Metropolis Medical Center este un important furnizor de servicii medicale, în special în ceea ce priveşte medicina muncii şi medicina de familie, cu sediul în Bucureşti, care a cunoscut o evoluţie impresionantă datorită seriozităţii şi profesionalismului pe care îl oferim clienţilor noştri.
Aflată pe piaţa serviciilor medicale din 2007, Metropolis Medical Center a cunoscut o permanentă dezvoltare, investiţiile realizate în decursul timpului regăsindu-se atât în sediu, în tehnologie cât şi în capitalul uman.
Dezvoltarea centrului medical a constat şi în schimbarea sediului în anul 2010 într-o zonă ultracentrală din Bucureşti ( în spatele Patriarhiei), pentru a le putea oferii clienţilor noştrii servicii medicale de calitate într-un timp cât mai redus.
Cu un portofoliu care cuprinde peste 350 de companii şi instituţii publice, totalizând peste 11.000 de pacienţi în fiecare an numai în ceea ce priveşte medicina muncii. Acestora li se mai adaugă alte cateva mii de persoane care au încredere în noi să avem grijă de sănătatea lor în diferite domenii de sănătate. Portofoliul nostru se îmbogăţeşte în mod permanent cu firme din ce în ce mai importante, dar şi cu persoane fizice care sunt interesate să beneficieze de un număr mare de servicii medicale corecte, de calitate şi la preţuri extrem de avantajoase.
Ne respectăm atât pacienţii, cât şi societăţile comerciale cu care colaborăm, întrucât vrem sa oferim servicii medicale la cele mai înalte standarde cu ajutorul unei echipe bine pregătite, flexibile şi întotdeauna preocupată de sănătatea clienţilor noştri.
Daca în cei peste 7 ani de cand evoluăm pe piaţa medicală din România am ajuns sa prestăm servicii medicale în toate oraşele mari pentru aproape 15.000 de oameni în fiecare an, peste încă 7 ani ne dorim să devenim unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii medicale din ţara noastră cu puncte de lucru in cat mai multe oraşe.
METROPOLIS MEDICAL CENTER
BUCURESTI
Bucuresti
Adresa: Str. Cpt. Mircea Vasilescu nr. 16-18, parter, sector 4
Tel: 0314370528
Fax: 0314370529
E-mail:
Web: www.metropolismedical.ro