Caracteristicile sindromului Capgras

Actualizat: 21 Martie 2019
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Consultant medical:

Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Medic specialist psihiatru

Spitalul de Psihiatrie Voila

Generalitati


Sindromul Capgras reprezinta o tulburare psihica in care persoana afectata considera ca o persoana cunoscuta a fost inlocuita cu un impostor.

Exista cazuri in care se considera ca impostorul inlocuieste un animal sau un obiect. Afectiunea nu este pe deplin inteleasa si este corelata cu alte tulburari psihice care ar putea sa o produca.

Sindromul Capgras este numit dupa psihiatrul francez Joseph Capgras care, impreuna cu un coleg, au descris pentru prima data tulburarea in 1923.

Se estimeaza ca aceasta tulburare poate afecta orice persoana, dar este mai frecventa la femei decat la barbati.

De asemenea, poate provoca neplaceri atat pentru persoana afectata, cat si pentru persoanele cu care aceasta interactioneaza. Solicitarea sfatului unui medic este vitala in cazul in care se considera ca o persoana sufera de aceasta tulburare mintala.

Simptomatologie

Simptomele induse de sindromul Capgras pot fi extrem de frustrante si deranjante atat pentru bolnav, cat si pentru persoanele din jurul sau.

Spre deosebire de alte tulburari ale sanatatii mintale, care tind sa influenteze multe aspecte ale vietii cuiva, o persoana cu sindromul Capgras va actiona in mod normal in majoritatea activitatilor, cu exceptia momentelor in care interactioneaza cu asa-zisul impostor.

Cel mai evident simptom al sindromului Capgras consta in credinta unui individ ca persoana apropiata are o dublura sau ca este inlocuita de altcineva.

Persoana afectata recunoaste faptul ca impostorul arata exact ca originalul, dar considera ca poate vedea prin aceasta „deghizare”. Aceste lucruri duc la anxietate si schimbari de comportament.

Uneori, persoanele bolnave pot deveni violente atunci cand sunt fata in fata cu asa-zisul impostor, dar acest lucru nu este mereu valabil. In majoritatea cazurilor, sentimentele traite sunt cele de anxietate sau de frica intensa.

Persoanele afectate de sindromul Capgras pot deveni obsedate de impostor sau de gasirea persoanei reale. Acest lucru duce la stres, furie si conflicte intense intre aceasta persoana si indivizii din jurul ei.

Cauze

Cauzele exacte ce produc sindromul Capgras nu sunt cunoscute, dar exista numeroase teorii despre motivele producerii simptomatologiei sale. O teorie este ca sindromul Capgras rezulta dintr-un traumatism cranian ce a implicat leziuni asupra creierului.

Leziunile traumatice la nivelul creierului au fost prezente in mai mult de o treime din toate cazurile documentate de sindrom Capgras.

De asemenea, sindromul Capgras ar putea fi cauzat de o decuplare intre partea vizuala si zona care proceseaza familiaritatea faciala. Aceasta deconectare ar putea determina o persoana sa identifice gresit persoanele din jur.

Alte teorii sugereaza ca anumite afectiuni, precum dementa sau boala Alzheimer, ar putea reprezenta cauzele. Aceste boli modifica modul prin care o persoana percepe lumea din jur, dar si amintirile avute.

Schizofrenia si epilepsia sunt, de asemenea, considerate a fi cauze potentiale ale sindromului Capgras. Un studiu din 2015 a raportat un caz al acestui sindrom corelat cu hipotiroidismul, astfel incat si dezechilibrele hormonale pot reprezenta un factor de risc.

Tratament

In acest moment nu exista un tratament standard pentru persoanele afectate de sindromul Capgras. De asemenea, sunt necesare studii suplimentare care sa gaseasca modalitatea cea mai eficienta de tratament.

In unele cazuri, tratarea afectiunii de baza poate reduce sau vindeca simptomele aparute. De exemplu, controlul bolii Alzheimer poate imbunatati simptomele sindromului Capgras.

Totusi, tratamentele pentru afectiunile de baza variaza foarte mult, dar pot include:

• Antipsihotice si psihoterapie – se utilizeaza in special la pacientii cu schizofrenie;
• Interventii chirurgicale – doar in cazurile in care pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral;
• Medicamente pentru memorie si concentrare – se utilizeaza mai ales in cazul bolii Alzheimer si a dementei.

