de a obtine rezultatul examenului microbiologic. Se va supraveghea functia renala, hepatica si hematopoietica in cursul unei terapii indelungate cu oxacilina. Se va urmari numarul de hematii, leucocite, nivelul ureei si creatinina serica; dozele vor fi adaptate in functie de evolutia acestor valori. Se va urmari periodic si nivelul seric al transaminazelor, pentru a depista o posibila aparitie a unor anomalii ale functiei hepatice. Neexistand studii controlate care sa demonstreze inocuitatea izoxazolilpenicilinelor, acestea se vor administra la femeia insarcinata doar in caz de stricta necesitate. Deoarece oxacilina se excreta in laptele matern se va lua in considerare posibilitatea aparitiei unei sensibilizari la peniciline a sugarului.
Reactii adverse
Reactiile alergice la peniciline apar la 0,7-10 % din bolnavi. Sensibilizarea rezulta de obicei printr-un tratament anterior, dar anumiti pacienti prezinta fenomene alergice la primul contact cu o penicilina. Au fost observate doua tipuri de reactii alergice: imediate si intarziate. Reactiile imediate survin de obicei la 20 minute de la administrare si se manifesta in functie de severitate prin urticarie si prurit pana la edem angioneurotic, laringospasm, bronhospasm, hipotensiune, colaps vascular si exitus. Asemenea reactii anafilactice sunt foarte rare. Un alt tip de reactie imediata poate sa apara in intervalul 20 minute - 48 de ore de la administrare si se manifesta prin urticarie, prurit, febra; mai rar pot sa apara edem, spasm laringian si hipotensiune. Reactiile intarziate la peniciline apar dupa 48 de ore de la ingestie, uneori chiar dupa 2-4 saptamani de la debutul tratamentului. Simptomele sunt cele caracteristice unui sindrom de tip boala serului, urticarie, mialgii, febra, artralgii, dureri abdominale, eruptii cutanate. Pot sa apara si simptomele unei tulburari gastrointestinale: greata, varsaturi, diaree, stomatita. Sistemul nervos central: pot survenii reactii neurotoxice similare celor observate in decursul unui tratament cu penicilina G la doze mari de izoxazolilpeniciline, mai ales la pacientii cu insuficienta renala. Sistemul urogenital: s-a semnalat aparitia unei nefrite interstitiale la utilizarea izoxazolilpenicilinelor. Aceasta se poate manifesta prin eruptie cutanata, febra, eozinofilie, hematurie, insuficienta renala. Aceste reactii sunt reversibile, disparand dupa intreruperea tratamentului. Sistemul gastrointestinal: se va tine cont de posibilitatea unei colite pseudomembranoase la aparitia diareei in urma tratamentului cu oxacilina. Izoxazolilpenicilinele pot sa modifice flora normala a colonului, favorizand astfel proliferarea germenilor din genul Clostridium. Studiile efectuate au aratat ca o toxina produsa de Clostridium difficilae constituie cauza esentiala a colitei legata de utilizarea antibioticelor. Cazurile usoare de colita raspund la simpla oprire a tratamentului. in cazurile severe se recurge la administrare de vancomicina pe cale orala. Alte reactii: pot sa apara agranulocitoza, neutropenie, depresie medulara. Au fost raportate cazuri de hepatotoxicitate, manifestate prin febra, greturi si varsaturi, asociate unei cresteri SGOT.