Visatul cu ochii deschisi poate indica o patologie psihiatrica

Actualizat: 09 Septembrie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce inseamna a visa cu ochii deschisi


Visatul in timpul zilei sau visatul cu ochii deschisi reprezinta o afectiune a sanatatii mentale in care pacientul "viseaza’" excesiv in timpul zilei.

Patologia poarta numele medical de "tulburare maladaptativa de visare’", sugerand incercarile nesanatoase sau negative ale creierului de a se adapta la anumite probleme.

Pacientii afectati sunt acei pacienti cu tendinta de a "se pierde’" sau de a disocia in vise foarte vii si detaliate, devenind foarte dificil pentru acestia sa isi controleze starea de visare.

Prevalenta

Tulburarea maladaptativa de visare este mai frecventa in randul pacientilor care au deja alte patologii psihiatrice sau un tip de disfunctie cerebrala.

Cele mai frecvente afectiuni cu care se asociaza visatul cu ochii deschisi patologic includ:

- ADHD sau tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate

- Tulburarile de anxietate

- Unele tipuri de depresie

- Bolile disociative

- Tulburarea obsesiv-compulsiva

Varsta poate fi de asemenea un factor de risc pentru aceasta tulburare psihiatrica. Unele cercetari sugereaza ca apare mai frecvent in randul tinerilor si adolescentilor, fiind posibila inclusiv la copii.

Istoricul de abuz sau traume psiho-emotionale in copilarie se asociaza frecvent cu acest tip de tulburare.

Totusi, termenul de "visare maladaptativa" este un termen medical relativ nou, introdus in psihologia clinica in anul 2002.

Astfel prevalenta tulburarii nu este complet cunoscuta, insa se estimeaza ca pana la 4% dintre tineri o experimenteaza la nivel mondial.

Semne si simptome

Visatul cu ochii deschisi sau visarea maladaptativa este o patologie psihiatrica, afectand sanatatea mentala.

Aceasta nu asociaza insa afectiuni organice sistemice si nici la nivelul tesutului cerebral nu sunt identificate leziuni anatomice.

Cercetatorii sugereaza insa ca pacientii cu multiple tulburari mentale pot suferi in timp modificari ale dimensiunii creierului si ale conexiunilor neuronale.

Pacientii cu aceasta tulburare au frecvent disfunctii executive, ceea ce inseamna ca ariile cerebrale responsabile de a lua decizii si de a gestiona diverse actiuni sau emotii, sunt afectate.

In ceea ce priveste tabloul clinic, toate simptomele sunt legate de visarea cu ochii deschisi.

Simptomele tind sa se imparta in 2 categorii: comportamentul de visare si modul in care pacientul reactioneaza la acesta.

Perioada in care apar visele diurne se caracterizeaza prin:

- Intensitate: de regula visele sunt foarte detaliate si "vii", mult mai intense decat un vis din timpul noptii

- Complexitate: visele sunt de regula elaborate, cu povesti complexe si personaje care devin frecvente si uzuale pentru pacient

- Durata: odata ce incepe sa viseze, pacientul poate ramane blocat in acea stare timp de ore la rand

- Intentie: pacientii care viseaza des cu ochii deschisi pot ajunge sa initieze intentionat aceste stari, devenind parte din tulburarea psihica de fond

- Disociere fata de mediul din jur: prin intensitatea si complexitatea lor, aceste vise pot deconecta pacientul de la lumea din jur.

Astfel acestia pot ajunge in situatii periculoase, in care nu aud si nu vad ce se intampla in jurul lor

In functie de severitatea patologiei, pacientii cu tulburare maladaptativa de visare pot avea diverse probleme sociale precum:

- Intreruperea si alterarea activitatilor sociale: pacientii ajung sa prefere si sa aleaga visatul cu ochii deschisi in locul conversatiilor cu cei din jur

- Interferente la locul de munca/studiu: motivatia si preocuparea pentru munca sau studii se diminueaza pana la disparitie, din ce in ce mai mult timp fiind ocupat prin visare

- Sentimente de rusine si vinovatie: pacientii se simt prost in legatura cu tulburarea lor, insa nu suficient incat sa apeleze la ajutor sau sa opreasca visarea

- Visat compulsiv: pacientii simt o nevoie de a visa in timpul zilei, iar atunci cand nu reusesc apar diverse sentimente negative ce ii pot destabiliza.

Visatul cu ochii deschisi devine ca o recompensa la care apeleaza frecvent, aproape zilnic, precum o dependenta

Cauze

Expertii nu au identificat inca motivul pentru care apare aceasta tulburare.

