Probleme de dinamica sexuala la adolescenti

Actualizat: 21 Iulie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Sexualitate si dinamica sexuala


Problemele ce tin de sexualitate si de dinamica sexuala nu afecteaza doar adultii si varstnicii, ci dimpotriva, afecteaza frecvent adolescentii si adultii tineri. Conform ultimelor studii, rata problemelor sexuale este similara in randul barbatilor si femeilor.

Se vorbeste frecvent de probleme precum bolile cu transmitere sexuala sau sarcinile nedorite, care, cu siguranta, sunt importante si trebuie intotdeauna discutate. Totusi, in ceea ce priveste adolescentii, nu se pune accent pe probleme de dinamica sexuala, numite si disfunctii sexuale.

Disfunctia sexuala este o problema ce poate aparea in oricare dintre cele 4 faze ale ciclului de raspuns sexual. Consecinta acestei disfunctii este incapacitatea de a simti satisfactie in urma actului sexual, ceea ce duce la consecinte de ordin psiho-emotional a adolescentului afectat.

Ciclul de raspuns sexual are, in mod clasic, 4 faze, pe care barbatii si femeile le experimenteaza diferit. Desi studiile arata ca problemele de dinamica sexuala sunt comune, nimeni nu vorbeste despre ele. Este important sa constientizam aceste probleme, iar copiii si adolescentii sa le constientizeze la randul lor, intrucat exista metode eficiente de tratament, ce pot inlatura aceste probleme.

Tipuri de disfunctie sexuala

Problemele de dinamica sexuala sau disfunctiile sexuale sunt diferite in cazul fetelor, fata de baieti.

Astfel, adolescentele pot experimenta, in principal, urmatoarele:
• Frigiditatea: disfunctie sexuala care se manifesta prin indiferenta, lipsa libidoului, lipsa orgasmului, respingerea actului sexual cu orice pret
• Anorgasmia: absenta totala sau partiala a orgasmului
• Vaginismul: spasme involuntare ale muschilor vaginali, ce fac imposibila desfasurarea actului sexual

In cazul baietilor, se pot intalni urmatoarele disfunctii sexuale:
Ejaculare precoce: desi timpul este relativ in ceea ce priveste ejacularea, studiile estimeaza ca un timp de sub 1 minut de aparitie a ejacularii, poate indica aceasta disfunctie. De asemenea, atunci cand un baiat ejaculeaza in lipsa actului sexual de orice fel, acesta se poate incadra in ejaculare precoce
• Inapetenta sexuala: lipsa apetitului sexual, lipsa libidoului, indiferenta, dezinteres
• Disfunctia erectila: incapacitatea de a mentine erectia sau chiar absenta erectiei

Cateva probleme de dinamica sexuala se pot intalni atat in randul fetelor, cat si baietilor, si anume: lipsa sau pierderea interesului pentru actul sexual, incapacitatea de a avea orgasm, durere in timpul actului sexual.

Cauze

Disfunctiile sexuale amintite mai sus pot avea o cauza organica, fizica, sau o cauza psihologica. Bineinteles, initial trebuie investigate si excluse cauzele fizice, alaturi de un medic ginecolog, respectiv urolog.

Cauze fizice

Multe afectiuni, atat ginecologice, cat si sistemice, pot afecta functia sexuala a adolescentului. Acestea includ: diabet zaharat de tip 1, afectiuni cardio-vasculare, afectiuni neurologice, dezechilibre hormonale, consumul de alcool sau de droguri. De asemenea, administrarea unor medicamente pot avea disfunctia sexuala ca efect advers.

Cauze psihologice

Majoritatea problemelor de dinamica sexuala ce apar la adolescenti sunt cauzate de factori psihologici. Acestia includ stres, anxietate, ingrijorari in legatura chiar cu actul sexual, in legatura cu inceperea vietii sexuala. Sentimentele negative precum cele de vinovatie sau problemele de acceptare, cauzate de standarde de frumusete si greutate, sunt factori ce afecteaza puternic adolescentii.

Nu in ultimul rand, adolescentii diagnosticati sau nediagnosticati inca, cu tulburari precum depresia sau anxietatea, vor avea, cel mai probabil, si tulburari de dinamica sexuala.

