MDMA (Ecstazy)

Actualizat: 02 Octombrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Descriere


MDMA (metilen-dioxi-metamfetamina), cunoscut sub numele de Ecstazy, XTC, X, Adam, Clarity, Lover’s Speed, boabe de fasole, biscuiti, boabe, bomboane, E, E-bomb, Junnov (in Estul Europei), Smarties, Tabs, este un derivat al metamfetaminei sintetizat de catre compania farmaceutica Merck in 1914. Modul de actiune al

MDMA a fost evidentiat pentru prima data de Dr. Alexander Shuldgin in 1960, cand a fost recomandat in anumite sedinte terapeutice. A fost utilizat pe scara larga de catre psihoterapeutii americani pana cand MDMA a fost scos de pe piata in ultima parte a anilor 1980. Acest drog a fost privit ca un miracol de catre terapeuti care afirmau ca constatasera progrese in cazul cuplurilor dupa o administrarea a acestuia cat in 6 luni de terapie, si ca soldatii intorsi din Razboiul din Vietnam puteau trece mai usor peste sindromul de stres posttraumatic.

MDMA a fost legal in SUA pana in anii 1985. Daca initial era folosit in anumite baruri la moda din zona Dallas-ului, ulterior utilizarea sa s-a extins in cluburi frecventate de homosexuali, in cluburi rave si la o mare parte din populatie.

Ulterior, a fost adoptat de tinerii din universitati si chiar din licee, devenind rapid unul din primele patru droguri frecvent utilizate in SUA, alaturi de cocaina, heroina si marijuana. In campusurile studentesti se credea ca ar stimula capacitatea de prospectie psihologica si de autocunoastere si ca ar fi un drog lipsit de riscuri si fara capacitate de a dezvolta dependenta (spre deosebire de "drogurile tari", ca heroina si cocaina).

MDMA este sintetizat in laboratoare ilegale, fiind concentrata in Europa Occidentala si America de Nord; in ultimii ani s-a extins si in Asia de Sud-Est.
Tarile principale in care se produce MDMA (Ecstazy) sunt Olanda, urmata de Belgia si Germania.

SUA reprezinta destinatia a celor mai multe transporturi ilicite interceptate in Europa, in timp ce Australia este destinatia MDMA-ului produs in Germania iar America de Sud a celui produs in Polonia.

Forme de prezentare si comercializare

- comprimate cu masa de aproximativ 300 mg si continut in substanta activa de 75-125 mg;
- pulberi.

Comprimatele au diverse forme si culori, sunt inscriptionate cu diferite desene, litere, cifre, in functie de producator. Acestia folosesc denumiri comerciale si logo-uri pentru a deosebi produsele lor de alte produse. Logo-urile sunt folosite si pentru a atrage tinerii consumatori si adesea coincid cu sarbatori sau evenimente speciale.

Cele mai frecvente sunt sigla Mitsubishi, Rolex, Adidas sau diverse inscriptii ca pantera roz, fulger, fluture, trifoi cu patru foi.

Un pericol deosebit al consumului de Ecstazy este legat de incertitudinea privind produsul consumat. Falsurile pot fi substante inerte, dar adesea sunt substante medicamentoase sau toxice: dextrometorfan, paracetamol, amfetamina, metamfetamina, MDE (3,4-metilen-dioxi-etamfetamina, Eve).

Modalitati de consum

- oral (comprimate);
- prizare;
- injectare;
- folosirea de supozitoare;
- consumat in combinatie cu marijuana.

Actiune toxica

MDMA este un drog complex. Avand structura similara atat amfetaminei cat si mescalinei, efectele produse sunt stimulante si psihodisleptice (acestea din urma sunt moderate comparativ cu halucinogenele propriu-zise). Produce euforie actionand asupra neurotrasmitatorului dopamina. Celelalte efecte, in general cele fizice, pot fi atribuite actiunii asupra serotoninei si noradrenalinei. MDMA produce alterarea realitatii.

Efectele produse sunt explicate de catre actiunea la nivelul neocortexului (implicat in gandire, memorie, perceptie) si sistemul limbic (cu rol in controlul dispozitiei, emotiilor, memoriei).

Intoxicatia acuta

Ingerarea unor doze masive de MDMA (Ecstazy) determina:

- rigiditate musculara;
- trismus;
- hipertermie;
- tahicardie sinusala;
- transpiratie;
- tahipnee;
- acidoza metabolica;
- rabdomioliza;
- mioglobinurie;
- stop cardiac.

Tratamentul intoxicatiei acute

Manifestarile intoxicatiei acute necesita interventie prompta cu sustinere respiratorie in caz de necesitate si tratament simptomatic.