In unele cazuri, metoda validarii poate fi de ajutor. Aceasta terapie a fost introdusa de Naomi Feil si se concentreaza pe acceptarea identificarii gresite pe care o au pacientii.

Astfel, acestia se pot relaxa si isi pot reduce anxietatea. Pacientii trebuie supravegheati si ingrijiti, incercand sa se puna la punct realitatea traita de acestia. Spatiul in care acestia isi desfasoara activitatile trebuie sa fie sigur si confortabil, fara stresori externi.

Unele sfaturi generale pentru ingrijirea unei persoane cu sindrom Capgras includ:

- Actionarea cu rabdare si empatie fata de pacient, deoarece acest sindrom poate provoca frica si anxietate reala;
- Limitarea expunerii la persoanele considerate intruse, impostoare;
- Recunoasterea sentimentelor avute, inclusiv confuzia;
- Ascultarea vocii persoanei considerate impostoare inainte de a o vedea fizic;
- Evitarea conflictelor cu privire la discutia despre asa-zisul impostor.

Exemple de cazuri

Pentru a intelege mai bine aceasta tulburare mintala, in continuare sunt prezentate cateva exemple de astfel de cazuri. Astfel, intr-un caz, o persoana nu si-a mai putut recunoaste parintii cand era fata in fata cu ei.

Cu toate acestea, cand discutia cu acestia se realiza la telefon, acestia erau recunoscuti fara probleme.

In acest caz se poate suspecta ca tulburarea este cauzata de o deconectare a segmentului vizual fata de cel de recunoastere faciala. Alte metode de recunoastere, precum cele vocale, nu au fost afectate.

Intr-un alt caz, o mama considera ca fiica sa a fost inlocuita cu un impostor. Mama a fost diagnosticata cu sindromul Capgras, iar in ciuda tratamentelor nu a putut fi convinsa de identitatea fiicei sale.

In aceasta situatie, copilul a fost indepartat de mama, deoarece aceasta a devenit agresiva.

In general, sindromul Capgras implica un membru apropiat al familiei, precum sotul, parintii, fratii sau surorile. In cazuri mai rare, chiar si copiii pot fi implicati.

In final, un barbat in varsta de 59 de ani a suferit o varietate de simptome pe parcursul mai multor ani, inclusiv tulburari de vorbire, neliniste si obsesie fata de propria ingrijire personala.

De asemenea, acesta a inceput sa considere ca sotia sa are o dublura, urmand sa isi petreaca timpul cautandu-si sotia reala. In acest caz, nu au existat comportamente de furie sau agresivitate, iar alte persoane nu au fost confundate.

Concluzii

Sindromul Capgras reprezinta o tulburare mintala care se poate manifesta sub diferite forme. Toate aceste forme au in comun faptul ca individul afectat considera ca o persoana apropiata a fost inlocuita cu un impostor care seamana fizic si se comporta extrem de asemanator cu originalul.

In plus, persoanele bolnave considera ca ele pot vedea diferentele.

Unii oameni cu sindrom Capgras nu se mai pot vindeca niciodata complet, dar simptomele pot fi imbunatatite, mai ales prin reducerea anxietatii si a temerilor avute. Orice persoana care se confrunta cu acest sindrom trebuie sa discute cat mai urgent cu un medic.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

CLINICA RENIA
Tel: 0748662662
Bucuresti, Str. Dr. Nicolae Turnescu, Nr. 11, București, Sector 5
Clinica Aproape
Tel: 0722187700
Bucuresti, Bld. Alexandru Ioan Cuza, Nr. 13A, Sector 1

Citeste si despre:

Tulburarile de personalitate Informatii esentiale despre tulburarile de anxietate Top 20 moduri de a rezolva tulburarile de anxietate si stresul Anorexia, bulimia si obezitatea - tulburari de alimentatie si greutate Tulburarile endocrine la copii Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Tulburari ale sistemului reproducator la barbat: afectiuni testiculare Tulburarile de anxietate Tulburarile anxioase - terapie si sfaturi utile Tulburari la penetrare Tulburari de somn periculoase