Cele mai bune moduri de a preveni roaderea unghiilor

Actualizat: 22 Noiembrie 2011
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Onicofagia sau roaderea unghiilor este un obicei des intalnit prin care se elimina stresul. O persoana isi poate roade unghiile in momente de stres sau plictiseala ori inactivitate. Acesta poate fi inclusiv un tip de comportament invatat de la membrii familiei.

Rosul unghiilor este unul din cele mai des intalnite obiceiuri nervoase, printre care sunt incluse: suptul degetului, rasucirea parului, scrasnitul dintilor si ciupirea pielii. Oricine isi poate roade unghiile fara sa constientizeze acest lucru, fiind implicat intr-o alta activitate cum ar fi: cititul, privitul la televizor, vorbitul la telefon.

Pastrati-va unghiile ingrijite

Una dintre solutii este ingrijirea unghiilor. Seturile de manichiura contin diverse instrumente: foarfece, mari sau mici, impingator pentru cuticule etc. Daca un astfel de set va fi tot timpul purtat in geanta, unghiile rupte pot fi slefuite imediat si astfel poate disparea tentatia de a le roade.

Recomandat ar fi sa se faca manichiura, macar la domilciliu, o data pe saptamana. Intai se vor taia unghiile, se vor pili si se vor inmuia pentru cateva minute intr-un bol cu apa calda cu ulei de masline sau o alta lotiune. Apoi se vor impinge usor cuticulele inapoi cu ajutorul impingatorului special sau al unui betisor de urechi invelit in bumbac. Se vor usca mainile prin tamponare si se vor unge cu o lotiune hidratanta sau o crema pentru cuticule.

O manichiura realizata profesional ar fi indicata cel putin o data pe luna: cheltuirea banilor ar putea fi un factor descurajator pentru rosul unghiilor. Dupa ce unghiile vor fi ingrijite, se va aplica pe suprafata acestora un lac de unghii care ar putea stopa mancatul unghiilor, intrucat nimeni nu ar dori sa strice o unghie care arata bine. Poate fi luata in considerare inclusiv aplicarea de gel sau unghii false care vor da unghiilor sanse reale sa creasca.

Aplicarea de substante speciale

In magazinele de specialitate exista creme, uleiuri sau lacuri de unghii special concepute pentru a opri roaderea unghiilor. Intrucat acesta este un obicei inconstient, orice persoana care va gusta solutia neplacuta de pe unghii va deveni constienta de obiceiul sau.

Ingredientele acestor produse contin extract de piper, cayenne sau alt alte substante cu gust amar si sunt destinate sa dureze o perioada indelungata de timp (fata de alte alternative care pot fi preparate la domiciliu dar a caror indepartare este destul de facila).

Distragerea atentiei

O data ce o persoana a devenit constienta de obiceiul sau, ar putea incerca redirectionarea energiei destinata acestei deprinderi, pentru o actiune diferita. Pentru unii oameni, acest lucru inseamna sa isi tina mainile ocupate pentru a nu avea vreo sansa sa le duca in mod inconstient la gura.

O minge din cauciuc, poate fi utila, in acest sens. Ori e cate ori o persoana este tentata sa roada o unghie ar putea apela la minge. Daca se doreste sa se faca un lucru productiv cu mainile, se va lua in considerare initierea intr-un hobby care implica confectionarea manuala sau necesita folosirea mainilor, cum ar fi: desenul, pictura, tricotatul sau crosetatul etc.

Incercati sa descoperiti ce anume declanseaza roaderea unghiilor

La inceput, probabil ca ar fi greu de crezut ca exista o cauza care ar putea provoca roaderea unghiilor. Roadere a unghiilor debuteaza in mod inconsient si devine, treptat un obicei. Cu toate acestea exista multe motive specifice care ar putea declansa aceasta deprindere: plictiseala, stresul, teama sau anxietatea.

Muscatul unghiilor poate a fost un fapt ce a avut rolul de a diminua pe moment sentimentul de teama sau ingrijorare. Daca poate fi depistata cauza care a declansat roaderea unghiilor atunci s-ar putea gasi o modalitate mai constructiva de diminuare a emotiilor. In acest sens se va lua in considerare alcatuirea unui jurnal in care se vor nota momentele in care au fost roase unghiile.