Aceasta apare foarte rar izolat, astfel ca se crede ca este utilizata ca un mecanism de gestionare a altor tulburari psihiatrice: anxietate, depresie si alte patologii.

Diagnostic

Tulburarea maladaptativa de visare este o patologie relativ noua, fiind inca dificil de diagnosticat si recunoscut de catre clinicieni.

Nu exista teste paraclinice care sa orienteze diagnosticul in aceasta directie, astfel ca tabloul clinic si anamneza preluata in special de la apartinatorii pacientului sunt singurele unelte de diagnostic.

Asocierea altor patologii psihiatrice si utilizarea unor chestionare sunt elemente ce ajuta medicii psihiatrii in procesul diagnostic.

Tratament

Din pacate nu exista un tratament standard, recomandat prin ghiduri oficiale, pentru aceasta tulburare.

Totusi, medicii au dezvoltat de-a lungul timpului diverse abordari ce ii pot ajuta pe pacienti sa renunte la visatul cu ochii deschisi.

Astfel sedintele de psihoterapie, cu ajutorul unui psihoterapeut sau medic psihiatru experimentat, pot produce schimbari majore in gandirea pacientilor si le pot influenta pozitiv aceasta nevoie de a intra in starea de visare.

Abordarea este similara celeia utilizate pentru pacientii cu adictii periculoase precum consumatorii de droguri.

Terapia cognitiv-comportamentala poate fi de asemenea utilizata pentru o mai buna gestionare a tulburarii.

Nu in ultimul rand, gestionarea tulburarilor psihiatrice deja prezente precum anxietatea, depresia sau ADHD, va ajuta si in ameliorarea viselor diurne.

Este aproape imposibil sa gestionati aceasta tulburare de unul singur, astfel ca sprijinul si contactul permanent cu un psihoterapeut sau medic psihiatru sunt esentiale.

Acesta va poate ghida catre combinatia optima de terapii psihologice sau tratament medicamentos asociat.

Prognostic

Tulburarea maladaptativa este o afectiune ce va poate impacta viata intr-un mod foarte negativ, in aspecte ce tin de munca, relatii personale, ingrijire personala, viata sociala si nu numai.

Cu cat timpul petrecut in starea de visare avanseaza, cu atat va deveni mai greu de gestionat.

Prognosticul poate insa fi favorabil atunci cand problema este identificata din timp, cu ajutorul specialistilor si unui proces indelungat de psihoterapie.

In lipsa tratamentului, atat tulburarea de visare cat si patologiile asociate se vor agrava si se pot complica chiar cu tendinta de suicid.

Cand ar trebui sa mergeti la medic?

Ar trebui sa apelati la ajutor medical, indiferent de natura sa, cat mai repede dupa ce observati aceasta tendinta de visare in timpul zilei.

Chiar daca nu poate fi controlata total, pacientii raman constienti de acest obicei si il pot semnala celor din jur.

Daca nu dispuneti de ajutor medical imediat, apelati la o persoana de incredere pentru a va indruma ulterior.

Concluzie

Tulburarea maladaptativa de visare este o patologie psihiatrica recent incadrata ca o tulburare propriu-zisa, insa care rareori apare izolat.

Pacientii au impulsul de a visa in timpul zilei, disociindu-se de lumea din jur, pentru perioade lungi de timp.

Cu ajutorul psihoterapiei si a gestionarii sanatatii mentale, tulburarea poate disparea iar pacientii pot avea un stil de viata normal.


Bibliografie
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/23336-maladaptive-daydreaming
https://www.sleepfoundation.org/mental-health/maladaptive-daydreaming
https://www.health.harvard.edu/mind-and-mood/maladaptive-daydreaming-what-it-is-and-how-to-stop-it


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

CLINICA RENIA
Tel: 0748662662
Bucuresti, Str. Dr. Nicolae Turnescu, Nr. 11, București, Sector 5
Clinica Aproape
Tel: 0722187700
Bucuresti, Bld. Alexandru Ioan Cuza, Nr. 13A, Sector 1

Citeste si despre:

Dieta pentru sindromul ADHD Diferentele dintre manifestarile ADHD la baieti si fete Tulburarea cu deficit de atentie, hiperactivitate (ADHD) ADHD Sanatatea emotionala a adultilor cu ADHD Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Dieta pentru ADHD reprezinta o solutie? ADHD si pubertatea Cele mai nocive alimente pentru ADHD 7 sfaturi importante pentru parintii copiilor cu ADHD Activitati extrascolare pentru copiii cu ADHD