Diabetul si sute de alte boli, curand afectiuni ale trecutului, spun specialistii

Actualizat: 27 Aprilie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Studiile medicale din ultimul deceniu au scos la iveala proprietatile regenerative uriase ale celulelor stem, precum si potentialul acestora de a fi folosite, cu succes, in tratamentul a sute de boli grave. Dr. Nils Thoennissen, unul dintre cei mai renumiti specialisti internationali in cancer, boli cronice degenerative si hematologie, care a condus astfel de studii clinice, este optimist ca, intr-un viitor nu indepartat, vom putea trata diabetul, Parkinson sau Alzheimer cu ajutorul transplanturilor cu celule stem.

„Celulele stem din sangele si tesutul ombilical sunt folosite, momentan, in tratamentul a 85 de afectiuni. Terapia aceasta este aprobata de FDA si de Agentia Europeana a Medicamentului pentru boli grave, precum leucemie, limfom sau AVC. Avem in lucru studii care arata ca tratamentul pe baza de celule stem recoltate din placenta amelioreaza simptomele diabetului si imbunatatesc calitatea vietii bolnavilor. In urma unei transfuzii cu celule stem, cantitatea de insulina suplimentara necesara a scazut, la fel si fluctuatiile glicemiei, in cazul pacientilor cu diabet”, a spus specialistul in oncologie si hematologie.

342 de pacienti diabetici au fost subiectii a 13 studii medicale realizate intre 2006 si 2016. Acestia au primit transplant de celule stem din cordonul ombilical, iar efectele asupra starii de sanatate s-au dovedit a fi benefice. Medicii care i-au supravegheat au notat imbunatatiri in controlul glucozei in organism si reducerea dependentei de insulina administrata suplimentar, ce a durat si 4 ani dupa tratament.

Celulele stem sunt cel mai ,,primitiv” tip de celule regasite in corpul uman. Adica, se prezinta in cel mai incipient stadiu de dezvoltare pe care il poate avea o celula. Ulterior, ele evolueaza si preiau rolurile celorlalte celule din corp, fie ele ale sangelui, osoase sau ale unor anumite organe. Capacitatea aceasta de metamorfoza le ofera un potential regenerativ urias, pe care oamenii de stiinta il exploreaza in studii clinice. De exemplu, cercetatorii de la Universitatea din Washington au reusit sa dezvolte celule pancreatice generatoare de insulina, din celule stem.

Placenta, cheia viitorului medicinei regenerative

Desi traditional recoltate din cordonul ombilical, celulele stem se regasesc in cel mai mare numar si varietate la nivelul placentei. Dominika Valent Raffajova , genetician molecular si consultant medical al Cord Blood Center Group, una dintre cele mai mari banci de celule stem din Europa, spune ca placenta este o sursa net superioara de celule stem.

”Placenta este mult mai mare si prezinta cea mai variata gama de celule, care sunt si cele mai tinere, astfel isi mentin calitatea si se dezvolta cel mai bine. Totodata, celulele de la nivelul placentei nu prezinta markeri imunologici si pot fi folosite in tratarea bolilor autoimune, a caror incidenta creste la nivel mondial, de la an la an. Eu, personal, numesc recoltarea placentei la nastere drept o asigurare de sanatate a copilului, pentru multi ani inainte”, a explicat geneticianul.

In prezent, singura banca de celule stem ce ofera servicii de recoltare si stocare a placentei pe teritoriul Romaniei este Cord Blood Center, prima astfel de companie din tara noastra.

Opiniile exprimate in acest material apartin partenerului nostru. Aceste opinii pot sa nu reprezinte pozitia SfatulMedicului.ro si nici sugestie de achizitie. Va sfatuim ca pentru orice problema medicala, sa consultati intotdeauna un medic, inainte de a incepe sau a schimba un plan de tratament.


Citeste si despre:

Bolile determinate de mediu Arsuri stomacale sau infarct miocardic? Tromboza de sinus cavernos 5 nutrienti importanti care v-ar putea lipsi din dieta Caderea parului(Alopecia) – mituri si adevar Toxina Botulinica – mai mult decat estetica: utilizari medicale in migrene, transpiratie excesiva si contracturi musculare Analize de sange utilizate in patologia hepatica Efectele negative ale unui stil de viata sedentar Fumezi? Afla ce tipuri de cancer poti dezvolta Impactul tatuajelor asupra sanatatii Semne si simptome ale afectiunilor vaginale