Rolul rezonanţei magnetice în investigarea imagistică a abdomenului a crescut considerabil în ultima perioadă. Avantajele majore ale IRM faţă de CT sunt date de caracterizarea mult mai bună a leziunilor focale intraparenchimatoase şi de lipsa iradierii (importantă în special pentru persoanele tinere, pentru femeile însărcinate şi pentru persoanele care necesită investigaţii imagistice seriate – monitorizarea bolii, în special în patologia oncologică).
Examinarea RMN de ficat evidențiază leziuni hepatice pe care CT sau ecografia nu le depistează și este net superioară în caracterizarea leziunilor. Aceste avantaje, la care se adaugă lipsa iradierii, fac din IRM tehnica de elecție pentru evaluarea imagistică a patologiei hepatice.
Indicații:
Glandele suprarenale sunt organe endocrine situate deasupra fiecărui rinichi și sunt responsabile pentru producerea unui număr de hormoni esențiali, inclusiv cortizolul, aldosteronul și adrenalina.
Informațiile aduse de IRM sunt net superioare celor obținute prin tomografia computerizată. Rezonanța magnetică diferențiază mai ușor decât CT leziunile benigne suprarenaliene (adenom) de cele maligne primare sau secundare. IRM depistează grăsimea intralezională, tipică pentru adenom, prin folosirea secvențelor în ponderație T1 (in phase/out of phase). De multe ori nu mai este nevoie de administrarea substanței de contrast i.v..
Indicații:
RMN este o metodă neinvazivă de vizualizare a întregului aparat excretor (rinichi, uretere, vezică urinară). Atât RM cât și CT pot caracteriza corespunzător patologia tumorală și infecțioasă renală. Odată cu introducerea urografiei RM se poate evalua și patologia sistemului excretor renal. CT este superioară IRM în depistarea litiazei renale și ureterale. Rezonanța magnetică este utilă în caracterizarea unor leziuni cu caracter incert la CT, leziuni mici (sub 1 cm) a căror iodofilie este dificil de apreciat tomografic și în diferențierea unui chist complicat (hemoragic, infecțios) de o leziune solidă renală. IRM permite o analiză morfologică și funcțională net superioară urografiei convenționale.
Indicații:
Prostata prezintă de multe ori la vârstnici un aspect heterogen al glandei centrale (datorită hiperplaziei benigne și/sau a modificărilor inflamatorii) care face dificilă detecția precoce a leziunilor maligne prin examinarea ecografică.
IRM aduce informații suplimentare ecografiei prin capacitatea excelentă de vizualizare a arhitecturii zonale prostatice și a leziunilor de mici dimensiuni. IRM permite caracterizarea de finețe a leziunilor prostatice conform unei scale de gradare de la benign la malign și este metoda imagistică cu cea mai mare sensibilitate în evaluarea extensiei locale a tumorii.
IRM permite localizarea leziunilor suspecte și ghidarea biopsiei în arii mai dificil de abordat pe cale intrarectală (cancere inferioare, cancere ventrale).
Protocoale IRM de prostate multiparametrice permit evaluarea morfologiei, perfuziei lezionale, extensiei locale și densității tisulare (difuzia RM cu evaluarea hărților ADC).
Imagistica prin rezonanţă magnetică aduce informaţii de fineţe, cu posibilitate de reconstrucţii bi- şi tridimensionale, asupra leziunilor complexe pelvine şi prezintă o sensibilitate de 93% şi o specificitate de 97% în detecţia tumorilor maligne.
Examinarea prin rezonanță magnetică permite identificarea originii în cazul tumorilor pelvine, inclusiv a celor insuficient caracterizate ecografic. În cazul chistelor dermoide, endometrioamelor sau fibroamelor uterine (cele mai frecvente patologii care mimează ecografic patologia malignă) IRM permite, prin detecția componentelor grăsoase, sangvine sau fibroase intratumorale, un diagnostic de încredere.
În cazul leziunilor chistice solide anexiale la pacientele tinere cu markeri tumorali ușor crescuți cu aspect borderline (cu suprapuneri ale caracterelor de benignitate – malignitate) IRM pelvin aduce informații suplimentare, utile chirurgului în planificarea unei intervenții conservative sau radicale și în selecția preoperatorie a pacientelor potrivite pentru laparoscopie vs. laparotomie. IRM este utilă în identificarea cazurilor în care se pot evita proceduri chirurgicale extensive.
În caracterizarea patologiei ginecologice, IRM funcțional, prin secvențele DWI (Diffusion Weighted Imaging) și DCE (Dynamic Contrast Enhanced), permite detectarea tumorilor cu volum mic și a recurențelor timpurii, care nu prezintă modificări morfologice detectabile pe secvențele convenționale.
Aplicaţiile investigaţiei RMN în patologia ginecologică:
IRM este utilizată în evaluarea și monitorizarea afecțiunilor organelor genitale extene și a structurilor adicente la femei și la bărbați.
Indicații în:
IRM permite caracterizarea suplimentară a leziunilor testiculare și scrotale decelate în examinarea ecografică și evaluarea tumorilor testiculare și a gradului de diseminare locală sau la distanță, cu impact în alegerea tratamentului oncologic adecvat pentru pacient.
Indicații în:
IRM rectal este superioară ecografiei endorectale prin faptul că permite atât vizualizarea peretelui intestinal, cât și a structurilor anatomice pelvine de vecinătate.
Indicații: