Femeile cu sindrom premenstrual (SPM) experimenteaza o varietate de simptome, care revin in cursul fazei luteale si se atenueaza in faza foliculara a fiecarui ciclul menstrual.
Modelul ciclic al simptomelor din cursul fazei luteale nu are o alta cauza medicala sau psihiatrica. Diagnosticul de sindrom premenstrual este confirmat doar daca simptomele sunt destul de severe pentru a afecta semnificativ calitatea vietii femeii.
Simptomele sindromului premenstrual sunt:
Afective:
- iritabilitate;
- furie;
- depresie;
- ostilitate.
Somatice:
- balonari
- mastalgii (dureri la nivelul sanilor);
- modificari ale apetitului (inapatenta sau apetit excesiv);
- bufeuri de caldura;
- insomnii;
- cefalee (dureri de cap);
- fatigabilitate (oboseala excesiva).
Cognitive:
- confuzie;
- dificultati de concentrare.
Comportamentale:
- introvertire (inchidere in sine);
- certuri frecvente;
- discutarea in contradictoriu.
Aceste simptome dureaza de obicei intre 10-14 zile pe luna. Aceleasi simptome pot aparea si in cadrul unor afectiuni psihiatrice, cum ar fi depresia sau anxietatea sau in cadrul unor afectiuni medicale, cum ar fi migrena, sindromul de intestin iritabil sau hipotiroidismul, astfel ca se impune diagnosticul diferential al sindromului premenstrual fata de aceste afectiuni.
Modelul ciclic de aparitie al simptomelor trebuie confirmat de catre femei, printr-un "jurnal" al simptomelor. In modelul clasic, simptomele apar la sau imediat dupa ovulatie si dispar brusc imediat dupa inceperea fluxului de sange menstrual. Realizarea si consultarea de catre medicul specialist a "jurnalului" este foarte importanta, in ciuda intarzierii tratamentului adecvat.
In primul rand, sindromul premenstrual nu se va confirma (prin analizarea atenta a jurnalului) la jumatate din femeile care se adreseaza clinicilor specializate. In al doilea rand, perioada redactarii jurnalului este un moment propice pentru femeie de a se autoanaliza, de a descoperi strategii proprii de ameliorare a simptomelor si de a urmari efectele acestor stategii, independente de alte terapii.
In al treilea rand, exista cazuri rare, in care simptomele sunt foarte severe, iar tratamentul farmacologic trebuie instituit imediat (sarind peste etapa jurnalului), atata timp cat ovulatia nu este inhibata.
In prezent, nu exista o metoda standardizata de gradare a severitatii simptomelor. Pentru ca diagnosticul de sindrom premenstrual sa fie plauzibil, severitatea simptomelor din faza luteala trebuie sa fie cu cel putin 30% mai severe decat in faza foliculara.
Evaluarile atente a relatiilor marietale, a comportamentului fata de copii, a performantelor la serviciu, a izolarii sociale, a problemelor legale si a ideilor de suicid, pot fi de ajutor in stabilirea efectelor sindromului premenstrual asupra calitatii vietii femeii. Simplul fapt ca femeia se prezinta la medic pentru a cere ajutor, implica un grad de severitate.
Diagnosticarea si elaborarea planului de tratament pentru o femeie cu sindrom premenstrual nu este dificila de obicei. Nu exista caracteristice specifice ale ciclului mentrual, care sa prezica sindromul premenstrual. Inca exista multe speculatii despre cauzele acestuia.
Mai mult decat atat, simptomele fazei luteale sunt relativ universale la femeile la ovulatie, dar ele nu demonstreaza diagnosticul de sindrom premenstrual.
Sindromul premenstrual sever apare la 5-10% din femeile la varste reproductive. De obicei, cele care se prezinta la medic cerand ajutor sunt cele din decada a 3-a de viata. Dintre acestea, multe prezinta simptome mai degraba suparatoare decat inabilitante, dar si ele vor fi tratate intr-un fel sau altul.
Doua probleme importante deriva din urmatoarele:
- progresul in terapia farmacologica a sindromului premenstrual este incetinita, din cauza greutatilor in recrutarea participantelor la studiu, care sa intruneasca caracteristicile unui sindrom premenstrual moderat;
- medicii specialisti - cei care se ocupa de un spectru larg de stari sindrom premenstrual-like - trebuie sa priveasca sindromul premenstrual dintr-o perspectiva diferita de a cercetatorilor.
Pentru medici, evaluarea standard a diagnosticului trebuie sa contina doua consultatii separate de cate doua cicluri menstruale. La prima consultatie sunt evaluate simptomele si se face un diagnostic diferential al acestora.
In timpul celor doua cicluri menstruale dintre consultatii, femeia va redacta amanuntit "jurnalul". La cea de-a doua consultatie, medicul va evalua atent "jurnalul", va pune diagnosticul si va elabora un plan de tratament.
Odata ce diagnosticul a fost stabilit cu acuratete, interventiile adecvate trebuie sa se bazaze pe doua pincipii :
1. Sindromul premenstrual este o afectiune cronica, care se rezolva de la sine odata cu menopauza. Astfel ca, trebuies puse in balanta costul si efectele secundare ale posibilei terapii;
2. Femeile au diferite grade de severiate a simptomelor, astfel ca tratamentul trebuie sa fie adecvat simptomelor.
In ciuda dificultatilor mentionate mai sus, tratamentul sindromului premenstrual a inregistrat o revolutie in anii 1990. Terapiile clasice, cum ar fi progesteronul, vitamina B6, vitamina E, uleiul de primula administrat seara, bromocriptina si contraceptivele orale s-au dovedit a fi ineficiente.
Pe de alta parte, inhibitorii serotoninici selectivi reabsorbabili, supresorii ovulatiei, ovarectomia uni- sau bilaterala (extirparea ovarelor) s-au dovedit eficienti.
Cei mai multi medici recomanda inainte de a prescrie un tratament medicamentos urmatoarele:
- mese regulate cu continut de hidrocarbonati relativ crescut si scazut in sare, zahar si cafeina;
- exercitii aerobice regulate;
- reducerea stresului;
- suplimente de calciu si magneziu.
Dupa ce urmeaza aceste recomandari, in aproximativ 25% din cazuri se observa o imbunatatire semnificativa, nemaifiind nevoie de tratamentul medicamentos sau chirurgical.
In cazul in care, aceste recomandari nu amelioreaza simptomele dupa 2 sau 3 cicluri menstruale, se recomanda inhibitorii serotoninici selectivi reabsorbabili. Alegerea acestei terapii trebuie sa se bazeze pe costul ei, dorinta pacientei si profilului individual al efectelor adverse.
Pacientele care nu raspund la aceasta terapie, sunt candidate pentru supresia ovulatiei, care se face initial cu agonisti ai hormonilor eliberatori de gonadotropina, apoi cu doze orale crescute de Medroxiprogesteron acetat si in cazul in care nici acestea nu functioneaza, Danazol, un androgen sintetic, care, din cauza efectelor adverse semnificative, trebuie folosit doar pentru o perioada scurta de timp.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.