Producatorii de medicamente sustin ca nu sunt autorizati sa vanda la pretul stabilit de guvern

Publicat: 22 Iulie 2008
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Producatorii de medicamente nu au autorizatie sa vanda medicamente pentru programele nationale de sanatate la pretul stabilit de Ministerul Sanatatii, adica pretul CIP minus 10 la suta, sustine Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM).

"Acest pret de decontare a medicamentelor, stabilit de minister, este o masura care nu ne-a fost anuntata din timp, iar implementarea ei de la 15 iulie creeaza nemultumiri atat producatorilor si distribuitorilor, cat si farmacistilor", a declarat, luni, Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM.

Directorul ARPIM a adaugat ca, pe langa pretul de decontare stabilit de minister, respectiv CIP minus10 la suta, producatorii trebuie sa suporte si diferenta de curs valutar de 8,5 la suta. "Purtam discutii cu ministerul pentru a vedea cine va suporta in viitor aceasta diferenta de curs valutar si incercam sa remediem problemele existente, dar acest lucru poate dura si doua luni", spune Zaharescu.

Directorul ARPIM a mai precizat ca exista si o problema tehnica, de adaptare a soft-urilor in farmacii, din cauza faptului ca exista medicamente care au stabilite doua preturi. "Exista medicamente care sunt folosite atat in cadrul programelor nationale de sanatate, dar si pentru afectiuni care nu intra in aceste programe. Aceste medicamente au un pret stabilit in Catalogul National al Preturilor Medicamentelor, dar si pretul de decontare stabilit de MSP", a mai precizat Dan Zaharescu.

Intre medicamentele incluse in programele nationale de sanatate intra si cele destinate bolnavilor de cancer sau diabet.

Odata cu intrarea in vigoare a noii liste de medicamente compensate si gratuite, Ministerul Sanatatii a stabilit ca pretul de decontare a medicamentelor la producatori sa fie egal cu pretul CIP minus 10 la suta.


Citeste si despre:

Medicamente eliberate si fara prescriptie medicala Factori care pot modifica data de expirare a medicamentelor Deprimante ale SNC Antraxul Bolile gingiilor (gingivita si paradontopatia) 10 simptome ale cancerului pe care barbatii le ignora Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? De ce merg romanii la stomatolog? Pentru un zambet ca la Hollywood Lupusul – boala autoimuna Ce boli se ascund in spatele cosmarurilor nocturne 6 greseli in administrarea medicamentelor 8 efecte secundare neobisnuite ale medicamentelor comune Vor putea medicamentele sa creasca dorinta sexuala a femeilor? Cele mai periculoase medicamente pentru corpul uman Medicamente eliberate doar cu prescriptie medicala