Cele mai toxice E-uri alimentare

Actualizat: 28 August 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Numerele care apar pe etichetele produselor alimentare, E-uri, sunt alocate unor aditivi alimentari. Acestia sunt folositi pentru a augmenta culoarea, aroma si structura alimentelor, dar si pentru a preveni alterarea produselor.

Simbolul “E” provine de la Europa, intrucat acesti aditivi au fost standardizati in Uniunea Europeana, iar codul face aditivul respectiv usor de identificat.

E-urile nu sunt in principiu rele, insa orice substanta este toxica daca se depaseste o anumita doza. Tocmai de aceea exista reglementari cu privire la utilizarea E-urilor in alimente. Unele state au impus restrictii cu privire la utilizarea anumitor aditivi alimentari.

Substante naturale precum vitamina C (E300), boia de ardei (E160) si chiar oxigenul (E948) au fiecare atribuit cate un cod de tipul “E”.

Exista insa si E-uri, de obicei din seria colorantilor artificiali, care sunt puse in legatura cu hiperactivitatea la copii, spre exemplu, astfel ca recomandarea generala a specialistilor este ca ele sa nu fie incluse in produsele alimentare.

Cele mai nocive E-uri

E102 – tartrazina. Este un colorant sintetic azoic foarte solubil in apa. Este folosit pentru colorarea bauturilor, a dulciurilor, gemurilor, cerealelor, mustarului, supelor ambalate etc.

S-a demonstrat stiintific ca acest aditiv provoaca hiperactivitate la copii. De asemenea, a fost asociat cu crize de astm, intrucat este cunoscut ca agent care elibereaza histamina. Poate provoca migrene, depresie, distrugeri cromozomiale, rinite si urticarie, cancer tiroidian, anxietate.

E122 – carmoizina. Se utilizeaza ca agent colorant sintetic in produsele alimentare si bauturi, precum si in produsele cosmetice. Este foarte solubil in apa si este folosit in bauturi, atat alcoolice, cat si nealcoolice, in produse procesate din carne, in dulciuri etc.

Forurile medicale recomanda ca E122 sa nu fie folosit in produse pentru sugari si copii, din cauza potentialului toxic recunoscut. Intrucat este un eliberator de histamina, poate intensifica simptomele astmului. De asemenea, favorizeaza hiperactivitatea la copii, determina retentia de lichide si urticarie la persoanele alergice la aspirina.

E129 – allura red. Este un aditiv din categoria colorantilor sintetici azoici. Acesta le confera alimentelor si bauturilor culoarea rosie.

Se gaseste in produse conservate din legume sau fructe, in deserturi, in bauturi, in branza topita, sosuri, mustar, in suplimente alimentare, dar si in produse cosmetice. Acest colorant poate produce intoleranta la persoanele sensibile la salicilati.

De asemenea, poate intensifica simptomele caracteristice astmului si poate favoriza hiperactivitatea la copii. Cand este prezent in cantitati ridicate, unul dintre produsii sai de descompunere poate duce la aparitia leucemiei.

E110 - galben auriu. Este un colorant sintetic azoic care ofera in general dulciurilor si bauturilor culoarea galbena. Acest aditiv alimentar se inscrie in seria celor cu potential cancerigen, putand provoca tumori renale, dar si distrugeri cromozomiale, disfunctii ale perceptiei gustului, spasme musculare si blocarea enzimelor digestive.

De asemenea, cauzeaza hiperactivitate la copii, iar persoanelor care sufera de astm le poate spori simptomele.


Citeste si despre:

Cele mai frecvente 'povesti' pe care femeile le spun doctorilor Raspunsuri la cele mai importante intrebari legate de insecte Cele mai consumate alimente cancerigene Interactiunea alimentelor cu medicamentele Alimente si bauturi de consumat si de evitat pe timp de canicula Ti-e pofta de... cartofi prajiti? Te facem noi sa-ti treaca Fructele - surse excelente de antioxidanti Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate Caravana Sanatatii dm, prezenta in 12 orase. Circa 1.200 de participanti au beneficiat de informatii si solutii pentru o viata echilibrata Top 10 cauze ale iritatiilor pielii Regimul alimentar dupa colecistectomie Pregatirea din punct de vedere nutritional pentru primele 2 luni de sarcina Sanatatea ficatului esentiala pentru organism Poluarea - consecinte medicale Depresia - optiuni terapeutice Aditivii alimentari