Invata sa fii mare! - sloganul sub care au fost instruiti peste 5000 de tineri

Actualizat: 21 Iunie 2012
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

In anul scolar 2011 – 2012, peste 5000 de tineri au beneficiat de programul ”Educatie pentru Viata de Familie” (EVF) in licee din 15 judete. Programul s-a desfasurat sub sloganul ”Indrazneste sa fii mare!”, prin intermediul unei echipe de peste 900 de voluntari cu varste cuprinse intre 16 si 20 ani – educatori intre egali instruiti.

Modulul EVF ii pregateste pe adolescenti pentru provocarile relatiilor sociale si personale, se desfasoara intr-un sistem standardizat de 6-12 ore pentru fiecare clasa participanta si acopera teme precum: Autocunoastere; Clarificarea valorilor si luarea deciziilor; Echitate de gen, rolurile sexelor si relationare; Anatomia si fiziologia sistemelor reproducatoare; Infectii cu transmitere sexuala; Prevenirea si combaterea HIV/SIDA; Metode contraceptive; Sarcina si parentalitate; Comunicare in sanatatea reproducerii si a sexualitatii; Implicare Activa si Etica.

”Prin programele si proiectele adresate tinerilor, incercam sa le furnizam acestora cunostintele, atitudinile si abilitatile necesare pentru a deveni niste adulti cat mai multumiti de ceea ce li se intampla in viata de zi cu zi. Prin acest proiect, vrem sa-i ajutam sa se clarifice, sa stie cine sunt, ce vor si ce pot face pentru a creste frumos. Dar, inainte de toate, ca ei singuri sa-si doreasca sa creasca frumos si sa faca ceva in acest sens, nu sa astepte ca sa faca ceva pentru ei. Nu vrem sa traim intr-o tara si intr-o Europa de asistati social, cum se previzioneaza pentru 2050. Vrem ca generatiile care vin sa aiba intr-adevar o calitate a vietii pe care si-o doresc, dar pe care o si merita”, declara Adina Manea, Director Programe – Fundatia Tineri pentru Tineri.

Intrucat programul desfasurat de Fundatia Tineri pentru Tineri contine o componenta semnificativa despre sanatatea reproducerii si sexualitatii, acesta a fost construit pe baza unei cercetari pe tema comportamentului sexual al tinerilor romani in ultimele decenii. Cercetarea dezvaluie cele mai recente date pe subiect, permitand o abordare avizata a tinerilor din grupul tinta. Determinarea unui comportament sexual responsabil se refera la urmarirea unei serii de indicatori:

Amanarea debutului in viata sexuala


La ultimul Studiu al Sanatatii Reproducerii realizat in Romania se putea observa o tendinta de amanare a debutului in viata sexuala. Astfel – in 2004 – 26,1% dintre tinerii romani cu varsta sub 18 ani isi incepusera viata sexuala, in timp ce in 1999, 28,4% dintre acestia alesesera sa faca acest pas. Raportat la varsta de 16 ani, un procent relativ mic de adolescenti isi incepusera activitatea sexuala: 7,9% dintre fete si 13,2% dintre baieti.

In prezent, datele arata ca debutul in viata sexuala se realizeaza – in medie – la varsta de 16-17 ani (17,5 ani la fete si 16,1 ani la baieti). In cadrul primului contact sexual, doi din trei tineri au definit relatia cu partenerii lor ca fiind cea cu un/o iubit(a), insa 13% din tineri (15-24 de ani) au facut pentru prima data sex la prima intalnire, iar 18% dintre elevi au avut prima experienta sexuala la cateva zile dupa prima intalnire.

Utilizarea metodelor contraceptive moderne la primul contact sexual


In 1999, 40,2% dintre barbati si 28% dintre femei declarau ca au utilizat o metoda moderna de contraceptie la primul contact sexual. In 2004, 64,6% dintre barbati si 44,7% dintre femei utilizasera contraceptia moderna la debutul in viata sexuala.

