Sindromul de coada de cal - cauze, simptome tratament

Actualizat: 10 Noiembrie 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este sindromul de coada de cal


Sindromul de coada de cal reprezinta compresia unei colectii de radacini nervoase ce formeaza ,,coada de cal’’. Acesti nervi trimit si primesc semnale electrice din intreg organismul. Acest manunchi nervos, in forma de coada de cal, este localizat in partea inferioara a maduvei spinarii.

Datorita nervilor ce constituie coada de cal, puteti sa simtiti senzatiile membrelor inferioare, sa le miscati si sa controlati vezica urinara. Atunci cand nervii sunt comprimati apar simptome specifice. Desi nu este un sindrom amenintator de viata, acesta va poate impacta semnificativ calitatea vietii.

Tipologie

Sindromul de coada de cal poate fi clasificat in functie de doua criterii principale, obtinandu-se mai multe tipuri de sindrom: acut sau cronic, complet sau incomplet.
Sindromul acut se manifesta prin simptome ce apar rapid si brusc, necesitand interventie chirurgicala in 24-48 de ore.

Sindromul cronic de coada de cal se refera la un sindrom indelungat, cu evolutie lenta. Acesta trebuie tratat chirurgical pentru a preveni leziunile permanente.

Daca sindromul este complet, pacientii experimenteaza retentie sau incontinenta urinara sau rectala. Aproximativ 60% dintre pacienti au acest tip de sindrom. Pe de alta parte, pacientii cu sindrom incomplet au simptome urinare si intestinale, insa acestea nu ajung la retentie sau incontinenta.

Prevalenta

Sindromul de coada de cal afecteaza 1 din 65,000 de persoane, cu incidenta egala intre cele doua sexe.

Cauze

Exista multiple motive pentru care radacinile nervoase ce constituie coada de cal sa fie comprimate.

Cauzele includ:
Anomalii congenitale
• Stenoza de maduva lombara
• Traumatisme la nivelul coloanei vertebrale inferioare
Hernie de disc lombara, cea mai comuna cauza
• Complicatii post-operatorii, in urma interventiilor asupra coloanei lombare
• Malformatii arteriovenoase spinale
• Hemoragii spinale
• Infectii precum meningita
• Tumori spinale

Semne si simptome

Exista cateva semne specifice ce ar trebui sa ridice un semnal de alarma.

Semnele si simptomele intalnite la pacientii cu sindrom de coada de cal includ:
• Amortire sau senzatii neobisnuite in partea posterioara a picioarelor, la nivelul feselor, in partea interna a coapselor si la nivelul soldurilor
• Durere de spate care iradiaza in membrele inferioare (sciatica)
• Probleme in actul sexual
• Incontinenta urinara/rectala
• Retentie urinara (incapacitatea de a urina)
• Slabiciune, parestezii sau paralizia membrelor inferioare
• Abolirea reflexelor

Mergeti imediat la medic daca experimentati aceste simptome. Acestea vor fi investigate de catre medicul neurolog, medicul neurochirurg si medicul ortoped. Simptomele pot debuta lent, aparand unul cate unul, sau pot avea un debut mai brutal si rapid.

Diagnostic

Echipa medicala este, cel putin initial, multidisciplinara. Medicii va vor adresa cateva intrebari si vor evalua ulterior unele capacitati fizice, senzitive si motorii. Astfel acestia pot orienta diagnosticul catre o problema neurologica (ce tine de maduva spinarii) sau ortopedica (ce tine de coloana vertebrala).

Acestia va vor ruga sa faceti unele miscari precum:
• Sa va ridicati in picioare
• Sa va asezati
• Mergeti pe calcaie
• Mergeti pe varfuri
• Aplecare inainte
• Aplecare in spate
• Aplecare in lateral, pe ambele parti
• Intindeti si ridicati doar membrele inferioare

Astfel medicii vor evalua functii ale aparatului locomotor si ale sistemului nervos, precum stabilitatea, sensibilitatea, forta musculara, motricitatea, alinierea si reflexele.

Urmatorul pas este evaluarea sistemului urinar si digestiv. Medicul poate efectua un tuseu rectal si teste imagistice precum CT sau RMN, pentru a vizualiza intestinul gros si vezica urinara. Cu ajutorul testelor imagistice se vor evidentia si structura osoasa, radacinile nervoase, aspectul maduvei, eventualele hernii de disc.

