Bicarbonatul de sodiu, denumit stiintific hidrogenocarbonat de sodiu, face parte din categoria sarurilor acide cu numeroase intrebuintari casnice, cosmetice si chiar medicale.
Principala actiune a bicarbonatului de sodiu este de a neutraliza PH-ul in contact cu substantele acide sau alcaline.
Exista numeroase moduri eficiente si utile de a folosi banala pulbere alba, in afara de dospirea aluatului pentru prajituri.
Fara doar si poate, bicarbonatul de sodiu este un produs ieftin si versatil, ce poate fi folosit in siguranta in scopuri cosmetice si medicale, fara sa puna sanatatea in pericol. Dizolvat in apa, acest produs poate ajuta la ameliorarea hiperaciditatii gastrice. Aplicat topic, dezinflameaza intepaturile de insecte. Iar beneficiile sale pentru sanatate si frumusete nu se opresc aici!
1. Solutie de exfoliere a pielii
Portiunile de piele descuamata pot fi tratate cu ajutorul unei masti preparate din trei parti bicarbonat de sodiu si o parte apa. Aplicati pasta obtinuta pe partea exterioara a coatelor, calcaie sau alte zone de piele uscata si veti observa efectul sau prompt de exfoliere blanda.
Utilizati acest remediu natural inainte sa aplicati o lotiune autobronzanta, pentru a obtine o nuanta aramie perfect uniforma (fata pete).
2. Tratament pentru picioare
Odata cu instalarea temperaturilor care amintesc tot mai mult de anotimpul verii, devine necesara si trecerea la incaltamintea potrivita pentru sezonul cald. Inainte sa purtati perechea preferata de sandale, redati picioarelor frumusetea, cu ajutorul unei bai calde cu saruri acide.
Dizolvati trei lingurite de bicarbonat de sodiu intr-un lighean cu apa calda si adaugati felii de lamaie. Aceasta solutie ajuta la curatarea pielii picioarelor, daca intra in contact cu talpile circa 15-20 de minute.
Preparati apoi o pasta din trei parti bicarbonat de sodiu si parte apa si folositi-o ca exfoliant pentru degete si solutie de albire a unghiilor.
3. Sampon cu aplicare uscata
Bicarbonatul de sodiu poate fi si ingredientul unui sampon cu aplicare uscata 100% natural, pregatit in casa, care sa va ajute sa va spalati mai rar parul. Amestecati un sfert de ceasca de praf de radacina de arorut, cu o lingurita de praf de copt si una-doua picaturi de ulei esential de lavanda.
Introduceti o perie lata in aceasta mixtura speciala, scuturati-o usor pentru a indeparta excesul si aplicati samponul uscat direct pe radacina firelor de par. Pudra de arorut va absorbi sebumul, iar bicarbonatul de sodiu va neutraliza mirosul neplacut si va degresa suplimentar parul.
4. Curatarea corecta a scalpului si parului
Scalpul si parul ajung sa depoziteze cantitati mici, dar importante, de reziduuri provenite de la spray-ul de par, spuma de par, balsam si alte produse de ingrijire utilizate pentru coafare. Toate aceste depozite afecteaza volumul si supletea parului, daca nu sunt indepartate in totalitate prin spalare.
Prin urmare, este recomandat ca, din cand in cand, sa adaugati o lingurita de bicarbonat de sodiu in samponul obisnuit, astfel incat scalpul si firele de par sa fie bine curatate si degresate. Podoaba capilara va beneficia, ulterior, si de mai mult volum.
5. Tratament pentru albirea dintilor
Majoritatea produselor destinate albirii dintilor au la baza peroxid de hidrogen, cu un efect secundar neplacut aparitia sensibilitatii dentare. Din fericire, le puteti inlocui cu o alternativa mai sigura presarati putin bicarbonat de sodiu pe suprafata periutei de dinti si curatati dantura prin miscari verticale, de sus in jos. Veti observa ca, in timp, petele isi vor pierde din pigment, ca apoi sa dispara in mod complet.
6. Ameliorarea arsurilor cutanate
Bicarbonatul de sodiu calmeaza arsurile pielii. Amestecati patru lingurite de bicarbonat in apa si inmuiati o carpa curata in solutie, apoi aplicati compresa pe zona afectata. Acest remediu rapid functioneaza excelent si dupa expunerea neprotejata la soare, pentru ameliorarea senzatiilor neplacute.
7. Dezodorizarea picioarelor
Mirosul neplacut al picioarelor poate fi eliminat foarte usor, daca va spalati talpile intr-un lighean cu apa, in care dizolvati in prealabil trei lingurite de bicarbonat de sodiu. Insistati asupra portiunilor dintre degete, acolo unde tind sa se acumuleze bacterii uneori insuficient indepartate prin spalarile obisnuite superficiale.
8. Eliminarea mirosului de transpiratie
O alternativa naturala la antiperspirantul cosmetic din supermarket poate fi tot bicarbonatul de sodiu. Umpleti un recipient mic cu apa calda, adaugati trei lingurite de bicarbonat si zeama de la o jumatate de lamaie. Introduceti un tampon de vata in acest amestec si stergeti portiunile corporale predispuse hiperhidrozei zona axilara, pubiana etc.
9. Tratarea intepaturilor de insecte
Inflamatiile, iritatiile si mancarimile provocate de intepaturile insectelor pot fi ameliorate rapid cu ajutorul unei paste formate din trei parti bicarbonat de sodiu si o parte apa. Aplicati compozitia exact ca pe un unguent. Iritatiile pielii se vor calma rapid, daca frecati regiunile afectate cu bicarbonat de sodiu, imediat dupa baie sau dus.
10. Dezodorizarea mainilor
Mirosurile neplacute capatate in urma contactului mainilor cu usturoiul, ceapa, pestele sau alte substante intens aromate pot fi eliminate usor, daca va spalati pe maini cu o solutie preparata din trei parti de bicarbonat de sodiu, o parte apa si o parte sapun lichid.
12. Combaterea halenei
Halena este o problema larg raspandita, ce poate fi tinuta sub control cu ajutorul unei formule de apa de gura cu ingrediente naturale. Adaugati o jumatate de lingurita de bicarbonat de sodiu in jumatate de pahar de apa si clatiti cavitatea bucala cu aceasta mixtura. Mirosul neplacut al gurii nu va fi doar acoperit, ci neutralizat.
13. Ameliorarea disconfortului digestiv
O lingurita de bicarbonat de sodiu, dizolvata intr-o cana cu apa, poate fi consumata ca medicament pentru ameliorarea simptomelor hiperaciditatii gastrice, crampelor stomacale sau a indigestiei.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.