Terapia cu agenti chelatori

Actualizat: 23 Iulie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este terapia cu agenti chelatori?


Tratamentul cu agenti chelatori consta in administrarea de agenti chelatori care pot inlatura metalele grele din organism. Agentii chelatori sunt indicati in tratamentul intoxicatiei cu fier, plumb, mangan sau aluminiu. Ei sunt de fapt molecule chimice capabile sa (sechestreze) anumite substante cu care formeaza complexe solubile si pe care le inactiveaza astfel incat acestea sa nu precipite in organe si tesuturi.

Unul dintre cele mai utilizate chelatoare este EDTA (etilen dianim tetraacetic acid) care, injectat intravenos poate indeparta mercurul, cuprul, fierul, arsenicul, aluminiul si calciul in exces. EDTA nu este insa singurul agent chelator disponibil. Lista lor este mult mai larga si cuprinde: DMSA (acid dimercaptosuccinic), acid alfa lipoic, deferoxamina, dimercaprol, deferiprona.

Care sunt indicatiile terapiei cu agenti chelatori?

Chelatorii sunt foarte eficienti in tratarea intoxicatiilor cu metale grele, cum ar fi plumbul sau fierul. Agentul chelator se leaga de substanta nociva si impreuna sunt excretati renal. De exemplu, EDTA se leaga de ionii de fier si calciu si le scade activitatea. Agentii se administreaza atat pe cale intravenoasa cat si intramusculara.

Administrarea intravenoasa este considerata a fi cea mai avantajoasa si eficienta deoarece substanta devine disponibila imediat dupa ce este administrata iar concentartiile sunt maxime. Calea de administrare depinde si de tipul de intoxicatie care trebuie tratat. Agentii chelatori au si alte indicatii, desi unele raman deocamdata controversate.

Ei sunt utilizati si in medicina alternativa pentru tratamentul unor boli cardiace si chiar a autismului. In momentul de fata sunt efectuate studii pentru a se stabili daca agentii chelatori pot fi administrati pacientilor cu patologie cardiaca (in special boala cardiaca ischemica) si daca nu le agraveaza boala de fond.

Terapeutii care se ocupa de medicina alternativa recomanda astfel de tratamente pacientilor cu ateroscleroza si boala coronariana ischemica deoarece sustin ca agentul chelator, de exemplu EDTA, se leaga in mod specific de depozitele de calciu din placa de aterom si o distrug. Ateroscleroza este considerata a fi principala cauza de aparitie a bolii coronariene ischemice. Daca placa de ateroscleroza este indepartata, problemele cardice si-ar reduce din gravitate.

Trebuie precizat insa ca ateroscleroza este un proces difuz, in special la vasrtele inaintate, iar astfel de terapii nu s-au dovedit eficiente.

Exista ipoteze care sustin ca EDTA actioneaza si ca un important antioxidant deoarece inlatura substante care se leaga de fractiunea LDL a colesterolului, cea considerata a fi parte de baza in placa aterosclerotica. Teoria sustine ca prin inlaturarea din organism si din circulatie a unor metale de tipul cuprului si a calciului, este incetinit si procesul de aterogeneza. Cercetarile de pana in acest moment nu au demonstrat insa veridicitatea acestei teorii.

Dimpotriva, unii expertii considera ca agentii chelatori pot sa scoata cantitati importante de calciu si din structurile sanatoase ale organismului (oase, muschi), nu doar din placile de aterom. Astfel corpul este spoliat de un mineral esential si apar numeroase complicatii : osteoporoza, osteomalacie, fracturi.

Pacientii afirma insa ca terapia cu chelatori le-a ameliorat semnificativ o serie de dureri, mai ales cele asociate sclerodermiei, artritei si lupusului eritematos sitemic. Ca urmare, s-a emis ipoteza ca EDTA poate juca un rol de agent antiinflamator cu efect vasoprotector.

Este sigura terapia cu agenti chelatori?

Deocamdata specialistii recomanda utilizarea si administrarea agentilor chelatori exclusiv in intoxicatiile cu metale grele. Aceste substante sunt contraindicate pacientilor cu insuficienta renala acuta, mai ales cei din faza de anurie, deoarece acesti produsi sunt eliminati renal. Daca rinichiul este incapabil sa epureze aceste substante, ele se pot acumula, devenind toxice.

Daca se adminstreaza pentru o perioada mai lunga exista riscul de aparitia a tahicardiei, hipotensiunii, precum si a reactiilor adverse de natura gastrointestinala: dureri abdominale, greturi, varsaturi si diaree.

Agentii chelatori nu sunt indicati femeilor insarcinate, deoarece au un risc teratogen evidentiat pe animalele de laborator si nici pacientilor cu probleme cardiace si copiilor sub 3 ani. Chelatorii au fost pentru multi ani o terapie foarte populara, insa in timp specialistii au observat ca utilizarea lor duce la aparitia unor complicatii renale si cardiace (in special aritmii).

Uneori, chiar si administrat in doze minime, pacientii acuza probleme tensionale, cefalee, aparitia unor eruptii cutanate, scaderea glicemiei, si chiar tromboflebita.

EDTA pune uneori probleme deoarece, pe langa metalul tintit, el poate sa elimine si vitamine esentiale si oligoelemente din organism. De aceea, producatorii au incercat adaugarea sau suplimentarea nivelului de vitamine continut de solutiile de EDTA, pentru ca produsul sa nu spolieze masiv organismul.


De retinut!

Pacientii sunt sfatuiti sa isi anunte medicul daca decid sa urmeze si tratamente alternative in completarea schemelor terapeutice clasice. Nu toate tratamentele alternative sunt permise sau indicate si uneori acestea pot dauna sanatatii pacientului.


Citeste si despre:

Hemocromatoza - Diabet bronzat Talasemia - Boala ereditara Cauzele si complicatiile cirozei hepatice Tratamentul intoxicatiei cu cianuri Prevenirea intoxicatiilor la copii Ratele de succes FIV – Efectele varstei asupra fertilitatii Simptomele intoxicatiilor alimentare Primul ajutor in intoxicatii Preveniti intoxicatiile alimentare Intoxicatia cu substante chimice nemedicamentoase (insecticide, metanol, etc.) Derivati Barbiturici