Pentru ca diagnosticul sa fie suspicionat si ulterior confirmat paraclinic, pacientii trebuie sa aiba ambele seturi de simptome:
1. Simptome intestinale, urinare si sexuale
2. Simptome neurologice ale membrelor inferioare, soldurilor si feselor

Tratament

Tratamentul sindromului de coada de cal este in principal chirurgical, fiind o patologie anatomica.

Sindromul de coada de cal, in forma sa acuta, reprezinta o urgenta medicala. Daca diagnosticul este confirmat, veti trece prin interventia chirurgicala in primele 24 de ore. Aceasta are rol curativ de cele mai multe ori. Operatia se numeste laminectomie lombara, este realizata de catre medicul neurochirurg si va indeparta orice comprima radacinile nervoase.

In forma cronica a sindromului se aplica aceeasi interventie chirurgicala, iar cu cat mai repede este realizata, cu atat mai bun este prognosticul pacientului.

Se pot administra medicamente pentru incontinenta urinara sau fecala, de asemenea. Dupa operatie este ideal sa lucrati impreuna cu un fizeoterapeut pentru a va recastiga puterea musculara, mobilitatea si echilibrul.

Preventie

Este aproape imposibil sa preveniti fiecare cauza a acestui sindrom. Va puteti insa reduce riscul de a face hernie de disc, cea mai comuna cauza a sindromului de coada de cal.

Incercati sa:
• Evitati incaltamintea cu toc inalt. Aceste incaltari va pot altera alinierea coloanei.
• Evitati fumatul. Produsele cu tutun va pot slabi discurile intervertebrale
• Faceti sport. Exista exercitii fizice speciale pentru a intari musculatura spatelui si a abdomenului, pentru un trunchi stabil si puternic
• Aveti grija atunci cand ridicati o greutate. Ridicati intotdeauna folosind musculatura picioarelor, nu a spatelui inferior. Pentru acest lucru luati pozitia de ,,genuflexiune’’ si mentineti spatele drept atunci cand ridicati un obiect.
• Mentineti o greutate optima. Greutatea in plus a corpului pune presiune asupra coloanei vertebrale.
• Practicati o postura corecta
• Faceti exercitii de intindere periodic, in special dupa perioade de stat mult jos pe un scaun.

Prognostic

Pentru a evita complicatiile si leziunile permanente, mergeti la medic imediat ce apar simptomele acestui sindrom. Fie ca acestea apar treptat si nu sunt foarte intense, fie ca apar brutal, apelati la ajutor medical imediat.

Daca diagnosticul si tratamentul chirurgical se realizeaza precoce, aveti sanse ca radacinile nervoase sa fie complet decomprimate iar prognosticul sa fie unul bun. Din pacate insa interventia chirurgicala nu garanteaza ca nu pot aparea alte probleme pe termen lung. Totul depinde de cauza comprimarii nervoase, de starea generala a pacientului si de particularitatile anatomice ale maduvei spinarii.

Cea mai buna metoda si singura metoda de a avea un prognostic bun este prin prezentarea precoce la medic. Cu cat mai repede este realizata operatia, cu atat mai scurta va fi recuperarea functiilor nervoase.

Controlul total asupra vezicii urinare, asupra rectului si asupra membrelor inferioare va fi recapatat in cateva saptamani de la operatie, insa pot ramane simptome permanente, precum durerea sau slabiciunea.

Concluzie

Sindromul de coada de cal este o afectiune neurochirurgicala, in care un obstacol comprima radacinile unor nervi ce formeaza ,,coada de cal’’. Nervii sunt responsabili in principal de functiile urinare, de defecatie si functiile membrelor inferioare, astfel ca simptomele vor fi specifice acestor organe. Tratamentul chirurgical este esential, iar cu cat este realizat mai repede, cu atat prognosticul este mai bun.

Bibliografie
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22132-cauda-equina-syndrome
https://www.webmd.com/back-pain/cauda-equina-syndrome-overview


Citeste si despre:

Principalele metode de prevenire a durerilor de spate Bolile pancreasului Dureri lombare Hernia de disc Chistul sinovial, depistat adesea accidental. Care sunt simptomele? Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Boala Paget a oaselor 10 diuretice naturale si beneficiile acestora Splina – localizare si patologii Guta - cauze, simptome, tratament Epilepsia (cauze, simptome, tratament)