ELEUTAL, comprimate

Prospect

Publicat: 07 Mai 2009 | Actualizat: 16 Aprilie 2021

Ce este Eleutal si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Sustinerea efortului si favorizarea refacerii la sportivi si la muncitorii care lucreaza in conditii de solicitare fizica intensa; stari febrile, boli consumptive, astenie fizica si psihica.

Eleutal este un preparat care furnizeaza organismului un substrat energetic usor si rapid asimilabil (glucoza din compozitia unui comprimat genereaza 15 kilocalorii), de asemenea influenteaza favorabil functiile suprarenalei (prin acidul ascorbic) in cazurile de suprasolicitare a acesteia prin efort fizic intens, crestere, sarcina, alaptare, sau in timpul diferitelor boli infectioase si preintampina starile de acidoza (glucoza si mezoinozitolul), consecutive unor perturbari in metabolismul lipidelor. Eleutalul este bine tolerat digestiv.

Mod de administrare

La sportivii de performanta in perioada precompetitionala si in competitie, de asemenea, in cursul bolilor infectioase si in cazurile de hipovitaminoza C, se recomanda 10-12 comprimate pe zi, in 3-4 prize intre mese. In perioadele de efort fizic mai moderat, in convalescenta, dupa bolile infectioase, in perioada de crestere, sarcina, alaptare, senescenta, se administreaza 2-6 comprimate pe zi. La copii se utilizeaza 1/2 din doza adultului. Comprimatele nu se inghit, ci se lasa sa se topeasca in gura.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Diabet zaharat (atentie la continutul in glucoza); hemocromatoza, talasemie, anemie sideroblastica, la cei ce primesc frecvent transfuzii de sange, la alcoolici cu deficit de folat, insuficienta hepatica grava, leziuni ale miocardului.

Precautii

Se va administra cu prudenta la cardiaci, dozele ridicate de mezoinozitol putand cauza aritmii.

Reactii adverse posibile

Nu s-au semnalat reactii adverse daca s-a respectat dozajul.

Informatii suplimentare

Compozitie

1 comprimat contine: glucoza monohidrat 2000 mg; acid ascorbic 25 mg; mezoinozitol 125 mg; acid tartric 25 mg.

Citeste si despre:

Sindromul Piriformis Metronidazolul si sarcina Anticonceptionalele si efectele secundare asupra celorlalte viscere Stenoza spinala cervicala Vitamina C in viroza respiratorie Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Galactoreea – secretia lactata patologica Sciatica Durerea in cancer Pulsul si bataile normale ale inimii Compresia nervoasa