In acesta nu trebuie sa se noteze prea multe detalii, iar pentru a simplifica lucrurile, sunt suficiente raspunsurile la urmatoarele intrebari:


Prin citirea notitelor veti putea descoperi cauzele sau situatiile care determina o persoana sa-si roada unghiile. Pasul urmator este sa incercati sa gasiti un alt obicei care sa inlocuiasca aceasta deprindere neplacuta. Sursa stresului nu ar putea sa fie tot timpul indepartata, de aceea, trebuie sa faceti altceva, in loc sa va roadeti unghiile: sa va plimbati, sa cititi, sa vizionati filme, sa vorbiti cu cineva despre sentimentele dvs. etc.

Tratament

Daca unghia va fi muscata sau rupta intr-un mod extrem (ceea ce inseamna ca aceasta sangereaza in mod constant) aceasta poate fi afectata in diverse moduri, unele destul de grave. De aceea este necesar sa se solicite ajutorul de specialitate. Onicofagia face parte dintr-un grup de comportamente specifice tulburarilor obsesiv-compulsive.

Daca o persoana banuieste ca ar putea suferi de tulburari obsesiv-compulsive, trebuie sa consulte un psihiatru. Specialistul ar putea recomanda atat tratament medicamentos, terapie sau o combinatie a ambelor. Printre medicamentele incluse care ar putea fi prescrise s-ar putea numara: paxil, zoloft sau celexa. Chiar daca nu s-a stabilit diagnosticul de tulburari obsesiv compulsive, se poate incerca mai multe tipuri de terapii comportamentale pentru ameliorarea acestei deprinderi neplacute.

Printre acestea se enumera:

- terapia cognitiv comportamentala - in cadrul acestei terapii se vor explora sentimentele si comportamentele unei perosane si se vor cauta noi modalitati de comportament. Aceasta poate include chiar si tehnici de relaxare.

- terapii de inversare a obiceiului nociv - care are rolul de a trata comportamentele repetitive. Cu ajutorul acesteia se va invata cum sa se anticipeze momentul in care va debuta obiceiul nociv si acesta va fi inlocuit cu altul pozitiv.

- tehnici de expunere si de prevenire a raspunsului - acest tratament implica expunerea treptata la situatiile care determina nelinistea sau ingrijorarea unei persoane, evitandu-se in acelasi timp raspunsul tipic (in acest caz, roaderea unghiilor).

- hipnoza - cu ajutorul acestei tehnici pacientul va deveni constient de obiceiul sau negativ si va invata cum sa elimine dorinta de a musca unghiile, dar si modalitati de relaxare.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Cabinet Individual de Psihologie Mincu Cornel Laurenţiu
Tel: 0767283595
Sectorul 3, Cabinet: Splaiul Independentei,nr.1
CLINICA VIA MENTIS
Tel: 0775271001
Bucuresti, Str Bardului Nr 5

Medici

DR BURSAN RALUCA
Psihiatrie - CLINICA VIA MENTIS
Bucuresti, 0775271001
DR MANEA OANA
Psihiatrie - CLINICA VIA MENTIS
Bucuresti, 0775271001

Citeste si despre:

Ce cauze stau in spatele unghiilor crapate 10 trucuri pentru unghii sanatoase Ce spun unghiile despre sanatatea organismului? Unghiile incarnate Modificarile patologice ale unghiilor Onicomicoza - infectia fungica a unghiei Stresul, anxietatea necesita calmante naturale eficiente? Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Ce dezvaluie unghiile despre sanatate (P) Unghiile tale sunt pregatite pentru intalnirea cu sandalutele preferate? Unghia incarnata, afectiunea dureroasa a picioarelor Ai unghii ingalbenite sau crapate? Afla de ce afectiuni poti suferi Beneficii pentru sanatatea pielii, parului si a unghiilor prin formule inovatoare Cum sa va ingrijiti corect cuticulele
Cere sfatul medicului ×