10 alimente care agraveaza indigestia

Actualizat: 18 Aprilie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Indigestia este o tulburare a sistemului digestiv des intalnita in perioada sarbatorilor, iar Pastele nu face exceptie.

Traditionalele alimente care sunt consumate la festinul pascal nu doar ca pot ingreuna digestia, ci pot chiar agrava simptomele provocate de indigestie.

Din acest motiv, este extrem de important sa stiti cum sa va adaptati alimentatia, odata ce balonarea si greata se instaleaza.

Alimente nerecomandate in tulburarile digestive

Daca in restul anului, mesele zilnice sunt in general echilibrate si usor de digerat, de sarbatorile pascale lucrurile se schimba radical. Consumul mult mai mare de oua, carne de miel dificil de digerat, branza preparata cu zahar si colesterol in prajituri si pasca, cozonacii si abuzul de bauturi alcoolice sunt atat traditii care ne definesc poporul la mijlocul primaverii, cat si surse ale tulburarilor digestive medii si grave.

Indigestia, denumita medical dispepsie, se refera la incapacitatea tractului digestiv de a digera hrana consumata, din pricina combinatiilor alimentare gresite. Simptomele dispepsiei pot varia de la durere cronica instalata la nivelul abdomenului superior, pana la balonare, hiperaciditate si eructatie.

Tratamentul indigestiei nu implica doar administrarea de medicamente destinate tratarii simptomelor, ci si corectarea comportamentului alimentar. Exista o serie de alimente care pot agrava manifestarile clinice ale dispepsiei si pe care este necesar sa le evitati in totalitate, pana la refacerea completa a tractului digestiv.

1. Condimentele

Alimentele picante si condimentele sunt periculoase in perioada refacerii dupa instalarea indigestiei, intrucat stimuleaza sistemul digestiv deja sensibil, agravand simptomele de greata, varsaturi sau diaree. Chiar si in cazul in care consumul lor nu va produce neplaceri in mod normal, este de preferat sa va rezumati la alimente dietetice, care sa ajute la restabilirea echilibrului florei intestinale.

2. Alimentele acide

Indigestia si alte tulburari digestive au in comun excesul de acid gastric, care declanseaza simptomele neplacute asociate lor. Din acest motiv, este important sa evitati si alimentele acide, precum rosiile (inclusiv sosul de rosii), citricele (lamaia, lamaia verde, portocalele) sau strugurii.

Bauturile carbonatate sunt si ele acide daca o perla este lasata intr-un pahar de suc carbogazos peste noapte, aceasta se va dizolva pana dimineata. Prin urmare, cand va confruntati cu tulburari digestive, evitati pe cat posibil alimentele acide.

3. Lactatele

Toate produsele lactate sunt, in general, mai dificil de digerat, din cauza lactozei, un glucid regasit in lapte si derivatele sale. Lactoza produce balonare si eructatii persoanelor cu intoleranta la aceasta substanta de obicei, insa poate afecta si restul populatiei, atunci cand ajunge intr-o cantitate prea mare in organism si determina agravarea diareei.

Iaurtul, pe de alta parte, poate fi consumat chiar si in perioada de recuperare dupa o problema digestiva, precum si sortimentele de branza tare, intrucat acestea nu contin lactoza.

4. Alimentele grase

Alimentele grase impiedica sistemul digestiv sa se refaca dupa indigestie in doua moduri posibile, ambele din pricina stimularii contractiilor tractului fie prin incetinirea golirii stomacului si agravarea constipatiei, fie prin accelerarea miscarilor intestinale si acutizarea diareei. Cele doua scenarii depind de susceptibilitatea personala la constipatie sau diaree, spun medicii.

Imediat dupa un episod de indigestie, este important sa se consume alimente cat mai sarace in grasime, in cantitati mici si de mai multe ori pe zi. In acest mod, tractul digestiv nu mai este supus unei presiuni importante si se poate reface mai rapid. Evitati pe cat posibil sa consumati branza grasa, carne rosie, unt, inghetata, sosuri grase, smantana etc.

5. Alimentele prajite

Prajelile au acelasi efect ca alimentele grase asupra unui sistem digestiv bolnav fie stimuleaza intensiv miscarile intestinale, fie agraveaza constipatia si favorizeaza instalarea balonarii si a eructatiei. Mai mult decat atat, alimentele prajite au in general un continut redus de fibre, iar acestea sunt necesare pentru functionarea normala a tractului digestiv.

6. Alimentele rafinate

Painea alba, pastele albe, produsele standard de patiserie, dulciurile si zaharul sunt exemple de alimente rafinate care vor afecta suplimentar tractul digestiv. Motivul consta in aportul insuficient de fibre alimentare, necesare procesarii corecte a hranei si eliminarii ei corespunzatoare.

Mai mult decat atat, multe dintre alimentele rafinate (procesate) contin aditivi alimentari si coloranti care pot declansa simptome digestive mai grave, in prezenta unei alergii sau sensibilitati aparte la acestea. Verificati eticheta produselor procesate si evitati sa le consumati, daca au in compozitie lactoza!

7. Indulcitorii artificiali

Indulcitorii artificiali, in speta sorbitolul, sunt dificil de digerat, mai ales in urma instalarii unei tulburari digestive. Acest substituent al zaharului se regaseste in mod natural in unele fructe (prune, mere si piersici), dar si in alimente procesate, cu predecadere in guma de mestecat si produsele dietetice. Odata ce ajunge la nivelul intestinelor, sorbitolul produce gaze, balonare si diaree.

8. Bauturile alcoolice

Alcoolul are un efect toxic asupra tesutului stomacal si schimba metabolismul ficatului. Insusi consumul exagerat de alcool poate provoca indigestie si alte tulburari digestive, deci este lesne de inteles de ce bauturile alcoolice sunt interzise in perioada recuperarii dupa o problema de digestie.

9. Cofeina

Intrucat stimuleaza miscarile gastrointestinale, cofeina poate favoriza acutizarea diareei si deshidratarea organismului, fiind complet interzisa in cazul tulburarilor digestive. Nu eliminati doar cafeaua din meniu, ci si celelalte bauturi si alimente care au in compozitie cofeina ceaiul, sucurile acidulate, ciocolata etc.

10. Alimente prea dulci sau prea sarate

Alunele prajite si sarate, precum si bomboanele, de pilda, sunt exemple pentru cele doua extreme ale gusturilor. Produsele din aceste categorii pot accentua starea de greata, iritabilitatea tractului digestiv, hiperaciditatea si alte tipuri de disconfort stomacal.


Citeste si despre:

Stresul si efectele lui nocive asupra digestiei Durerile abdominale: 12 mituri Afectiuni ale cavitatii bucale Problemele de sanatate ale adolescentilor Operatia vezicii biliare Cauze si tratament in durerea abdominala Alimentele care ajuta la detoxifiere.Beneficii si importanta detoxifierii pentru organism Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Sindromul de intestin iritabil (SII) Gastrita cronica Topul alimentelor recomandate pentru o digestie buna Indigestia: tratament homeopat Dispepsia sau indigestia 14 alimente care ne ajuta sa slabim
Cere sfatul medicului ×