Medicamente daunatoare

Unele medicamente, fie ca sunt eliberate fara prescriptie, fie ca sunt eliberate cu prescriptia medicului, pot avea rol in aparitia tulburarilor de dinamica sexuala. Unele scad apetitul sexual si libidoul, in timp ce altele impiedica pacientul sa aiba orgasm. Riscul de aparitie a tulburarilor de dinamica sexuala creste daca pacientul ia o combinatie dintre aceste medicamente. Pana in acest moment, au fost raportate efecte secundare sexuale, la administrarea de :
• Antihistaminice
• Dezongestionante
• Antidepresive: antidepresive triciclice, antipsihotice, inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei sau medicamente anti-maniacale
• Anti-hipertensive. Desi mai putin utilizate in randul adolescentilor, atunci cand au fost administrate iresponsabil, s-a raportat aparitia disfunctiei erectile la baieti
• Hormoni si combinatii de hormoni

Metode de diagnostic

In majoritatea cazurilor, adolescentii observa ca ei sau partenerul lor are o problema nou aparuta. Este important ca fiecare adolescent sa stie ca este firesc si normal sa se adreseze unui adult sau direct medicului, atunci cand intampina probleme de dinamica sexuala. Medicul va purta o discutie cat se poate de deschisa, prietenoasa cu pacientul, iar apoi va incerca sa stabileasca un diagnostic.

Scopul principal al medicului este de a identifica daca disfunctia sexuala are cauza psihologica sau organica, caz in care va trebui sa descopere cauza organica si sa o trateze. Analiza psihologica a pacientului are un rol esential, iar adolescentii vor fi incurajati sa discute cu un psiholog specialist, pentru a-si depasi anumite afectiuni, stari, emotii sau tulburari. Nu in ultimul rand, medicul trebuie sa afle despre orice consum de alcool sau alte substante, iar pacientii vor fi asigurati ca acea conversatie este confidentiala.

Optiuni de tratament

Majoritatea tulburarilor de dinamica sexuala pot fi tratate prin tratarea cauzei psihologice de fond. Daca este vorba de o cauza fizica, aceasta va fi tratata corespunzator.

Metodele alternative de tratament includ:

Medicatie: atunci cand un medicament este cauza disfunctiei sexuale, modificarea acestuia poate ajuta. Astfel, medicamentul fie va fi inlocuit, fie va fi diminuat ca si doza

Terapie sexuala: desi nu este o terapie bine cunoscuta, rezultatele terapiei sexuale, respectiv a terapiei de cuplu, sunt excelente. Trebuie sa stim ca si adolescentii pot beneficia de ajutorul unui specialist, in acest sens.

Psihoterapie si terapie comportamentala: Un specialist psiholog este cel mai in masura sa identifice si sa rezolve probleme psiho-afective ale adolescentului. Acestea nu sunt nicidecum tulburari psihiatrice, ci pur afective, intalnite frecvent la adolescenti. De asemenea, terapia comportamentala vizeaza descoperirea unor comportamente neobisnuite, precum violenta sau abuzul, care ar putea influenta un adolescent

Educatie sexuala si comunicare: educatia sexuala este mereu incurajata si recomandata, atat parintilor, cat si cadrelor didactice, tutorilor si mentorilor oricarui adolescent. Adolescentul trebuie sa aiba acces la informatii corecte, bine explicate de catre un adult in care are incredere.

Prognostic

Succesul tratamentului problemelor de dinamica sexuala depinde de cauza de fond. In majoritatea cazurilor insa, fie ele de cauza fizica sau psihologica, prognosticul este bun. Este esential ca problemele de ordin psiho-afectiv sa nu fie ignorate sau judecate, ci tratate la fel de serios precum afectiunile organice.

Nu uitati ca disfunctiile usoare, asociate cu stresul, frica sau anxietatea, pot fi tratate simplu, prin educatie sexuala, comunicare eficienta si terapie, nefiind nevoie de un tratament complex. Discutati cu medicul si cu cel mai apropiat membru al familiei, pentru a rezolva orice fel de problema.

Concluzie

Disfunctiile sexuale, sau problemele de dinamica sexuala, sunt intalnite frecvent la adolescenti. Din pacate, acestia nu vorbesc intotdeauna despre aceste probleme, ceea ce face diagnosticul si tratamentul imposibil. Este esentiala incurajarea adolescentilor, comunicarea cu acestia si tratarea oricarei probleme, de ordin psihologic sau fizic.


Bibliografie:
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/9121-sexual-dysfunction
https://www.contemporaryobgyn.net/view/young-people-can-suffer-sexual-dysfunction
https://raisingchildren.net.au/pre-teens/development/puberty-sexual-development/teenage-sexuality


Citeste si despre:

Tulburarile anxioase - terapie si sfaturi utile Ejacularea prematura - cauze psihologice Diabetul zaharat non-insulino-dependent recent diagnosticat Patologia eruptiei dentare Nasterea naturala Hologic si Papapostolou Romania parteneri principali al celui mai important eveniment medical dedicat imagisticii si oncologiei sanului Informatii de baza legate de problemele sexuale Cum distrug problemele sexuale o relatie! Problemele sexuale, cauza divorturilor moderne. Tratamentul disfunctiilor erectile Terapia sexuala si alte tipuri de consiliere Probleme cu erectia si ejacularea precoce