Cele mai recente date (2011) arata ca 67,8% dintre tineri au utilizat un prezervativ la primul contact sexual. In acelasi timp, tinerii care nu au folosit prezervativul justifica acest comportament prin faptul ca acel contact sexual a fost neprevazut (36%) sau prin increderea in partener(a) (28%).

Promovarea fidelitatii in cuplu


Cele mai recente date arata ca trei sferturi dintre tineri au avut contact sexual cu un singur partener in ultimele 3 luni. Ingrijorator este ca doar 46% dintre tinerii care au avut relatii sexuale ocazionale au folosit intotdeauna un prezervativ in timpul acestor contacte.

Promovarea fidelitatii in cadrul cuplului reprezinta unul dintre conceptele cheie de urmarit pentru o campanie de prevenire in domeniul sanatatii reproducerii si al sexualitatii. Astfel, limitarea numarului de parteneri reprezinta o modalitate de prevenire a infectiilor cu transmitere sexuala.

Incurajarea discutiilor despre prezervativ si contraceptie


In prezent, trei din patru tineri romani au declarat ca au discutat cu partenerul despre folosirea prezervativului. Schimband perspectiva, jumatate dintre tineri (47,4%) declara ca a existat cel putin un caz in care partenerul a cerut folosirea prezervativului; dintre respondentii pusi in aceasta situatie, 18,2% au refuzat sa foloseasca prezervativul, iar 6,6% au refuzat contactul sexual cu prezervativ.

Incurajarea participarii tinerilor la activitati de voluntariat


Experienta si cercetarile anterioare realizate in 2004-2009, arata faptul ca, in urma unui program de formare sustinut de educatori intre egali (tineri care instruiesc alti tineri), rezultatele sunt imbucuraroare. Peste 80% dintre beneficiarii unui astfel de program au cunostinte complete si corecte despre subiectele abordate.

In plus fata de beneficiile de calitate aduse de activitatea de educatie intre egali, studiile arata ca exista si o serie de rezultate economice favorabile ca urmare a incurajarii voluntariatului. Astfel, Consiliul Europei arata ca ”Voluntariatul are un potential mare dar ne-exploatat pentru dezvoltarea sociala si economica a Europei. Sectorul de voluntariat contribuie cu aproximativ 5% la PIB-ul economiilor nationale din Europa.”

Indrazneste sa fii mare!


Campania ”Indrazneste sa fii mare!” se deruleaza in anii scolari 2011-2012 si 2012-2013 prin intermediul unui acord de parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, in cadrul proiectului EVRICA – Educatie pentru Viata si Responsabilizare Individuala prin programe de Cetatenie Activa pentru tinerii din Romania, cofinantat din Fondul Social European – Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

In completarea activitatilor derulate in licee, echipele de tineri educatori intre egali desfasoara activitati in afara scolilor (parcuri, baruri, discoteci), iar in perioada 23 iulie – 26 august 2012 vor participa la campania de vara ”Indrazneste sa fii mare!”, care se va derula in Costinesti. Pentru aceasta campanie au fost mobilizati 105 voluntari, au fost pregatite materiale informative pe temele programului, materiale promotionale si 40.000 de prezervative.

Pana la finalul proiectului 22.950 de elevi vor beneficia de modulul EVF derulat in unitatile scolare, rezultatul fiind un comportament mai responsabil al tinerilor si un nivel de cunostinte si abilitati mai ridicat in ceea ce priveste contraceptia, prevenirea infectiilor cu transmitere sexuala, relationarea si echitatea de gen, precum si cresterea nivelului lor de implicare in problemele comunitatii din care fac parte.

Pentru indeplinirea acestor obiective, Fundatia Tineri pentru Tineri va instrui si implica in program 1.500 de voluntari elevi.


Citeste si despre:

Piscina si afectiunile pe care le poate provoca Care este legatura dintre tulburarea obsesiv-compulsiva si depresie? Parodontoza - boala care macina dintii Alimentele care reduc stresul Factori despre care nu stiai ca duc la cresterea glicemiei Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? Metodele de contraceptie: afla care ti se potriveste Stabilizarea axiala a coloanei vertebrale Cum putem invinge celulita? Dieta Sugar Busters (Eliminati zaharul) Legea voluntariatului