Intoxicatia cronica

Consumul de droguri are urmatoarele particularitati stadiale:

- consumul experimental (in scop recreational);
- consumul regulat - consumatorul incepe sa lipseasca din ce ince mai mult de la scoala/serviciu, se ingrijoreaza sa nu piarda sursade procurare a drogului;
- preocuparea zilnica - consumatorul pierde motivatia (scoala/serviciul ii devin indiferente);
- dependenta - consumatorul nu poate face fata treburilor zilnice fara drog, neaga problema pe care o are, se produce inrautatirea conditiei fizice, dupa consum isi pierde controlul.

Consumul cronic de MDMA (Ecstazy) este caracterizat de:

1. Dependenta psihica- de fapt singura caracteristica, atat necesara cat si suficienta pentru a defini dependenta de drog. Dependenta fizica si toleranta pot fi prezente, dar niciuna nu este nici necesara, nici suficienta, prin ea insasi pentru a defini dependenta de drog.

Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordin psihologic de a lua drogul, denumita in terminologia actuala "craving" (dorinta intensa de a retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza recaderilor dupa perioade lungi de abstinenta.

2. Halucinatii. Majoritatea consumatorilor nu prezinta halucinatii adevarate. Acestea pot sa apara la doze foarte mari sau datorita falsificatorilor ce se regasesc in comprimatul de Ecstazy.

MDM, ca drog de abuz produce psihostimulare si halucinatii, iar pe termen lung tulburari neuropsihice (depresie, psihoze).

Efectele principale ale MDMA-ului sunt:

- stare placuta, de bine;
- euforie;
- dispozitie afectiva pozitiva;
- dorinta crescuta de comunicare;
- crestere a increderii in sine;
- aparenta crestere a capacitatii de concentrare;
- energizare.

Acestea se instaleaza dupa aproximativ 20 min. - 1 ora si dureaza 4 - 6 ore, dupa care dispar treptat. Circa 2/3 din MDMA ingerata se digera in stomac si se elimina, nemodificat, pe cale renala.

Aproximativ 7% se metabolizeaza la MDA la nivelul ficatului, iar restul ajunge, prin circulatia sanguina, la creier. Timpul de injumatatire este de 6 ore. Daca aportul depaseste capacitate de epurare a organismului, apar efecte cumulative ce duc la supradozare.

Efectele adverse ale consumului de MDMA sunt:
- anorexie;
- tahicardie;
- bruxism (scrasnit involuntar al dintilor);
- vedere dubla, miscari rapide ale ochilor;
- dureri musculare;
- slabiciune;
- hipertermie (cresterea temperaturii corpului);
- dificultati de concentrare.

Efectele consumului regulat, repetat includ:
- scadere ponderala;
- epuizare;
- iritabilitate;
- flashback-uri (scurte si intense rememorari);
- depresie cu idei de suicid, psihoze.

Un aspect controversat al consumului de MDMA este neurotoxicitatea. Studii experimentale pe animale, utilizand tehnici imagistice performante (PET) au aratat distrugeri ale neuronilor serotoninergici (degenerarea fibrelor neuronale). Un studiu pe primate, in care s-a administrat MDMA timp de 4 zile a relevat leziuni cerebrale la 6-7 ani dupa experiment.

In cazul oamenilor, MDMA induce perturbari ale memoriei verbale, vizuale si retrograde. Studii folosind teste de memorie standardizate, realizate comparativ la consumatori si neconsumatori au aratat ca marii consumatori au tulburari importante ale memoriei verbale si vizuale. De asemenea, la cei cu performante scazute ale memoriei s-au determinat nivele scazute ale metabolitilor serotoninei.

Lezarea neuronilor serotoninergici ar fi responsabila de tulburarile persistente de memorie la consumatorii de MDMA, serotonina avand rol in controlul memoriei.

Desi nu exista date care sa indice faptul ca dozele de MDMA administrate in asa numitul scop "recreativ" produc distrugeri permenente la nivelul creierului, observatiile asupra consumatorilor de MDMA (Ecstazy) au aratat ca acesta se deosebeste de alte substante utilizate in mod obisnuit in acelasi scop prin urmatoarele:

- de obicei, consumatorii fac o pauza de 2-3 saptamani intre dozele de MDMA;
- utilizarea frecventa scade efectele dorite si creste incidenta efectelor adverse;
- efectele dorite sunt diferite cu fiecare doza administrata;
- nu exista rapoarte concludente despre subiectii care utilizeaza frecvent doze mari de MDMA pe perioade lungi de timp.

Toate aceste observatii sugereaza faptul ca exista un potential efect ireversibil, pe termen lung, al MDMA-ului asupra creierului la om.


Citeste si despre:

Efedrina si Pseudoefedrina Cafeina Steroizii anabolizanti Tulburarile de somn: hipersomnia Abuzul de narcotice Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Migrena juvenila Indicatiile opioidelor in osteoartrita ADHD Tot ce trebuie sa stii despre droguri: de la alcool, la cele mai periculoase stupefiante Sindromul de abstinenta al nou-nascutului